contemplație sf [At: NEGRUZZI, S. III, 236 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr contemplation, lat contemplatio] Contemplare (1).

CONTEMPLAȚIE, contemplații, s. f. Atitudine de contemplare, stare de reverie, meditație. Abia luai seama, în contemplația mea, că vecinul meu se duce. NEGRUZZI, S. I 236. – Pronunțat; -ți-e.

CONTEMPLAȚIE s.f. Atitudine de contemplare; stare de reverie; meditație; meditație profundă și îndelungată. [Gen. -iei, var. contemplațiune s.f. / cf. fr. contemplation, it. contemplazione, lat. contemplatio].

CONTEMPLAȚIE s. f. contemplare; visare. (< fr. contemplation, lat. contemplatio)

CONTEMPLAȚIE ~i f. Stare a celui care contemplă; atitudine admirativă și visătoare. /<fr. contemplation, lat. contemplatio, ~onis

CONTEMPLAȚIUNE s.f. v. contemplație.

contemplați(un)e f. meditațiune profundă.

*contemplațiúne f. (lat. contemplátio, -ónis). Acțiunea de a contempla. Visare intelectuală. – Și -áție.

contemplație (desp. -ți-e) s. f., art. contemplația (desp. -ți-a), g.-d. art. contemplației; pl. contemplații, art. contemplațiile (desp. -ți-i-)

contemplație (-ți-e) s. f., art. contemplația (-ți-a), g.-d. art. contemplației; pl. contemplații, art. contemplațiile (-ți-i-)

contemplație s. f. (sil. -ți-e), art. contemplația (sil. -ți-a), g.-d. art. contemplației; pl. contemplații, art. contemplațiile (sil. -ți-i-)

CONTEMPLAȚIE s. v. visare.

CONTEMPLAȚIE s. meditație, reverie, vis, visare. (Cufundat în ~.)