2 intrări
22 de definiții

Explicative DEX

CONTEMPLAȚIE, contemplații, s. f. Atitudine, stare a celui care contemplă; faptul de a contempla; meditație. – Din fr. contemplation, lat. contemplatio.

contempla vtr [At: SANDU-ALDEA, SĂM. VI, 447 / Pzi: contemplu și (rar) ~lez / E: fr contempler, it contemplare] 1-2 A (se) privi lung (cu admirație și cu emoție).

contemplație sf [At: NEGRUZZI, S. III, 236 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr contemplation, lat contemplatio] Contemplare (1).

* CONTEMPLAȚIUNE, * CONTEMPLAȚIE sf. 1 Faptul de a contempla: a rămînea în ~ în fața unui tablou 2 Cufundare a minții, meditare adîncă asupra unui lucru, în spec. asupra unei chestiuni pur intelectuale 3 În viața spirituală, meditațiuni adînci care îndreaptă gîndirea numai la Dumnezeu, desprinzînd cu totul trupul și mintea de cele lumești [fr.].

CONTEMPLA, contemplu, vb. I. Tranz. și refl. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. – Din fr. contempler, lat. contemplari.

CONTEMPLAȚIE, contemplații, s. f. Atitudine, stare a celui care contemplă; faptul de a contempla; meditație. – Din fr. contemplation, lat. contemplatio.

CONTEMPLAȚIE, contemplații, s. f. Atitudine de contemplare, stare de reverie, meditație. Abia luai seama, în contemplația mea, că vecinul meu se duce. NEGRUZZI, S. I 236. – Pronunțat; -ți-e.

CONTEMPLAȚIE, contemplații, s. f. Atitudine de contemplare; meditație. – Fr. contemplation (lat. lit. contemplatio, -onis).

CONTEMPLA vb. I. tr., refl. A (se) privi lung (admirativ sau cu emoție). [P.i. contemplu. / < fr. contempler, cf. lat. contemplare].

CONTEMPLAȚIE s.f. Atitudine de contemplare; stare de reverie; meditație; meditație profundă și îndelungată. [Gen. -iei, var. contemplațiune s.f. / cf. fr. contemplation, it. contemplazione, lat. contemplatio].

CONTEMPLAȚIUNE s.f. v. contemplație.

CONTEMPLAȚIE s. f. contemplare; visare. (< fr. contemplation, lat. contemplatio)

A CONTEMPLA contemplu 1. tranz. (viața, natura etc.) A privi lung și cu admirație. 2. intranz. A gândi mult și profund (asupra unui lucru); a cugeta; a medita; a reflecta; a chibzui. /<fr. contempler, lat. contemplari

CONTEMPLAȚIE ~i f. Stare a celui care contemplă; atitudine admirativă și visătoare. /<fr. contemplation, lat. contemplatio, ~onis

contemplați(un)e f. meditațiune profundă.

*contemplațiúne f. (lat. contemplátio, -ónis). Acțiunea de a contempla. Visare intelectuală. – Și -áție.

Ortografice DOOM

contemplație (desp. -ți-e) s. f., art. contemplația (desp. -ți-a), g.-d. art. contemplației; pl. contemplații, art. contemplațiile (desp. -ți-i-)

contemplație (-ți-e) s. f., art. contemplația (-ți-a), g.-d. art. contemplației; pl. contemplații, art. contemplațiile (-ți-i-)

contempla vb., ind. prez. 3 sg. și pl. contemplă

contemplație s. f. (sil. -ți-e), art. contemplația (sil. -ți-a), g.-d. art. contemplației; pl. contemplații, art. contemplațiile (sil. -ți-i-)

Sinonime

CONTEMPLAȚIE s. v. visare.

CONTEMPLAȚIE s. meditație, reverie, vis, visare. (Cufundat în ~.)

Intrare: contemplat
contemplat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contemplat
  • contemplatul
  • contemplatu‑
  • contemplată
  • contemplata
plural
  • contemplați
  • contemplații
  • contemplate
  • contemplatele
genitiv-dativ singular
  • contemplat
  • contemplatului
  • contemplate
  • contemplatei
plural
  • contemplați
  • contemplaților
  • contemplate
  • contemplatelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: contemplație
contemplație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contemplație
  • contemplația
plural
  • contemplații
  • contemplațiile
genitiv-dativ singular
  • contemplații
  • contemplației
plural
  • contemplații
  • contemplațiilor
vocativ singular —
plural —
contemplațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contemplațiune
  • contemplațiunea
plural
  • contemplațiuni
  • contemplațiunile
genitiv-dativ singular
  • contemplațiuni
  • contemplațiunii
plural
  • contemplațiuni
  • contemplațiunilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

contempla, contempluverb

  • 1. A (se) privi îndelung, meditativ, cu admirație și cu emoție. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Ori de cîte ori munții stau, cu siluetele lor înalte, în vecinătatea albastră a marilor ape, oamenii pot să contemple această priveliște spectaculoasă a lumii. BOGZA, C. O. 253. DLRLC
    • format_quote Mă vedeam în locuri ca acele pe care le-au contenplat întîi strămoșii la începutul migrațiilor. SADOVEANU, N. F. 57. DLRLC
    • format_quote Se contempla în oglindă îndelung. REBREANU, R. I 186. DLRLC
    • format_quote glumeț De-atîtea dimineți Contemplu O tufă de scaieți. TOPÎRCEANU, B. 46. DLRLC
    • format_quote ironic Ana strînse din umeri, contemplîndu-și vîrful unghiilor. C. PETRESCU, C. V. 95. DLRLC
    • format_quote reflexiv reciproc Se depărtară un pas îndărăt unul de altul, să se contemple după atîția ani. C. PETRESCU, Î. II 214. DLRLC
  • 2. intranzitiv Chibzui, cugeta, medita, reflecta. MDN '00
etimologie:

contemplație, contemplațiisubstantiv feminin

  • 1. Atitudine, stare a celui care contemplă; faptul de a contempla. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Abia luai seama, în contemplația mea, că vecinul meu se duce. NEGRUZZI, S. I 236. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.