contumacie² sf [At: DICȚ. / V: (înv) ~maț sms, ~tromație / Pl: ~ii / E: ger Kontumaz] (Înv) Carantină.

contumacie¹ sf [At: HAMANGIU, C. C. 58 / V: (înv) ~ce, ~mație / E: fr contumace, lat contumacia] (Jur) 1 Absență nejustificată de la judecată a inculpatului. 2 (Îlav) În ~ Fără a fi prezent la proces.

CONTUMACIE s. f. (Jur.) Absență de Ia judecată a unui inculpat. ◊ Loc. adv. În contumacie = în lipsă, fără a se fi prezentat la proces. A fost judecat în contumacie.

CONTUMACIE s.f. Absență a unui inculpat de la judecată. ◊ În contumacie = în lipsă. [Gen. -iei. / cf. it. contumacia, fr. contumace, lat. contumacia – nesupunere].

CONTUMACIE s. f. absență a unui inculpat de la judecată. ♦ în ~ = în lipsă. (< fr. contumace, lat. contumacia)

CONTUMACIE f. jur. Absență nejustificată de la un proces penal a inculpatului. A fi condamnat în ~. [Art. contumacia; G.-D. contumaciei; Sil. -ci-e] /<fr. contumace, lat. contumacia

*contumácie f. (lat. contumacia). Refuz, lipsa de comparațiune la judecată într’o afacere criminală. – Și -acíe.

contromație sf vz contumacie²

contumace sf vz contumacie¹

contumaț sms vz contumacie²

contumație sf vz contumacie¹

contumace n. refuzul acuzatului de a compare în justiție pentru o afacere criminală. ║ m. cel ce se sustrage unei judecăți criminale.

*contumáce adj. și s. (lat. cóntumax, -ácis). Care nu vrea să compară la judecată într’o afacere criminală.

contumacie s. f., art. contumacia, g.-d. contumacii, art. contumaciei (mai frecv.: în contumacie)

contumacie s. f., art. contumacia, g.-d. contumacii, art. contumaciei

contumacie s. f., art. contumacia, g.-d. contumacii, art. contumaciei

contumacie

contumace.