conjectura vt [At: DA / Pzi: ~réz / E: fr conjecturer] 1 A judeca după aparențe. 2 A face o conjectură.

CONJECTURÁ vb. I. tr. A judeca după aparență, a face o conjectură. / < fr. conjecturer].

CONJECTURÁ vb. tr. a judeca după aparență, prin conjectură. (< fr. conjecturer)

conjecturà v. a judeca după probabilități.

conjectură sf [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~ri / E: fr conjecture, lat conjectura] Prezumție.

CONJECTÚRĂ, conjecturi, s. f. Părere bazată pe probabilități sau pe presupuneri. V. supoziție, ipoteză. Cînd am fost eu în joc... m-am pierdut întotdeauna în conjecturi. IBRĂILEANU, A. 94.

CONJECTÚRĂ s.f. Prezumție, supoziție, părere întemeiată pe presupuneri, pe probabilități, pe aparențe. [< fr. conjecture].

CONJECTÚRĂ s. f. simplă supoziție, care nu a primit încă nici o confirmare; ipoteză, presupunere. (< fr. conjecture, lat. coniectura)

CONJECTÚRĂ ~i f. livr. 1) Opinie fondată numai pe aparențe; prezumție. 2) rar Restabilire ipotetică a unui text neciteț. /<fr. conjecture, lat. conjectura

conjectură f. judecată probabilă, opiniune bazată pe aparențe.

*conjectúră f., pl. ĭ (lat. conjectura, d. conjícere, a arunca împreună, a combina, a bănui. V. trec, obĭect, injecțiune). Banuĭală, presupunere.

*conjecturéz v. tr. (lat. conjecturare). Presupun, bănuĭesc.

conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză

conjecturá vb., ind. prez. 1 sg. conjecturéz, 3 sg. și pl. conjectureáză

conjectúră (supoziție) s. f., g.-d. art. conjectúrii; pl. conjectúri

conjectúră (supoziție, ipoteză) s. f., g.-d. art. conjectúrii; pl. conjectúri

conjectură («ipoteză»)

conjectură, -ri (judecată întemeiată pe probabilități).