3 intrări

35 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

comándă1 sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 70/1 / V: (înv) -mén~, ~méndie / Pl: ~ménzi, (înv) ~de, ~mănzi E: ger Kommando, fr commande, pn komenda] 1-2 Ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu. 3 (Îs) Metodă de ~ Impunere a unei decizii personale colaboratorilor, fără a-i consulta în prealabil pe aceștia. 4 Autoritate superioară exercitată de cineva, în special de un șef militar. 5 (Înv; îs) "da supremă Statul Major. 6 (Reg) Post de pază la graniță. 7 (Înv; îe) A fi de ~ A fi de strajă la graniță. 8 Cerere prin care o persoană, o întreprindere etc. solicită livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. 9 (Îla) De ~ Executat după indicațiile date de client. 10 (Îlav) La ~ La cererea cuiva. 11 (Îal) La momentul potrivit. 12 (Îal) Intenționat. 13 (Îal) Fără tragere de inimă. 14 (Teh) Operație manuală, semiautomată (sau automată), prin care se pune în funcțiune, se reglează sau se oprește un sistem tehnic. 15 (Îs) Post de ~ Loc unde sunt concentrate organele și aparatele de acționare a unui sistem tehnic. 16 (Îas) Loc unde stă comandantul trapelor și de unde transmite comanda operațiilor. 17 (Îs) Punct sau tablou de ~ Loc de unde se execută comenzile și se controlează funcționarea unui sistem tehnic. 18 Ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic. 19 (Ban) Primărie. 20 (Buc; iuz) Grajduri pentru creșterea cailor de rasă. 21 (Reg) Șopron mare. 22 (Reg) Baracă de scânduri făcută de plugar la marginea terenului cultivat de el, în care își ține uneltele sau în care doarme. 23 (Top; reg) Loc pe culmile dealurilor și munților unde inginerii pun cruci ca puncte fixe. 24 (Buc; iuz) Femeie desfrânată. 25 (Reg) Morgă.

comándă2 sf vz comând

COMÁNDĂ, comenzi, s. f. 1. Acțiunea de a comanda; ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu; poruncă. ◊ Metodă de comandă = metodă folosită de un conducător care ia decizii personale și le impune colaboratorilor fără a-i consulta. Ton de comandă = ton poruncitor. ◊ Expr. La comandă = a) la porunca, la cererea cuiva; b) la momentul dorit sau potrivit; intenționat. Plânge la comandă. 2. Funcție de conducere a unei unități militare. ♦ Exercitare a funcției de comandant. ◊ Post de comandă = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. 3. Operație manuală, semiautomată sau automată, prin care se pune în funcțiune, se reglează sau se oprește un sistem tehnic. ◊ Post de comandă = loc unde sunt concentrate organele și aparatele de acționare a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic. 4. Construcția cea mai înaltă de pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei. ♦ Frânghie subțire folosită la înfășurarea capătului unei parâme. 5. Cerere prin care o persoană, o întreprindere etc. solicită livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. ◊ Loc. adj. De comandă = care este sau a fost executat după indicațiile date de client. – Din fr. commande.

COMÁNDĂ, comenzi, s. f. 1. Acțiunea de a comanda; ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu; poruncă. ◊ Metodă de comandă = metodă folosită de un conducător care ia decizii personale și le impune colaboratorilor fără a-i consulta. Ton de comandă = ton poruncitor. ◊ Expr. La comandă = a) la porunca, la cererea cuiva; b) la momentul dorit sau potrivit; intenționat. Plânge la comandă. 2. Funcție de conducere a unei unități militare. ♦ Exercitare a funcției de comandant. ◊ Post de comandă = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. 3. Operație manuală, semiautomată sau automată, prin care se pune în funcțiune, se reglează sau se oprește un sistem tehnic. ◊ Post de comandă = loc unde sunt concentrate organele și aparatele de acționare a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic. 4. Construcția cea mai înaltă de pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei. ♦ Frânghie subțire folosită la înfășurarea capătului unei parâme. 5. Cerere prin care o persoană, o întreprindere etc. solicită livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. ◊ Loc. adj. De comandă = care este sau a fost executat după indicațiile date de client. – Din fr. commande.

COMÁNDĂ, comenzi, s. f. 1. Acțiunea de a comanda; ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu; poruncă. Comanda răsună tare, în liniștea înserării. SANDU-ALDEA, U. P. 138. Urmă comanda scurtă. SAHIA, N. 37. ◊ (Poetic) Ca la comanda unei baghete, pete mari din verdele pădurii s-au desprins din arbori. BOGZA, C. O. 158. ◊ Metodă de comandă = metodă nejustă, folosită de unii responsabili care iau decizii personale și le impun fără a consulta pe membrii colectivului și fără a-i convinge de importanța sarcinilor pe care aceștia tribuie să le îndeplinească. Ton de comandă = ton poruncitor, netovărășesc (folosit de cei care înlocuiesc munca de lămurire prin porunci). ◊ Expr. La comandă = a) la porunca, la cererea altuia; b) (mai ales în legătură cu verbele «a plînge» sau «a rîde») la momentul dorit, în mod prefăcut, fără motiv justificat. Plînge la comandă. Rîde la comandă. 2. Conducere a unei unități militare terestre, navale sau aeriene. I s-a încredințat comanda.Post de comandă = locul unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. ◊ Expr. A lua comanda v. lua. A-i lua (cuiva) comanda v. lua. ♦ Postul unde stă ofițerul comandant al unui vapor. E înfricoșător să-l vezi noaptea sus, la comandă, cum privește... infinitul mării, atent la orice zgomot. DUNĂREANU, CH. 56. După ce vaporul se punea greoi în mișcare, el, de sus de la comandă, își arunca ochii spre mal. BART, 43. 3. Acțiune de comandare a unui sistem tehnic. ◊ (Post de) comandă = loc unde sînt concentrate organele și aparatele de comandare a unui sistem tehnic. Bozan s-a urcat sus... la comanda podului rulant. SAHIA, N. 33. ♦ (Concretizat) Ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic. S-au blocat comenzile avionului. 4. Sarcină de a îndeplini o lucrare, de a livra o marfă, un produs etc. În două luni... s-au repetat cîteva comenzi de marfă. SAHIA, N. 109. ◊ Loc. adj. De comandă = (în opoziție cu gata) care este sau a fost executat după indicațiile date de client. Pîn-atunci pictorii noștri vor continua de a face portrete, sculptorii-busturi de comandă. VLAHUȚĂ, O. A. 334. ♦ Cerere a unei consumații într-un local. Căruțași și hamali... înnoind comanda cu fundul sticlei izbit în masă: Băiete! C. PETRESCU, Î. II 158.

comándă s. f., g.-d. art. coménzii; pl. coménzi

comándă s. f., g.-d. art. coménzii; pl. coménzi

COMÁNDĂ s. 1. v. ordin. 2. conducere, șefie, (înv.) povață, povățuire. (Unitatea se află sub ~ lui...) 3. (TEHN.) control, reglaj. (~ într-un sistem tehnic.)

COMÁNDĂ s.f. 1. Ordin, poruncă. ◊ Metodă de comandă = metodă folosită de un conducător care ia decizii personale fără să-și consulte colaboratorii. 2. Conducere a unei unități militare. ◊ Post de comandă = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. 3. Acțiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ Echipamentul necesar efectuării ei. 4. Cerere de marfă, de efectuare a unei lucrări etc., făcută unui meseriaș, unui negustor etc. ◊ De comandă = executat după indicațiile clientului. 5. (Mar.) Construcția cea mai înaltă pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei. ♦ Parâmă de dimensiuni mici, cu diametrul de 4-5 mm. [Pl. -enzi, -de. / < fr. commande, germ. Kommando].

COMÁNDĂ s. f. 1. ordin, dispoziție, poruncă. ◊ ton de ~ = ton poruncitor. 2. conducere a unei unități militare. ◊ post de ~ = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. ♦ ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultană a unei mișcări. 3. acțiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ echipamentul necesar efectuării ei. ◊ dublă ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloți să acționeze comenzile. ♦ (inform.) instrucțiune, parte integrantă a informației transmise calculatorului de către utilizator. 4. cerere de marfă adresată unui furnizor, lucrare cerută unui meseriaș, unui antreprenor etc. ♦ marfa comandată. ◊ de ~ = executat după indicațiile clientului. 5. (mar.) suprastructură pe o navă în care se află timoneria, camera hărților, cabina comandantului etc. 6. parâmă subțire (saulă) cu care se înfășoară capătul unei parâme groase, împiedicându-i despletirea. (

