2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

conjectúră sf [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~ / E: fr conjecture, lat conjectura] Prezumție.

CONJECTÚRĂ, conjecturi, s. f. Părere bazată pe ipoteze sau pe presupuneri; prezumție, supoziție. – Din fr. conjecture, lat. conjectura.

CONJECTÚRĂ, conjecturi, s. f. Părere bazată pe ipoteze sau pe presupuneri; prezumție, supoziție. – Din fr. conjecture, lat. conjectura.

CONJECTÚRĂ, conjecturi, s. f. Părere bazată pe probabilități sau pe presupuneri. V. supoziție, ipoteză. Cînd am fost eu în joc... m-am pierdut întotdeauna în conjecturi. IBRĂILEANU, A. 94.

conjectúră (supoziție) s. f., g.-d. art. conjectúrii; pl. conjectúri

conjectúră (supoziție, ipoteză) s. f., g.-d. art. conjectúrii; pl. conjectúri

CONJECTÚRĂ s. v. ipoteză, presupunere, prezumție, supoziție.

CONJECTÚRĂ s.f. Prezumție, supoziție, părere întemeiată pe presupuneri, pe probabilități, pe aparențe. [< fr. conjecture].

CONJECTÚRĂ s. f. simplă supoziție, care nu a primit încă nici o confirmare; ipoteză, presupunere. (< fr. conjecture, lat. coniectura)

CONJECTÚRĂ ~i f. livr. 1) Opinie fondată numai pe aparențe; prezumție. 2) rar Restabilire ipotetică a unui text neciteț. /<fr. conjecture, lat. conjectura

conjectură f. judecată probabilă, opiniune bazată pe aparențe.

*conjectúră f., pl. ĭ (lat. conjectura, d. conjícere, a arunca împreună, a combina, a bănui. V. trec, obĭect, injecțiune). Banuĭală, presupunere.

conjecturá vt [At: DA / Pzi: ~réz / E: fr conjecturer] 1 A judeca după aparențe. 2 A face o conjectură.

CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer.

CONJECTURÁ, conjecturez, vb. I. Tranz. A judeca după aparențe; a face o conjectură. – Din fr. conjecturer.

conjecturá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjectureáză

conjecturá vb., ind. prez. 1 sg. conjecturéz, 3 sg. și pl. conjectureáză

CONJECTURÁ vb. I. tr. A judeca după aparență, a face o conjectură. / < fr. conjecturer].

CONJECTURÁ vb. tr. a judeca după aparență, prin conjectură. (< fr. conjecturer)

conjecturà v. a judeca după probabilități.

Intrare: conjectură
conjectură substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conjectu conjectura
plural conjecturi conjecturile
genitiv-dativ singular conjecturi conjecturii
plural conjecturi conjecturilor
vocativ singular
plural
Intrare: conjectura
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) conjectura conjecturare conjecturat conjecturând singular plural
conjecturea conjecturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) conjecturez (să) conjecturez conjecturam conjecturai conjecturasem
a II-a (tu) conjecturezi (să) conjecturezi conjecturai conjecturași conjecturaseși
a III-a (el, ea) conjecturea (să) conjectureze conjectura conjectură conjecturase
plural I (noi) conjecturăm (să) conjecturăm conjecturam conjecturarăm conjecturaserăm, conjecturasem*
a II-a (voi) conjecturați (să) conjecturați conjecturați conjecturarăți conjecturaserăți, conjecturaseți*
a III-a (ei, ele) conjecturea (să) conjectureze conjecturau conjectura conjecturaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)