4 intrări

Articole pe această temă:

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

colonel2 sn [At: LTR / E: ger colonel] Corp de literă de șapte puncte tipografice.

colonel1 sm [At: NECULCE, ap. LET. II, 261/5 / Pl: ~ei / E: fr colonel, it colonello] 1 Grad de ofițer superior, între locotenent-colonel și general-maior. 2 Persoană care poartă acest grad. 3 Locotenent-~ Ofițer cu grad superior, între maior și colonel. 4 Persoană care poartă gradul de locotenent-colonel. 5 General-~ General care comandă un corp de armată. 6 Persoană care poartă gradul de general-colonel (5).

COLONÉL2 s. n. Corp de literă de șapte puncte tipografice. – Din germ. Kolonel.

COLONÉL2 s. n. Corp de literă de șapte puncte tipografice. – Din germ. Kolonel.

COLONÉL1, colonei, s. m. Cel mai mare grad de ofițer superior din armata României; pe scară ierarhică, urmează gradului de locotenent-colonel; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. colonel.[1]

  1. În original, acc. greșit: COLÓNEL. LauraGellner

COLONÉL1, colonei, s. m. Grad de ofițer superior, între locotenent-colonel și general-maior; persoană care poartă acest grad. – Din fr. colonel.

COLONÉL, colonei, s. m. Ofițer superior în ierarhia militară, imediat inferior generalului. Colonelul Alexandru Cuza a dat mîna prietenește cu moș Ion Roată. CREANGĂ, A. 156. Îi dete rangul de colonel în armie. NEGRUZZI, S.II 144. Locotenent-colonel = ofițer superior maiorului și inferior colonelului. – Pl. și: (învechit) coloneli (MACEDONSKI, O. III 22).

COLONÉL s.m. Grad de ofițer superior, imediat inferior generalului, care comandă de obicei un regiment; ofițer purtând acest grad. ◊ Locotenent colonel = grad de ofițer superior maiorului; ofițer care poartă acest grad. [< fr. colonel, it. colonnello].

COLONÉL s.n. (Poligr.) Corp de literă de șapte puncte tipografice. [< germ. Kolonel].

COLONÉL1 s. m. grad de ofițer superior, imediat inferior generalului. ◊ locotenent ~ = grad de ofițer superior maiorului. (<fr. colonel)

COLONÉL2 s. n. corp de literă de șapte puncte tipografice; mignon. (<germ. Kolonel)

colonél s. m. Organul genital masculin ◊ „Incidentul Lorena Bobbitt nu este o noutate frapantă pentru Thailanda, unde nevestele și fătucile geloase își sancționează de regulă masculii rătăcitori, prin lorenirea podoabelor intime (ziariștii americani numesc deja delicata operațiune cu verbul de tranziție «to bobbitt»!). Practica este atât de obișnuită, încât doctorii thailandezi au devenit experți în suturarea coloneilor tăiați.” R.l. 28 V 94 p. 10; v. și loreni, măciucă

COLONÉL ~i m. 1) Grad de ofițer superior, între locotenent-colonel și general. 2) Persoană care are acest grad. /<fr. colonel

*colonél m., pl. și (fr. colonel, it. colonnello, d. colonna, coloană, șir de oamenĭ). Ofițer superior care comandă un regiment. Ofițer care deși nu comandă trupa, e considerat ca un comandant de regiment: colonel de stat major.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

colonél1 (ofițer) s. m., pl. colonéi; abr. col.

colonél2 (corp de literă) s. n.

colonél (ofițer) s. m., pl. colonéi

colonél (corp de literă) s. n.

generál-colonél s. m., pl. generáli-colonéi; abr. gen.-col.

arată toate definițiile

Intrare: colonel (literă)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colonel
  • colonelul
  • colonelu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • colonel
  • colonelului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: colonel (ofițer)
substantiv masculin (M12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colonel
  • colonelul
  • colonelu‑
plural
  • colonei
  • coloneii
genitiv-dativ singular
  • colonel
  • colonelului
plural
  • colonei
  • coloneilor
vocativ singular
  • colonelule
  • colonele
plural
  • coloneilor
Intrare: general-colonel
general-colonel substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • general-colonel
  • generalul-colonel
plural
  • generali-colonei
  • generalii-colonei
genitiv-dativ singular
  • general-colonel
  • generalului-colonel
plural
  • generali-colonei
  • generalilor-colonei
vocativ singular
plural
Intrare: locotenent-colonel
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • locotenent-colonel
  • locotenent-colonelul
plural
  • locotenenți-colonei
  • locotenenți-coloneii
genitiv-dativ singular
  • locotenent-colonel
  • locotenent-colonelului
plural
  • locotenenți-colonei
  • locotenenți-coloneilor
vocativ singular
  • locotenent-colonelule
plural
  • locotenenți-coloneilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

colonel (literă)

  • 1. Corp de literă de șapte puncte tipografice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: mignon

etimologie:

colonel (ofițer)

  • 1. Cel mai mare grad de ofițer superior din armata României; pe scară ierarhică, urmează gradului de locotenent-colonel; persoană care poartă acest titlu.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: oberst oberșter polcovnic 2 exemple
    exemple
    • Colonelul Alexandru Cuza a dat mîna prietenește cu moș Ion Roată. CREANGĂ, A. 156.
      surse: DLRLC
    • Îi dete rangul de colonel în armie. NEGRUZZI, S.II 144.
      surse: DLRLC
  • comentariu abreviere col.
    surse: DOOM 2
  • comentariu învechit Plural și: coloneli.
    surse: DLRLC

etimologie:

general-colonel

  • comentariu abreviere gen.-col.
    surse: DOOM 2

etimologie:

locotenent-colonel

  • 1. Grad de ofițer superior maiorului; ofițer care poartă acest grad.
    surse: DLRLC DN
  • comentariu abreviere lt.-col.
    surse: DOOM 2

etimologie: