3 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

conjurat, ~ă smf [At: DA / Pl: ~ați, ~e / E: fr conjure] (Rar) Conspirator.

CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Livr.) Conspirator. – Din fr. conjuré.

CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Rar) Conspirator. – Din fr. conjuré.

CONJURÁT, -Ă, conjurați, -te, s. m. și f. (Rar) Persoană care ia parte la o conjurație, conspirator.

CONJURÁT, -Ă s.m. și f. (Rar) Conspirator. [< conjura].

CONJURÁT, -Ă s. m. f. complotist. (< fr. conjuré, lat. coniuratus)

CONJURÁT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care participă la o conjurație; complotist; conspirator. /v. a conjura

conjurat a. și m. care iea parte la o conjurațiune în contra Statului sau a capului său.

*conjurát, -ă adj. și s. (lat. conjuratus). Conspirator, complotist.

conjurá2 v [At: PSALT. SCH. 76 / V: cun~ / Pzi: ~júr / E: ml congiro, -are] (Înv) A înconjura.

conjurá1 [At: NEGRUZZI, S. I, 323 / Pzi: conjúr / E: fr conjurer, lat conjurare] 1 vt (Rar) A ruga cu stăruință Si: a implora. 2 vi (Rar) A conspira. 3 vt (Îcrs) A exorciza.

CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare.

CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga cu stăruință; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare.

CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga cu stăruință, a implora. Vă rog, vă conjur, plecați de la fereastră. SEBASTIAN, T. 262. Conjur, nu scrie nimic nicăieri despre mine. CARAGIALE, O. VII 385. În epistola ce scriam șefului răsculării din Transilvania îl conjuram să se împace cu ungurii. GHICA, A. 175. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a complota.

CONJURÁ vb. I. 1. tr. A ruga stăruitor, a implora. 2. intr. (Rar) A complota, a conspira. [P.i. conjúr. / < fr. conjurer, cf. lat. coniurare].

CONJURÁ vb. I. tr. a ruga stăruitor; a implora. II. intr. a complota, a conspira. (< fr. conjurer, lat. coniurare)

A CONJURÁ conjúr 1. tranz. (persoane) A ruga în mod stăruitor și cu umilință; a implora. 2. intranz. A urzi o conjurație; a unelti; a complota; a conspira. /<fr. conjurer, lat. conjurare

conjurà v. 1. a complota împreună: a conjura pierderea unui rival; 2. fig. a evita o nenorocire de care cineva e amenințat; 3. a abate prin mijloace supranaturale, magice; 4. a ruga cu stăruință; 5. a se uni spre a conspira.

*conjúr, a v. tr. (lat. conjúro, -áre. V. jur). Rog cu insistență: te conjur să facĭ asta. Fac farmece orĭ rugăcĭunĭ ca să alung: a-l conjura pe dracu. Fig. Evit o nenorocire care amenință: a conjura furtuna. Hotărăsc serios executarea unuĭ lucru: a conjura peirea dușmanilor. V. intr. Conspir, complotez: Catilina a conjurat contra republiciĭ. V. refl. Mă unesc ca să conjur.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

conjurát (livr.) s. m., pl. conjuráți

arată toate definițiile

Intrare: conjurat (adj.)
conjurat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conjurat
  • conjuratul
  • conjuratu‑
  • conjura
  • conjurata
plural
  • conjurați
  • conjurații
  • conjurate
  • conjuratele
genitiv-dativ singular
  • conjurat
  • conjuratului
  • conjurate
  • conjuratei
plural
  • conjurați
  • conjuraților
  • conjurate
  • conjuratelor
vocativ singular
plural
Intrare: conjurat (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conjurat
  • conjuratul
  • conjuratu‑
plural
  • conjurați
  • conjurații
genitiv-dativ singular
  • conjurat
  • conjuratului
plural
  • conjurați
  • conjuraților
vocativ singular
  • conjuratule
  • conjurate
plural
  • conjuraților
Intrare: conjura
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • conjura
  • conjurare
  • conjurat
  • conjuratu‑
  • conjurând
  • conjurându‑
singular plural
  • conju
  • conjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • conjur
(să)
  • conjur
  • conjuram
  • conjurai
  • conjurasem
a II-a (tu)
  • conjuri
(să)
  • conjuri
  • conjurai
  • conjurași
  • conjuraseși
a III-a (el, ea)
  • conju
(să)
  • conjure
  • conjura
  • conjură
  • conjurase
plural I (noi)
  • conjurăm
(să)
  • conjurăm
  • conjuram
  • conjurarăm
  • conjuraserăm
  • conjurasem
a II-a (voi)
  • conjurați
(să)
  • conjurați
  • conjurați
  • conjurarăți
  • conjuraserăți
  • conjuraseți
a III-a (ei, ele)
  • conju
(să)
  • conjure
  • conjurau
  • conjura
  • conjuraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

conjura

  • 1. tranzitiv A ruga stăruitor.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: implora ruga 3 exemple
    exemple
    • Vă rog, vă conjur, plecați de la fereastră. SEBASTIAN, T. 262.
      surse: DLRLC
    • Conjur, nu scrie nimic nicăieri despre mine. CARAGIALE, O. VII 385.
      surse: DLRLC
    • În epistola ce scriam șefului răsculării din Transilvania îl conjuram să se împace cu ungurii. GHICA, A. 175.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

conjurat, -ă conjurat (2) conjurată

etimologie: