2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

confruntare sf [At: EVID. CONT. 234 / Pl: ~tări / E: confrunta] 1 Punere față în față a două sau a mai multe persoane, pentru a verifica adevărul spuselor lor Si: (nob) confruntație. 2 Punere față în față a două sau mai multe obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara.

CONFRUNTÁRE, confruntări, s. f. Acțiunea de a confrunta și rezultatul ei; confruntație. – V. confrunta.

CONFRUNTÁRE, confruntări, s. f. Acțiunea de a confrunta și rezultatul ei; comparare. – V. confrunta.

CONFRUNTÁRE, confruntări, s. f. Acțiunea de a confrunta; punere față în față a două sau mai multe opere, acte, obiecte, fenomene etc. pentru verificare; comparare. Confruntarea plagiatului cu originalul.Din confruntarea unui material variat se naște o critică ce va avea, mai adesea rezultate folositoare pentru noua traducțiune. ODOBESCU, S. II 365. ◊ (Jur.) Punere față în față, interogare concomitentă a două sau mai multor persoane, în cursul unui proces, spre a se stabili dacă spusele lor concordă. Confruntarea martorilor.

CONFRUNTÁRE s.f. Acțiunea de a confrunta și rezultatul ei; comparare; confruntație. ♦ (Spec.; jur.) Punere față în față a mai multor persoane pentru a verifica concordanța spuselor lor. [< confrunta].

confruntá [At: BĂLCESCU, M. V. 187 / V: ~ron~ / Pzi: confrúnt și nrc ~téz / E: fr confronter] 1 vt A pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2 vt A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3 vr A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile.

CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter.

CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. Tranz. 1. A pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter.

CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. Tranz. A pune față în față două sau mai multe opere, acte, obiecte, fenomene etc. pentru a le verifica. A confrunta copia cu originalul.Intră... confruntîndu-și ceasul cu pendulul din perete. C. PETRESCU, C. V. 89. Pentru a judeca de gradul civilizațiunii unui popor, nu trebuie să ne bazăm pe propriile noastre idei moderne, ci să-l confruntăm, fără prevențiune, cu toate celelalte popoare din aceeași epocă. HASDEU, I. V. 105. ◊ (Jur.) A pune față în față două sau mai multe persoane spre a vedea dacă spusele lor concordă.

CONFRUNTÁ vb. I. tr. A pune față în față (mai multe opere, acte, obiecte, fenomene etc.) pentru a (le) verifica sau a (le) compara. ♦ (Jur.) A pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica concordanța celor spuse de ele. [P.i. confrúnt. / cf. fr. confronter, it., lat.med. confrontare < con – cu, frons – frunte].

CONFRUNTÁ vb. I. tr. 1. (jur.) a pune față în față mărturii, acuzații pentru a controla concordanța celor declarate. 2. a pune față în față (opere, acte, obiecte) pentru a (le) verifica sau a (le) compara. II. refl. a avea de făcut față, de găsit o soluție unei probleme, unei dificultăți. (< fr. confronter, lat. confrontare)

confruntá vb. refl. I (cu o dificultate, cu o problemă) A avea obligația de a face față unei greutăți, probleme etc. ◊ „Ca editor, sunt obligat, cotidian, să mă confrunt cu serii și serii de probleme.” Cont. 3 VIII 73 p. 1. ◊ Confruntată cu grave dificultăți financiare, direcția cotidianului «Financial Times» a hotărât să instaleze un sistem computerizat de paginare.” Sc. 17 VII 75 p. 4. ◊ „Dintre toate problemele cu care sunt confruntate țările în curs de dezvoltare, foametea constituie în permanență una din cele mai dureroase carențe.” Sc. 10 XI 78 p. 6; v. și rulmentist (din fr. confronter; DMN 1959; DEX, DN3 – alte sensuri)

A SE CONFRUNTÁ mă confrúnt intranz. A se afla în fața unei situații sau probleme dificile. /<fr. se confronter, lat. confruntare

A CONFRUNTÁ confrúnt tranz. 1) (ființe, obiecte, fenomene) A examina simultan sau succesiv pentru a stabili similitudinile și diferențele; a compara. 2) jur. (martori) A interoga concomitent pentru a verifica autenticitatea declarațiilor. /<fr. confronter, lat. confruntare

confruntà v. 1. a pune persoane față în față spre a se compara spusele lor; 2. a compara în genere, de persoane sau lucruri.

*confrúnt, a v. tr. (d. con- și frunte, după fr. con-fronter. V. în-frunt, a-front). Jur. Pun marturiĭ în prezența acuzatuluĭ. Compar: a confrunta scriiturile.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

confruntáre s. f., g.-d. art. confruntắrii; pl. confruntắri

confruntáre s. f., g.-d. art. confruntării; pl. confruntări

confruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 confrúntă

confruntá vb., ind. prez. 1 sg. confrúnt, 3 sg. și pl. confrúntă

arată toate definițiile

Intrare: confruntare
confruntare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • confruntare
  • confruntarea
plural
  • confruntări
  • confruntările
genitiv-dativ singular
  • confruntări
  • confruntării
plural
  • confruntări
  • confruntărilor
vocativ singular
plural
Intrare: confrunta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • confrunta
  • confruntare
  • confruntat
  • confruntatu‑
  • confruntând
  • confruntându‑
singular plural
  • confruntă
  • confruntați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • confrunt
(să)
  • confrunt
  • confruntam
  • confruntai
  • confruntasem
a II-a (tu)
  • confrunți
(să)
  • confrunți
  • confruntai
  • confruntași
  • confruntaseși
a III-a (el, ea)
  • confruntă
(să)
  • confrunte
  • confrunta
  • confruntă
  • confruntase
plural I (noi)
  • confruntăm
(să)
  • confruntăm
  • confruntam
  • confruntarăm
  • confruntaserăm
  • confruntasem
a II-a (voi)
  • confruntați
(să)
  • confruntați
  • confruntați
  • confruntarăți
  • confruntaserăți
  • confruntaseți
a III-a (ei, ele)
  • confruntă
(să)
  • confrunte
  • confruntau
  • confrunta
  • confruntaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

confruntare

  • 1. Acțiunea de a confrunta și rezultatul ei.
    • 1.1. Punere față în față a două sau mai multe opere, acte, obiecte, fenomene etc. pentru verificare; comparare.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Confruntarea plagiatului cu originalul.
        surse: DLRLC
      • Din confruntarea unui material variat se naște o critică ce va avea, mai adesea rezultate folositoare pentru noua traducțiune. ODOBESCU, S. II 365.
        surse: DLRLC
    • 1.2. științe juridice Punere față în față, interogare concomitentă a două sau mai multor persoane, în cursul unui proces, spre a se stabili dacă spusele lor concordă.
      surse: DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Confruntarea martorilor.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi confrunta
    surse: DEX '09 DN

confrunta

  • 1. tranzitiv științe juridice A pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
  • 2. tranzitiv A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • A confrunta copia cu originalul.
      surse: DLRLC
    • Intră... confruntîndu-și ceasul cu pendulul din perete. C. PETRESCU, C. V. 89.
      surse: DLRLC
    • Pentru a judeca de gradul civilizațiunii unui popor, nu trebuie să ne bazăm pe propriile noastre idei moderne, ci să-l confruntăm, fără prevențiune, cu toate celelalte popoare din aceeași epocă. HASDEU, I. V. 105.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile.
    surse: DEX '09 DN MDN '00

etimologie: