colonel² sn [At: LTR / E: ger colonel] Corp de literă de șapte puncte tipografice.

colonel¹ sm [At: NECULCE, ap. LET. II, 261/5 / Pl: ~ei / E: fr colonel, it colonello] 1 Grad de ofițer superior, între locotenent-colonel și general-maior. 2 Persoană care poartă acest grad. 3 Locotenent-~ Ofițer cu grad superior, între maior și colonel. 4 Persoană care poartă gradul de locotenent-colonel. 5 General-~ General care comandă un corp de armată. 6 Persoană care poartă gradul de general-colonel (5).

COLONÉL¹, colonei, s. m. Cel mai mare grad de ofițer superior din armata României; pe scară ierarhică, urmează gradului de locotenent-colonel; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. colonel.^[1]

COLONÉL¹, colonei, s. m. Grad de ofițer superior, între locotenent-colonel și general-maior; persoană care poartă acest grad. – Din fr. colonel.

COLONÉL, colonei, s. m. Ofițer superior în ierarhia militară, imediat inferior generalului. Colonelul Alexandru Cuza a dat mîna prietenește cu moș Ion Roată. CREANGĂ, A. 156. Îi dete rangul de colonel în armie. NEGRUZZI, S.II 144. Locotenent-colonel = ofițer superior maiorului și inferior colonelului. – Pl. și: (învechit) coloneli (MACEDONSKI, O. III 22).

COLONÉL s.m. Grad de ofițer superior, imediat inferior generalului, care comandă de obicei un regiment; ofițer purtând acest grad. ◊ Locotenent colonel = grad de ofițer superior maiorului; ofițer care poartă acest grad. [< fr. colonel, it. colonnello].

COLONÉL s.n. (Poligr.) Corp de literă de șapte puncte tipografice. [< germ. Kolonel].

COLONÉL¹ s. m. grad de ofițer superior, imediat inferior generalului. ◊ locotenent ~ = grad de ofițer superior maiorului. (<fr. colonel)

COLONÉL² s. n. corp de literă de șapte puncte tipografice; mignon. (<germ. Kolonel)

colonél s. m. Organul genital masculin ◊ „Incidentul Lorena Bobbitt nu este o noutate frapantă pentru Thailanda, unde nevestele și fătucile geloase își sancționează de regulă masculii rătăcitori, prin lorenirea podoabelor intime (ziariștii americani numesc deja delicata operațiune cu verbul de tranziție «to bobbitt»!). Practica este atât de obișnuită, încât doctorii thailandezi au devenit experți în suturarea coloneilor tăiați.” R.l. 28 V 94 p. 10; v. și loreni, măciucă

COLONÉL ~i m. 1) Grad de ofițer superior, între locotenent-colonel și general. 2) Persoană care are acest grad. /<fr. colonel

*colonél m., pl. lĭ și eĭ (fr. colonel, it. colonnello, d. colonna, coloană, șir de oamenĭ). Ofițer superior care comandă un regiment. Ofițer care deși nu comandă trupa, e considerat ca un comandant de regiment: colonel de stat major.

colonél¹ (ofițer) s. m., pl. colonéi; abr. col.

colonél² (corp de literă) s. n.

colonél (ofițer) s. m., pl. colonéi

colonél (corp de literă) s. n.

colonel, pl. colonei

colonel, -nei.

generál-colonél s. m., pl. generáli-colonéi; abr. gen.-col.