2 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

conjugare sf [At: DA / Pl: ~gări / E: conjuga] 1 (Grm) Acțiune prin care se modifică formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză Si: (înv) conjugație, flexiune. 2 Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3 (Fig) Unire. 4 (Blg) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a doi indivizi (la infuzori) sau a două celule (la unele alge), urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare.

CONJUGÁRE, conjugări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3. Fig. Îmbinare, împletire. 4. (Biol.) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a două microorganisme. – V. conjuga.

CONJUGÁRE, conjugări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3. Fig. Îmbinare, împletire. 4. (Biol.) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a doi indivizi (la infuzori) sau a două celule (la unele alge), urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare. – V. conjuga.

CONJUGÁRE, conjugări, s. f. Acțiunea de a (s e) conjuga și rezultatul ei. 1. (Gram.) Modificarea formelor unui verb după persoană, număr, timp, mod și diateză, într-o înșirare metodică; flexiunea verbului. Conjugarea verbULui «a fi» este neregulată. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. Conjugarea a IV-a. 2. (Biol.) Forma cea mai simplă de fecundație la infuzori, prin unirea temporară a doi indivizi, urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare. 3. (Rar) Îmbinare, împletire. Securitatea Europei trebuie să se bazeze nu pe opunerea țărilor Europei occidentale țărilor Europei răsăritene, ci pe conjugarea eforturilor tuturor țărilor europene. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2832.

CONJUGÁRE s.f. 1. Totalitatea formelor flexionare ale unui verb. ♦ Fiecare dintre categoriile în care se împart verbele după terminația infinitivului. 2. (Rar) Îmbinare, unire. 3. (Bot.) Unirea gameților în procesul de fecundare. ♦ Mod de fecundație la infuzori prin unirea temporară a doi indivizi, urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare. ♦ Unirea cromozomilor în timpul meiozei. [<conjuga].

CONJUGÁRE s. f. 1. acțiunea de a (se) conjuga. ◊ flexiunea verbului. ◊ fiecare dintre categoriile în care se împart verbele după terminația infinitivului. 2. îmbinare, unire. 3. mod de înmulțire sexuală în care prin fuzionarea a doi gameți rezultă zigotul. ◊ împerechere a cromozomilor în cursul meiozei. (< conjuga)

CONJUGÁRE ~ări f. 1) v. A CONJUGA și A SE CONJUGA. 2) Categorie la verbe cu aceeași terminație la infinitiv care se conjugă în mod asemănător. 3) biol. (la infuzori, la unele alge) Mod de înmulțire bazat pe un schimb de substanță nucleară. ~ bacteriană. /< a conjuga

conjugare f. Gram. totalitatea formelor verbale după voci, moduri, timpuri, numere și persoane.

conjugá [At: PANN, E. V. 21/8 / Pzi: ~júg / E: fr conjuguer, lat conjugare] 1 vt (Iuz) A uni prin căsătorie. 2 vt (Grm) A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod, diateză. 3 vr (D. verbe) A fi flexibil. 4 vr (Fig) A se îmbina.

CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare.

CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare.

CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. (Gram.) A modifica formele unui verb după persoană, număr, timp, mod și diateză, într-o înșirare metodică. A conjuga un verb neregulat.Refl. (Despre verbe) A fi flexibil (după persoană, număr, timp etc.). Verbul «a avea» se conjugă la toate timpurile și la toate modurile. 2. Refl. (Rar) A se uni, a se îmbina, a se împleti. Stive de porumb și străvechi morminte se înșiră pe deasupra cîmpiei... și se conjugă între ele. BOGZA, C. O. 390.

CONJUGÁ vb. I. 1. tr., refl. (Despre verbe) A(-și) modifica formele după persoană, număr, timp, mod și diateză. 2. tr., refl. (Fig.; rar) A (se) uni, a (se) îmbina, a (se) împleti. [P.i. conjúg. / < fr. conjuguer, cf. lat. coniugare].

CONJUGÁ vb. tr., refl. 1. (despre verbe) a (se) modifica după persoană, număr, timp, mod și diateză. 2. a (se) uni, a (se) îmbina, a (se) împleti. (< fr. conjuguer, lat. coniugare)

A SE CONJUGÁ se conjúgă intranz. 1) (despre verbe) A se modifica după categoriile gramaticale specifice (mod, timp, persoană, număr și diateză). 2) fig. A se uni într-o anumită ordine. /<fr. conjuguer, lat. conjugare

A CONJUGÁ conjúg tranz. A face să se conjuge. /<fr. conjuguer, lat. conjugare

conjugà v. Gram. a reuni sau rosti în ordine gramaticală diferitele forme ale unui verb.

*conjúg, a v. tr. (lat. cónjugo, -áre, d. con-, împreună, și jugare, a uni. V. jug, înjug, ajung). Gram. Schimb un verb după formă, mod, timp, număr saŭ persoană, precum: fac, facĭ, face.

*conjugațiúne f. (lat. conjugátio, -ónis). Gram. Modu de a conjuga un verb. Clasă de verbe cu aceĭașĭ terminațiune la infinitiv. – Și -áție, dar ob. -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

conjugáre s. f., g.-d. art. conjugắrii; pl. conjugắri

conjugáre s. f., g.-d. art. conjugării; pl. conjugări

arată toate definițiile

Intrare: conjugare
conjugare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conjugare
  • conjugarea
plural
  • conjugări
  • conjugările
genitiv-dativ singular
  • conjugări
  • conjugării
plural
  • conjugări
  • conjugărilor
vocativ singular
plural
Intrare: conjuga
verb (VT13)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • conjuga
  • conjugare
  • conjugat
  • conjugatu‑
  • conjugând
  • conjugându‑
singular plural
  • conju
  • conjugați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • conjug
(să)
  • conjug
  • conjugam
  • conjugai
  • conjugasem
a II-a (tu)
  • conjugi
(să)
  • conjugi
  • conjugai
  • conjugași
  • conjugaseși
a III-a (el, ea)
  • conju
(să)
  • conjuge
  • conjuga
  • conjugă
  • conjugase
plural I (noi)
  • conjugăm
(să)
  • conjugăm
  • conjugam
  • conjugarăm
  • conjugaserăm
  • conjugasem
a II-a (voi)
  • conjugați
(să)
  • conjugați
  • conjugați
  • conjugarăți
  • conjugaserăți
  • conjugaseți
a III-a (ei, ele)
  • conju
(să)
  • conjuge
  • conjugau
  • conjuga
  • conjugaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

conjugare

  • 1. Acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Modificarea formelor unui verb după persoană, număr, timp, mod și diateză, într-o înșirare metodică; flexiunea verbului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Conjugarea verbului «a fi» este neregulată.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Conjugarea a IV-a.
        surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Securitatea Europei trebuie să se bazeze nu pe opunerea țărilor Europei occidentale țărilor Europei răsăritene, ci pe conjugarea eforturilor tuturor țărilor europene. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2832.
      surse: DLRLC
  • 4. biologie Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a două microorganisme.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 4.1. botanică Unirea gameților în procesul de fecundare.
      surse: DN
    • 4.2. botanică Unirea cromozomilor în timpul meiozei.
      surse: DN

etimologie:

  • vezi conjuga
    surse: DEX '09 DEX '98

conjuga

  • 1. tranzitiv A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • A conjuga un verb neregulat.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv (Despre verbe) A fi flexibil.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Verbul «a avea» se conjugă la toate timpurile și la toate modurile.
        surse: DLRLC
  • 2. reflexiv figurat A se îmbina, a se împleti, a se uni.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: uni (verb) îmbina împleti un exemplu
    exemple
    • Stive de porumb și străvechi morminte se înșiră pe deasupra cîmpiei... și se conjugă între ele. BOGZA, C. O. 390.
      surse: DLRLC

etimologie: