COMBINA, combin, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare.

combina [At: GHEREA, ST. CR. II 299 / Pzi: ~bin, (înv) ~nez / E: fr combiner] 1 vt A îmbina lucruri. 2-3 vtr A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. 4 vt (Fam) A plănui. 5 vr (Fam) A avea o relație cu cineva.

COMBINA, combin, vb. I. 1. Tranz. A îmbina, a împreuna, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A plănui, a chibzui. 2. Tranz. și refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare.

COMBINA, combin, vb. I. Tranz. 1. A uni (lucruri diferite), a îmbina, a împreuna, a potrivi. Combin nuanțele de albastru. 2. A uni (corpuri simple) printr-o reacție chimică, dînd naștere unui corp compus. ◊ Refl. Sodiul se combină cu apa. 3. (Familiar) A potrivi în gînd, a plănui, a chibzui. Combina, dispunea și prevedea totul cu precizia unui geniu militar. BART, E. 326.

COMBINA vb. I. tr. A îmbina, a împreuna. ♦ tr., refl. A (se) uni printr-o reacție chimică, dînd naștere unui corp compus. [P.i. combin. / < fr. combiner, cf. it., lat. combinare].

COMBINA vb. I. tr. a îmbina, a împreuna. ◊ (fam.) a plănui în gând; a urzi. II. tr., refl. a (se) uni printr-o reacție chimică, dând naștere unui corp compus. (

A SE COMBINA se combină intranz. (despre atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) A se uni printr-o reacție chimică, formând un compus. /<fr. se combiner, lat. combinare

A COMBINA combin tranz. 1) (lucruri, elemente eterogene) A uni într-o anumită ordine. 2) (planuri, intenții, idei etc.) A reprezenta în minte; a urzi; a plăsmui; a plămădi. 3) A face să se combine. /<fr. combiner, lat. combinare

combinà v. 1. a împreuna mai multe lucruri într’o ordine oarecare; 2. a calcula, a prepara: a combina un atac; 3. a se împreuna, vorbind de două sau mai multe corpuri chimice.

COMBINĂ, combine, s. f. Mașină de lucru complexă care îndeplinește simultan mai multe operații. ◊ Combină agricolă = mașină (autopropulsată) care execută simultan mai multe lucrări agricole. Combină minieră = mașină care efectuează operațiile de tăiere și de desprindere a rocilor și a minereurilor, precum și de evacuare a materialului de pe locul unde se lucrează. Combină muzicală = set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificatoare audio) de înregistrare-redare a sunetului; sistem audio. [Var.: combaină s. f.] – Din engl. combine. Cf. rus. kombain.

combain sn vz combină

combaină snf vz combină

combină sf [At: TOM A, C.V. 342, ap. DA ms / V: ~bain sn, ~baină snf / Pl: ~ne / E: eg combine, rs комбаинь] 1 Mașină de lucru complexă care îndeplinește, simultan, mai multe operații. 2 (Îs) ~ minieră Mașină care efectuează operațiile de tăiere și de desprindere a rocilor și a minereurilor, precum și de evacuare a materialului de pe locul unde se lucrează. 3 (Îs) ~ muzicală Set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificator de putere) montate într-un corp comun. 4 (Îas) Sistem audio. 5 (Îs) ~ frigorifică Ansamblu frigorific alcătuit dintr-un frigider și un congelator.

COMBINĂ, combine, s. f. Mașină de lucru complexă care îndeplinește simultan mai multe operații. ◊ Combină agricolă = mașină (autopropulsată) care execută simultan mai multe lucrări agricole. Combină minieră = mașină care efectuează operațiile de tăiere și de desprindere a rocilor și a minereurilor, precum și de evacuare a materialului de pe locul unde se lucrează. Combină muzicală = set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificator de putere) montate într-un corp comun; sistem audio. [Var.: combaină s. f.] – Din engl. combine. Cf. rus. kombain.

COMBAINĂ, combaine, s. f. Combină. Combaina sovietică, a nouă, De-azi-noapte i-a sculat. Nu se oprește. Și ce nu face! Seceră și plouă Cu grîne și adună voinicește. JEBELEANU, P. 83. – Pronunțat: -bai-.

COMBINĂ, combine, s. f. 1. Mașină complexă, de obicei acționată de un tractor, folosită ca mijloc perfecționat de muncă în agricultura mecanizată, care îndeplinește simultan mai multe operații: seceratul, treieratul și selecționatul recoltei, adunînd boabele în saci, iar paiele în grămezi; părțile ei principale sînt: un aparat de tăiat, vîrtelniță, transportor, ventilator și site. Triumfătoare intră-n lan combina. BANUȘ, în POEZ. N. 46. 2. Mașină care execută simultan munca de tăiere a straturilor carbonifere, de spargere și de încărcare a cărbunilor. Introducerea combinelor de cărbune, care efectuează simultan tăierea, aruncarea și încărcarea cărbunelui, mecanizarea transportului subteran au dat posibilitatea să se creeze [în U.R.S.S.] mine cu mecanizare complexă cu un înalt nivel al muncii socialiste. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 135.

COMBAINĂ s.f. v. combină.

COMBINĂ s.f. Mașină de lucru care îndeplinește simultan mai multe operații. ♦ Mașină agricolă care execută simultan atît lucrările de secerat, cît și pe cele de treierat. ♦ Mașină care execută în același timp tăierea și încărcarea cărbunilor. [Pl. -ne, var. combaină s.f. / < engl. combine, rus. kombain].

COMBINĂ s. f. mașină de lucru complexă care efectuează simultan mai multe operații. ◊ ~ muzicală = set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificator de putere) montate într-un corp comun.

COMBINĂ ~e f. Mașină complexă care îndeplinește într-un proces tehnologic mai multe operații. ◊ ~ agricolă mașină care execută simultan mai multe lucrări agricole (secerat, treierat etc.). ~ minieră agregat care execută simultan tăierea, spargerea și încărcarea minereurilor și rocilor. [G.-D. combinei] /<engl. combine

*combín, a -á v. tr. (lat. combíno, -áre, d. con, la un loc, și bini, cîte doĭ. V. îmbin, binar, binoclu). Chim. Amestec: a combina oxigen cu idrogen (V. aliaj). Fig. Unesc, împreun: îmĭ combin puterile. Chibzuĭesc, imaginez (împreun ideile): a combina un plan.

combina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. combin, 3 combină; conj. prez. 1 sg. să combin, 3 să combine

combina (a ~) vb., ind. prez. 3 combină

combina vb., ind. prez. 1 sg. combin, 3 sg. și pl. combină

combină s. f., g.-d. art. combinei; pl. combine

combină s. f., g.-d. art. combinei; pl. combine

combină s. f., g.-d. art. combinei; pl. combine

combină, pl. combine

combina (combin, combinat), vb. – A îmbina, a împreuna, a potrivi lucruri diferite. Fr. combiner. – Der. combinabil, adj.; combinați(un)e, s. f. (îmbinare, reunire; întîlnire de dragoste); combinezon, s. n., din fr. combinaison; combinagiu, s. m. (Arg., crai, muieratic).

combina, combin v. r. 1. a avea o relație intimă de durată (cu cineva). 2. a trăi în concubinaj (cu cineva)

COMBINA vb. 1. v. îmbina. 2. v. asorta. 3. v. amesteca.

COMBINA vb. 1. a (se) îmbina, a (se) împreuna, a (se) îngemăna, a (se) uni. (Cum ~ aceste elemente?) 2. a (se) armoniza, a (se) asorta, a merge, a (se) potrivi, (pop. și fam.) a (se) lovi. (Albastrul se ~ bine cu albul.) 3. a amesteca. (~ mai multe substanțe.)

combaină, combaine, s.f. – (pop.) Mașină agricolă de secerat și treierat; combină. – Var. a lui combină (< eng. combine; cf. rus. kombain) (DEX, MDA).