conjectură sf [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~ri / E: fr conjecture, lat conjectura] Prezumție.

CONJECTURĂ, conjecturi, s. f. Părere bazată pe probabilități sau pe presupuneri. V. supoziție, ipoteză. Cînd am fost eu în joc... m-am pierdut întotdeauna în conjecturi. IBRĂILEANU, A. 94.

CONJECTURĂ s.f. Prezumție, supoziție, părere întemeiată pe presupuneri, pe probabilități, pe aparențe. [< fr. conjecture].

CONJECTURĂ s. f. simplă supoziție, care nu a primit încă nici o confirmare; ipoteză, presupunere. (< fr. conjecture, lat. coniectura)

CONJECTURĂ ~i f. livr. 1) Opinie fondată numai pe aparențe; prezumție. 2) rar Restabilire ipotetică a unui text neciteț. /<fr. conjecture, lat. conjectura

conjectură f. judecată probabilă, opiniune bazată pe aparențe.

*conjectúră f., pl. ĭ (lat. conjectura, d. conjícere, a arunca împreună, a combina, a bănui. V. trec, obĭect, injecțiune). Banuĭală, presupunere.

conjectură (supoziție) s. f., g.-d. art. conjecturii; pl. conjecturi

conjectură (supoziție) s. f., g.-d. art. conjecturii; pl. conjecturi

conjectură (supoziție, ipoteză) s. f., g.-d. art. conjecturii; pl. conjecturi

conjectură («ipoteză»)

conjectură, -ri (judecată întemeiată pe probabilități).

CONJECTURĂ s. v. ipoteză, presupunere, prezumție, supoziție.

conjectură s. v. IPOTEZĂ. PRESUPUNERE. PREZUMȚIE. SUPOZIȚIE.