2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

constrângere sf [At: IORGA, L. I, 414 / Pl: ~ri / E: constrânge] 1 Silire. 2 Asuprire.

CONSTRẤNGERE, constrângeri, s. f. Acțiunea de a constrânge și rezultatul ei; silire, obligare, forțare, somare. ♦ Asprime, rigoare. – V. constrânge.

CONSTRẤNGERE, constrângeri, s. f. Acțiunea de a constrânge și rezultatul ei; silire, obligare, forțare, somare. ♦ Asprime, rigoare. – V. constrânge.

CONSTRÂNGERE s.f. Acțiunea de a constrânge și rezultatul ei, forțare. [< constrânge].

constrângere f. fapta de a constrânge și starea persoanei constrânse.

constrấnge vt [At: C. PETRESCU, C. V. 339 / Pzi: constrấng / E: con1- -F strânge (după fr contraindre)] 1 A sili pe cineva să facă un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie Si: a forța, a obliga. 2 (Jur) A obliga prin lege.

CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere.

CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con1- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere.

CONSTRÎ́NGE, constrîng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie; a forța. Nu vrei să scrii articolul? Haide, admit! Nu te constrîng. C. PETRESCU, C. V. 339. – Forme gramaticale: perf. s. constrînsei, part. constrîns.

CONSTRÎ́NGERE, constrîngeri, s. f. Acțiunea de a constrînge; silire, obligare, forțare. ♦ Asprime, rigoare. Nu mai simțeam constrîngerile internatului. GALACTION, O. I 16.

CONSTRÂNGE vb. III. tr. A sili, a obliga (pe cineva) să facă ceva; a forța. [P.i. constrâng, perf. s. -strânsei, part. -strâns. / < con- + strânge, după lat. constringere, fr. contraindre].

CONSTRẤNGE vb. tr. a sili, a obliga (pe cineva) să facă ceva; a forța. (< lat. constringere, după fr. contraindre)

A CONSTRÂNGE constrâng tranz. (persoane) A pune cu forța să facă ceva; a sili; a obliga; a forța; a impune. /con- + a strânge

constrânge v. 1. a sili pe cineva a face ceva; 2. a îndatora pe cale juridică.

*constrî́ng, -strî́ns, a -strî́nge v. tr. (lat. constringere, fr. contraindre). Silesc, forțez, fac să facă ce vreaŭ eŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

constrấngere s. f., g.-d. art. constrấngerii; pl. constrấngeri

constrângere s. f. → strângere

constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns

constrânge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrâng


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONSTRÂNGERE s. 1. forțare, obligare, silire, (livr.) somare, violentare, (înv.) asuprire, siluire. (~ cuiva să facă ceva.) 2. v. forță. 3. v. coerciție. 4. v. severitate.

CONSTRÂNGE vb. 1. a face, a forța, a obliga, a sili, (livr.) a soma, a violenta, (pop.) silnici, (înv. și reg.) a strânge, (prin Ban.) a tipi, (înv.) a asupri, a îndemna, a necesita, a pripi, a silui, a strâmtora, (fig.) a presa. (L-a ~ să vorbească.) 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna, a forța, a obliga, a sili, (pop.) a osândi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. v. reduce.

arată toate definițiile

Intrare: constrângere
constrângere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • constrângere
  • constrângerea
plural
  • constrângeri
  • constrângerile
genitiv-dativ singular
  • constrângeri
  • constrângerii
plural
  • constrângeri
  • constrângerilor
vocativ singular
plural
Intrare: constrânge
verb (VT622)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • constrânge
  • constrângere
  • constrâns
  • constrânsu‑
  • constrângând
  • constrângându‑
singular plural
  • constrânge
  • constrângeți
  • constrângeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • constrâng
(să)
  • constrâng
  • constrângeam
  • constrânsei
  • constrânsesem
a II-a (tu)
  • constrângi
(să)
  • constrângi
  • constrângeai
  • constrânseși
  • constrânseseși
a III-a (el, ea)
  • constrânge
(să)
  • constrângă
  • constrângea
  • constrânse
  • constrânsese
plural I (noi)
  • constrângem
(să)
  • constrângem
  • constrângeam
  • constrânserăm
  • constrânseserăm
  • constrânsesem
a II-a (voi)
  • constrângeți
(să)
  • constrângeți
  • constrângeați
  • constrânserăți
  • constrânseserăți
  • constrânseseți
a III-a (ei, ele)
  • constrâng
(să)
  • constrângă
  • constrângeau
  • constrânseră
  • constrânseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

constrângere

etimologie:

  • vezi constrânge
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

constrânge

etimologie: