14 definiții pentru conflict

conflíct sn [At: GHICÂ, S. 178 / Pl: ~e / E: lat conflictus, fr conflit] 1 Neînțelegere. 2 Ceartă. 3 (Îlv) A intra în ~ (cu cineva) A se certa (cu cineva). 4 (Îs) ~ de frontieră Ciocnire între unități militare însărcinate cu paza frontierei între două state. 5 Război. 6 (Lit) Contradicție între ideile, interesele sau sentimentele diferitelor personaje, care determină desfășurarea acțiunii dintr-o operă epică sau dramatică.

CONFLÍCT, conflicte, s. n. 1. Neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, diferend, discuție (violentă). ◊ Loc. vb. A intra în conflict (cu cineva) = a se certa (cu cineva). ◊ Conflict de frontieră = ciocnire între unități militare însărcinate cu paza frontierei între două state. ♦ Război. 2. Contradicție între ideile, interesele sau sentimentele diferitelor personaje, care determină desfășurarea acțiunii dintr-o operă epică sau dramatică. – Din lat. conflictus, fr. conflit.

CONFLÍCT, conflicte, s. n. 1. Neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, diferend, discuție (violentă). ◊ Loc. vb. A intra în conflict (cu cineva) = a se certa (cu cineva). ◊ Conflict de frontieră = ciocnire între unități militare însărcinate cu paza frontierei între două state. ♦ Război. 2. Contradicție între ideile, interesele sau sentimentele diferitelor personaje, care determină desfășurarea acțiunii dintr-o operă epică sau dramatică. – Din lat. conflictus, fr. conflit.

CONFLÍCT, conflicte, s. n. 1. Ciocnire, dezacord; antagonism. Țările capitaliste sînt zdruncinate de adînci conflicte sociale. LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 4, 37. Divergențele dintre membrii locotenenței au dus la un conflict între ei. IST. R.P.R. 360. Și conflictul din vagonul restaurant! C. PETRESCU, Î. I 9. ◊ Expr. A intra în conflict (eu cineva) = a se certa (cu cineva). ♦ (Determinat uneori prin «armat») Război. 2. (Într-o operă epică sau dramatică) Acțiune, desfășurare a evenimentelor prin ciocnirea intereselor și pasiunilor care însuflețesc personajele principale. Conflictul piesei este original.

conflíct s. n., pl. conflícte

conflíct s. n., pl. conflícte

CONFLÍCT s. 1. v. neînțelegere. 2. v. război.

CONFLÍCT s.n. 1. Ciocnire, dezacord; ceartă. ♦ Război. 2. (Fil.) Treapta de maximă ascuțire în evoluția contradicțiilor antagoniste. 3. Ciocnire a intereselor și a pasiunilor personajelor principale dintr-o operă literară, care determină desfășurarea acțiunii. [< lat. conflictus, cf. fr. conflit].

CONFLÍCT s. n. 1. neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; diferend. ♦ ~ armat = război. 2. (fil.) treaptă acută în evoluția contradicțiilor antagoniste. 3. ciocnire între ideile, interesele sau pasiunile diferitelor personaje dintr-o operă literară, care determină desfășurarea acțiunii. (< lat. conflictus, fr. conflit)

CONFLÍCT ~e n. 1) Ciocnire materială sau morală violentă; situație controversată; stare de dușmănie; divergență. ~ armat. ~ social. ~ psihologic. 2) Ciocnire între interesele sau între sentimentele personajelor, care stimulează desfășurarea acțiunii într-o operă artistică (literară). /<lat. conflictus, fr. conflict

conflict n. 1. ciocnire, luptă: conflict între două oștiri; 2. fig. disputarea unui drept: conflict de interese, de pasiuni; 3. Jur. luptă de competență între două tribunale.

*conflíct n., pl. e (lat. conflictus, d. confligere, a se cĭocni, a se bate. V. aflicțiune). Cĭocnire, luptă, neînțelegere violentă: conflict de interese, conflicte cu veciniĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONFLÍCT s. 1. animozitate, ceartă, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gîlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zîzanie, (înv. și pop.) príce, prícină, sfádă, (pop. si fam.) cî́rcotă, dihónie, rî́că, (pop.) hárță, (înv. și reg.) pricáz, scî́rbă, toi, (reg.) buclúc, hî́ră, poáncă, sfădălíe, zoálă, (Mold. și Transilv.) poáră, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezuníre, gîlcevíre, împoncișáre, judéț, neașezáre, neuníre, pî́ră, pricinuíre, pricíre, prigoánă, prigoníre, zavístie, zurbávă, (grecism înv.) filonichíe, (fig.) ciocníre. (~ dintre două persoane.) 2. (MIL.) război, (înv. și pop.) bătáie, răzbél, (reg.) bozgún, (înv.) hárță, oáste, oșteníe, oșteníre, oștíre, oștít. (S-a iscat un ~.)

CONFLÍCT (‹ fr., lat. conflictus, „șoc, lovire”) s. n. 1. Neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism, ceartă, discuție (violentă). ◊ C. internațional = diferend între două sau mai multe state. ◊ C. de frontieră = ciocnire între unități militare însărcinate cu paza frontierei între două state. ◊ C, armat = ciocnire între forțele armate ale unor state; război. ◊ (Dr.) C. de competență = situație în care mai multe organe de jurisdicție sau de urmărire penală susțin că toate sînt competente a soluționa un litigiu ori a efectua o urmărire penală (c. pozitiv de competență) sau, dimpotrivă, că fiecare dintre ele este necompetent (c. negativ de competență). ◊ C. de legi = situație în care se discută care lege este aplicabilă dintre legile ce se succed în timp (c. de legi în timp) ori dintre mai multe legi în vigoare în locuri diferite (c. de legi în spațiu). 3. (PSIH.) Stare posibilă a unei persoane supusă unor tendințe și interese opuse de valori aproximativ egale. ♦ Formă a relațiilor interpersonale generată de interesele divergente ale indivizilor (ex. c. între generații). 4. (LIT.) Ciocnire între ideile, interesele sau sentimentele personajelor unei opere literare, determinînd desfășurarea acțiunii.

Intrare: conflict
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conflict conflictul
plural conflicte conflictele
genitiv-dativ singular conflict conflictului
plural conflicte conflictelor
vocativ singular
plural