CONTURA, conturez, vb. I. Tranz. A da unui obiect contururile pe care trebuie să le aibă, a preciza conturul unui lucru. Cînd vorbea, cu patos, își umfla nările și cu mîinile făcea gesturi rotunde, elegante, ca și cum ar fi voit să contureze ceea ce spunea. SADOVEANU, P. S. 197. ◊ Fig. A preciza, a închega în forme precise. Situațiile conturează cu torță personagiile și le transformă în individualități tipice. V. ROM. noiembrie 1953, 285. Grigore o privea stăruitor, ca și cînd gluma i-ar fi răscolit în suflet crîmpeie de visuri ce s-au înăbușit înainte de a se contura în forme. REBREANU, R. I 60.