CONSERVÁRE, conservări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conserva și rezultatul ei. ◊ Instinct de conservare = instinct de apărare la om și animale în scopul menținerii ființei proprii. 2. Tratament care constă în uscare, sterilizare, congelare, refrigerare etc. a unor produse perisabile (alimente, lemne, piei etc.) pentru a le feri de alterare. – V. conserva.

conservare sf [At: (a. 1817) URICARIUL IV, 301/16 / Pl: ~vări / E: conserva] 1 Tratament la care sunt supuse unele produse perisabile pentru a le feri de alterare (prin uscare, sterilizare, congelare, refrigerare etc.) Si: conservat¹ (1), păstrare. 2 Menajare. 3 (Îs) Instinct de ~ Instinct de apărare pe care îl manifestă omul și animalele în scopul menținerii ființei proprii.

CONSERVÁRE, conservări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conserva și rezultatul ei. ◊ Instinct de conservare = instinct de apărare pe care îl manifestă omul și animalele în scopul menținerii ființei proprii. 2. Tratament la care sunt supuse unele produse perisabile pentru a le feri de alterare (uscare, sterilizare, congelare, refrigerare etc.). – V. conserva.

CONSERVÁRE s. f. Acțiunea de a conserva. 1. Menținere (a alimentelor) în stare nealterată, prin anumite procedee speciale. Conservarea cărnii. 2. (În expr.) Instinct de conservare = instinct de apărare activă (cu dinții, cu ghearele etc.) sau de apărare pasivă (reacție de încremenire în fața primejdiei) pe care îl manifestă omul și animalele în scopul conservării ființei proprii.

CONSERVÁRE s.f. Acțiunea de a conserva; conservațiune. ◊ Instinct de conservare = instinct de apărare la om și la animale, care are ca scop menținerea ființei proprii. [< conserva].

CONSERVÁRE s. f. 1. acțiunea de a conserva. ♦ instinct de ~ = instinct de apărare la om și la animale, care are ca scop menținerea ființei proprii. 2. tratament la care sunt supune unele produse perisabile spre a nu se altera. (< conserva)

CONSERVÁRE ~ări f. v. A CONSERVA. ◊ Instinct de ~ instinct de apărare pe care îl manifestă omul și animalele în scopul menținerii ființei proprii. /v. a conserva

conservá [At: (a. 1774) URICARIUL I, 177 / Pzi: consérv, (îvr) ~véz / E: fr conserver, lat conservo, -are] 1 vt A menține un aliment în stare nealterată, efectuând operația de conservare (1). 2 vt A păstra. 3-4 vtr A (se) menaja.

CONSERVÁ, consérv, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la alimente) A menține în stare nealterată prin anumite procedee speciale. Pentru a putea conserva cantități sporite de legume și fructe, numeroase operații au fost mecanizate. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2711. ◊ Refl. Mazărea se conservă bine. 2. A păstra, a păzi. A-și conserva sănătatea. ♦ Refl. A se menaja.

CONSERVÁ vb. I. tr. 1. A păstra nealterat datorită unui anumit tratament; a păstra alimente sub formă de conserve. 2. A păstra, a păzi. ♦ refl. A se menaja. [P.i. consérv. / < fr. conserver, cf. it., lat. conservare].

CONSERVÁ vb. I. tr. 1. a păstra ceva nealterat datorită unui anumit tratament; a împiedica alterarea, sub acțiunea unor agenți atmosferici sau biologici, a unor produse alimentare perisabile. 2. a păstra, a păzi. II. refl. a se menaja. (< fr. conserver, lat. conservare)

A CONSERVÁ consérv tranz. 1) (alimente) A prelucra în vederea păstrării îndelungate; a preface în conserve. 2) A face să se conserve. /<fr. conserver, lat. conservare

A SE CONSERVÁ mă consérv intranz. 1) (despre persoane) A-și păstra sănătatea și forțele; a avea grijă de sine; a se menaja. 2) A rămâne neschimbat (în timp); a se păstra; a se menține. Tradițiile s-au ~t. /<fr. conserver, lat. conservare

conservà v. 1. a menține în bună stare: a-și conserva sănătatea; 2. a ținea în casă pe cineva sau ceva.

*consérv, a -á v. tr. (lat. con-servare. V. rezerv, sărbez). Păstrez.

*conservațiúne f. (lat. conservátio, -ónis). Rar. Păstrare. – Și -áție, dar ob. -áre.

conserváre s. f., g.-d. art. conservắrii; pl. conservắri

conserváre s. f., g.-d. art. conservării; pl. conservări

conservá (a ~) vb., ind. prez. 3 consérvă