4 intrări

Articole pe această temă:

36 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COLONÉL2 s. n. Corp de literă de șapte puncte tipografice. – Din germ. Kolonel.

COLONÉL2 s. n. Corp de literă de șapte puncte tipografice. – Din germ. Kolonel.

COLONÉL1, colonei, s. m. Cel mai mare grad de ofițer superior din armata României; pe scară ierarhică, urmează gradului de locotenent-colonel; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. colonel.[1]

  1. În original, acc. greșit: COLÓNEL. LauraGellner

colonel1 sm [At: NECULCE, ap. LET. II, 261/5 / Pl: ~ei / E: fr colonel, it colonello] 1 Grad de ofițer superior, între locotenent-colonel și general-maior. 2 Persoană care poartă acest grad. 3 Locotenent-~ Ofițer cu grad superior, între maior și colonel. 4 Persoană care poartă gradul de locotenent-colonel. 5 General-~ General care comandă un corp de armată. 6 Persoană care poartă gradul de general-colonel (5).

colonel2 sn [At: LTR / E: ger colonel] Corp de literă de șapte puncte tipografice.

COLONÉL1, colonei, s. m. Grad de ofițer superior, între locotenent-colonel și general-maior; persoană care poartă acest grad. – Din fr. colonel.

COLONÉL, colonei, s. m. Ofițer superior în ierarhia militară, imediat inferior generalului. Colonelul Alexandru Cuza a dat mîna prietenește cu moș Ion Roată. CREANGĂ, A. 156. Îi dete rangul de colonel în armie. NEGRUZZI, S.II 144. Locotenent-colonel = ofițer superior maiorului și inferior colonelului. – Pl. și: (învechit) coloneli (MACEDONSKI, O. III 22).

COLONÉL s.n. (Poligr.) Corp de literă de șapte puncte tipografice. [< germ. Kolonel].

COLONÉL s.m. Grad de ofițer superior, imediat inferior generalului, care comandă de obicei un regiment; ofițer purtând acest grad. ◊ Locotenent colonel = grad de ofițer superior maiorului; ofițer care poartă acest grad. [< fr. colonel, it. colonnello].

COLONÉL1 s. m. grad de ofițer superior, imediat inferior generalului. ◊ locotenent ~ = grad de ofițer superior maiorului. (<fr. colonel)

COLONÉL2 s. n. corp de literă de șapte puncte tipografice; mignon. (<germ. Kolonel)

colonél s. m. Organul genital masculin ◊ „Incidentul Lorena Bobbitt nu este o noutate frapantă pentru Thailanda, unde nevestele și fătucile geloase își sancționează de regulă masculii rătăcitori, prin lorenirea podoabelor intime (ziariștii americani numesc deja delicata operațiune cu verbul de tranziție «to bobbitt»!). Practica este atât de obișnuită, încât doctorii thailandezi au devenit experți în suturarea coloneilor tăiați.” R.l. 28 V 94 p. 10; v. și loreni, măciucă

COLONÉL ~i m. 1) Grad de ofițer superior, între locotenent-colonel și general. 2) Persoană care are acest grad. /<fr. colonel

*colonél m., pl. și (fr. colonel, it. colonnello, d. colonna, coloană, șir de oamenĭ). Ofițer superior care comandă un regiment. Ofițer care deși nu comandă trupa, e considerat ca un comandant de regiment: colonel de stat major.

LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior căpitanului; persoană care are acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. ◊ (Înv.) Locotenent-comandor = grad de ofițer din aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purta acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ținea locul unui demnitar. – Din it. locotenente.

locotenent sm [At: VĂCĂRESCUL, IST. 289 / V: (iuz) laitnant, leitenant, leoitenant, lietenant, lieutenant, liotenant, litinant, ~e, ~ninte, ~cult~, locumtenente, locutenente, locuținent, logotenente, lotenant / Pl: ~nți / E: it locotenente, lm locumtenens] 1 (Înv; îs) ~ domnesc Persoană care ținea locul unui demnitar Vz (înv) caimacam, regent. 2 (Înv) Reprezentant al unui domn român pe lângă Poarta otomană Si: (înv) chehaie. 3 Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior locotenentului-major, corespunzător ca funcție de bază comandantului de pluton Si: (înv) porucic. 4 (Pex) Persoană care are gradul de locotenent (3) Si: (înv) porucic. 5 (Îc) ~-major Grad de ofițer superior locotenentului și inferior căpitanului, corespunzător ca funcție de bază comandantului de pluton sau de companie. 6 (Pex) Persoană care are gradul de locotenent (5). 7 (Îc) ~-colonel Grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului Si: (înv) podpolcovnic. 8 (Pex) Persoană care are gradul de locotenent (7). Si: (înv) podpolcovnic. 9 (Înv; îc) ~-comandor Grad de ofițer din aviația sau marina militară, corespunzător gradului de maior. 10 (Înv) Persoană care avea gradul de locotenent (9).

LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior locotenentului-major; persoană care are acest grad. ◊ Locotenent-major = grad de ofițer superior locotenentului și inferior căpitanului; persoană care poartă acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. (Înv.); Locotenent-comandor = grad de ofițer în aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purtă acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ține locul unui demnitar. – Din it. locotenente.

LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad în armată, imediat superior gradului de sublocotenent; ofițer avînd acest grad. Locotenente... De-aici înainte avem de îndeplinit misiuni grele. CAMILAR, N. I 120. Te-am lăsat, locotenente. Așteaptă și alții. C. PETRESCU, Î. II 77. ◊ Locotenent-major = (grad de) ofițer mai mare decît locotenentul și mai mic decît căpitanul. Locotenent-colonel = (grad de) ofițer mai mare decît maiorul și mai mic decît colonelul. (Învechit) Locotenent-comandor = (grad de) ofițer din aviația sau marina militară echivalent cu maiorul. 2. (Învechit) Persoană care ține locul unui demnitar (domn, mitropolit etc.).

LOCOTENÉNT s.m. 1. Locțiitor. ♦ Comandant ajutor al unei mari unități din armata Romei antice. 2. Grad militar imediat superior gradului de sublocotenent; ofițer care are acest grad. ◊ Locotenent-major = grad de ofițer imediat superior locotenentului; locotenent-colonel = grad de ofițer imediat superior maiorului; (în trecut) locotenent-comandor = grad de ofițer din aviație sau marină, echivalent cu acela de maior din armata de uscat; cel care purta acest grad. [Cf. it. luogotenente, fr. lieutenant, lat. locum tenens].

LOCOTENÉNT s. m. 1. locțiitor. ◊ comandant ajutor al unei mari unități din armata Romei antice. 2. grad de ofițer imediat superior celui de sublocotenent. ♦ ~ -major = grad de ofițer imediat superior locotenentului; ~ -colonel = grad de ofițer imediat superior maiorului. (< it. locotenente)

LOCOTENÉNT ~ți m. Ofițer cu grad imediat superior sublocotenentului. * ~ major ofițer cu grad între locotenent și căpitan. ~-colonel ofițer cu grad între maior și colonel. /<it. locotenente

arată toate definițiile

Intrare: colonel (literă)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colonel
  • colonelul
  • colonelu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • colonel
  • colonelului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: colonel (ofițer)
substantiv masculin (M12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colonel
  • colonelul
  • colonelu‑
plural
  • colonei
  • coloneii
genitiv-dativ singular
  • colonel
  • colonelului
plural
  • colonei
  • coloneilor
vocativ singular
  • colonelule
  • colonele
plural
  • coloneilor
Intrare: general-colonel
general-colonel substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • general-colonel
  • generalul-colonel
plural
  • generali-colonei
  • generalii-colonei
genitiv-dativ singular
  • general-colonel
  • generalului-colonel
plural
  • generali-colonei
  • generalilor-colonei
vocativ singular
plural
Intrare: locotenent-colonel
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • locotenent-colonel
  • locotenent-colonelul
plural
  • locotenenți-colonei
  • locotenenți-coloneii
genitiv-dativ singular
  • locotenent-colonel
  • locotenent-colonelului
plural
  • locotenenți-colonei
  • locotenenți-coloneilor
vocativ singular
  • locotenent-colonelule
plural
  • locotenenți-coloneilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

colonel (literă)

  • 1. Corp de literă de șapte puncte tipografice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: mignon

etimologie:

colonel (ofițer)

  • 1. Cel mai mare grad de ofițer superior din armata României; pe scară ierarhică, urmează gradului de locotenent-colonel; persoană care poartă acest titlu.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: oberst oberșter polcovnic 2 exemple
    exemple
    • Colonelul Alexandru Cuza a dat mîna prietenește cu moș Ion Roată. CREANGĂ, A. 156.
      surse: DLRLC
    • Îi dete rangul de colonel în armie. NEGRUZZI, S.II 144.
      surse: DLRLC
  • comentariu abreviere col.
    surse: DOOM 2
  • comentariu învechit Plural și: coloneli.
    surse: DLRLC

etimologie:

general-colonel

  • comentariu abreviere gen.-col.
    surse: DOOM 2

etimologie:

locotenent-colonel

  • 1. Grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
  • comentariu abreviere lt.-col.
    surse: DOOM 2

etimologie: