oberst sm [At: URICARIUL, IV, 90/7 / V: obăr, ~rști / E: ger Oberst] (Înv) Colonel.

obărst sm vz oberst

oberști sm vz oberst

OBERST s. v. colonel.

oberst s. v. COLONEL.

OBERST s.m. (Trans. SE) Colonel. După steag mergea patru obirști. ÎMP, 70^r-v. Etimologie: germ. Oberst. Cf. magh. óbester. Cf. polcovnic (1), reimentar.

OBERST s. m. (învechit) Colonel. Am priimit înștiințarea oberștiului... că s-au rânduit comisie... spre cercetarea întinderei de hotar (a. 1804). uricariul, iv, 90/7. Au orânduit... pe oberștiul Mescher și pe căpitanul Pițele... și -au hotărît toate moșiile (a. 1813). ștefanelli, d. c. 444. Dar n-au făcut obărstul Mescher și cu căpitanul Pițele... după [cum] să cuvine după pravilă. id. ib. Un soldat... pușcă pe oberstul său. GT (1839), 155²/2. – pl.: oberști. – Și: obărst, oberști s. m. – Din germ.: Oberst.