COMÁNDĂ ~énzi f. 1) Dispoziție, scrisă sau orală, emisă de o autoritate sau de o persoană oficială, spre a fi îndeplinită de cei vizați; ordin; poruncă. A da ~.Ton de ~ ton poruncitor. La ~ la cererea și după dorința unui superior. 2) Funcție de conducere militară. ◊ A lua ~anda a fi numit la conducerea unei acțiuni militare. 3) Cerere prin care se solicită livrarea unui produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. 4) Marfă comandată. 5) Operație prin care se manevrează un sistem tehnic. ~ programată. ~ manuală. 6) Element al unui mecanism care asigură funcționarea ansamblului. ◊ Semnal de ~ semnal transmis de dispozitivele automate pentru a determina desfășurarea unui proces tehnic. Panou (sau tablou) de ~ placă pe care sunt centralizate toate dispozitivele de comandă. [G.-D. comenzii] /<fr. commande

comandă (pl. comande și comânzi) f. 1. cerere adresată unui fabricant, unui negustor; 2. fig. prefăcut: veselie de comandă; 3. ordin: în aer sbor nechezuri, comânzi răsunătoare AL.

*comándă f., pl. e și comenzi (fr. commande, d. commander, a comanda. V. comendă). Poruncă, ordin, comandament: soldatu ascultă comanda. Cerere de marfă: vă vom trimete după comandă. De comandă, comandat (Iron.): plîns, rîs de comandă.

comandá vt [At: (a. 1774) URICARIUL I, 173 / V: (Mol; Înv) ~men~ / Pzi: cománd, (Trs; îvr) ~éz / E: fr commander, it commandare, ger kommandieren] 1 A ordona Si: (înv) comandarisi (1). 2 (Mil) A da un ordin sau un semnal pentm executarea unei mișcări, a unei așezări etc. Si: (înv) comandarisi (2). 3 (Mil) A avea comanda asupra unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei Si: (înv) comandarisi (3). 4 A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar Si: (înv) comandarisi (4). 5 A cere de mâncare sau de băut într-un local Si: (înv) comandarisi (5).

COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander.

COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum. – Din fr. commander.

COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da ordin sau semnal pentru executarea unei mișcări, a unei dispoziții etc; a avea comanda unei unități. Unde e acuma puternica mărire Din vremea cînd a țării eroică oștire în lupte uriașe Buzeștii comanda? ALEXANDRESCU, P. 145. ◊ Refl. impers. Se comandă drepți. SAHIA, N. 120. ◊ Intranz. Iar ai început să comanzi? El își făcuse datoria, luptase fără nici o slăbiciune, comandase fără nici o șovăială. C. PETRESCU, î. I 194. Ia drepți cînd îți comand. SAHIA, N. 53. ♦ A porunci, a ordona. S-a dus într-un serviciu comandat. SAHIA, U.R.S.S. 100. 2. A face sau a da o comandă, a dispune ca cineva să efectueze o lucrare, să facă un serviciu, să confecționeze ceva. Culmea moftangiului savant: a-și comanda statuia încă din viață și a prezida la inaugurarea ei și la apoteozarea sa. CARAGIALE, O. II 35. La un zugrav foarte vestit mergînd din întîmplare, Portretul meu îl Comandai. ALEXANDRESCU, P. 170. ♦ A cere o consumație într-un local. Arată energie doar cînd comandă o sticlă de vin. C. PETRESCU, Î. II 188.

comandá (a ~) vb., ind. prez. 3 comándă

comandá vb., ind. prez. 1 sg. cománd, 3 sg. și pl. comándă

COMANDÁ vb. 1. v. ordona. 2. v. conduce. 3. (TEHN.) a controla, a regla. (A ~ un sistem tehnic.)

Intrare: comandă (pl. comenzi)
comandă (pl. comenzi) substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comandă comanda
plural comenzi comenzile
genitiv-dativ singular comenzi comenzii
plural comenzi comenzilor
vocativ singular
plural
Intrare: comanda
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) comanda comandare comandat comandând singular plural
comandă comandați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) comand (să) comand comandam comandai comandasem
a II-a (tu) comanzi (să) comanzi comandai comandași comandaseși
a III-a (el, ea) comandă (să) comande comanda comandă comandase
plural I (noi) comandăm (să) comandăm comandam comandarăm comandaserăm, comandasem*
a II-a (voi) comandați (să) comandați comandați comandarăți comandaserăți, comandaseți*
a III-a (ei, ele) comandă (să) comande comandau comanda comandaseră
Intrare: comandă (pl. comande)
comandă (pl. comande)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comandă comanda
plural comande comandele
genitiv-dativ singular comande comandei
plural comande comandelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)