2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

concórdie sf [At: DA / P: ~di-e / Pl: ~ii / E: lat concordia] (Liv) 1 Înțelegere. 2 Armonie.

CONCÓRDIE s. f. (Rar) Înțelegere; armonie. – Din lat. concordia.

CONCÓRDIE s. f. (Rar) Înțelegere; armonie. – Din lat. concordia.

CONCÓRDIE s. f. (Rar) Înțelegere, unire în gînduri, sentimente sau acțiuni; bună înțelegere, bună învoire, armonie, pace. Fac apel la concordie. PAS, L. I 329. – Pronunțat: -di-e.

CONCÓRDIE s.f. (Rar) Înțelegere; armonie. [Gen. -iei. / < lat., it. concordia].

CONCÓRDIE s. f. bună înțelegere, armonie. (< lat. concordia)

CONCÓRDIE f. Stare de bună înțelegere între membrii unui grup; acord; armonie. Aici domnește ~a. [Art. concordia; G.-D. concordiei; Sil. -di-e] /<lat. concordia

concordie f 1. unirea spiritelor și a inimilor; 2. bună înțelegere între persoane.

*concórdie f. (lat. concordia, d. con-, împreună, și cor, cordis, inimă. V. discordie). Unirea inimilor și a voințelor (bună înțelegere, împogodire): a trăi în concordie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

concórdie (-di-e) s. f., art. concórdia (-di-a), g.-d. concórdii, art. concórdiei

concórdie s. f. (sil. -di-e), art. concórdia (sil. -di-a), g.-d. concórdii, art. concórdiei


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONCÓRDIE s. v. acord, armonie, împăciuire, înțelegere, pace, unire.

concordie s. v. ACORD. ARMONIE. ÎMPĂCIUIRE. ÎNȚELEGERE. PACE. UNIRE.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Concordia, în mitologia romană, zeița păcii și a bunei înțelegeri.

Intrare: concordia
concordia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: concordie
  • silabație: -di-e
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concordie
  • concordia
plural
genitiv-dativ singular
  • concordii
  • concordiei
plural
vocativ singular
plural

concordie

etimologie: