COLEGIU, colegii, s. n. 1. Colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanței supreme din România sau cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție. 2. Organizație de liber-profesioniști alcătuită cu scopul de a apăra interesele profesionale ale membrilor ei. 3. Reuniune de persoane egale în funcție. Colegiu de cardinali. ◊ Colegiu de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială. 4. (În sintagmele) Colegiu editorial = organ consultativ pe lângă conducerea unei edituri, format din specialiști. Colegiu de redacție (sau redacțional) = organ consultativ de pe lângă redactorul-șef al unei publicații. 5. (Înv.) Categorie electorală, în unele state, stabilită după avere sau ocupație. 6. Instituție de învățământ mediu sau superior, cu internat, în unele state. 7. (În Roma antică) Grup de persoane care aveau aceeași demnitate. – Din lat. collegium, fr. collège.

coleg, ~ă smf [At: CANTEMIR, IST. 77 / Pl: ~egi, ~ege / V: ~a, ~ă / E: fr collègue] Persoană care desfășoară activități într-un cadru organizat, împreună cu altele, considerată în raport cu acestea.

colega smf vz coleg

coleghie sf vz colegiu

coleghium sn vz colegiu

colegiu sn [At: ȘINCAI, HR. II, 25/25 / V: -ghium, ~ghie sf / Pl: ~ii, (înv) ~ri / E: lat collegium, ger Kollegium, fr collège, rs Kollegija] 1 Grup de persoane care alcătuiesc, împreună, o organizație și care se supun acelorași regulamente Cf corporație. 2 (Îs) ~ editorial Organ consultativ pe lângă conducerea unor edituri, format din specialiști. 3 (Drt; îs) ~ de avocați Colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială. 4 (Înv) Categorie electorală stabilită după avere sau ocupație. 5-6 Instituție de învățământ mediu sau superior. 7 (Îs) ~ de redacție (sau redacțional) Organ consultativ pe lângă redactorul-șef al unei publicații. 8 Colectiv de judecători cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție. 9 Organizație de liber-profesioniști alcătuită cu scopul de a apăra interesele profesionale ale membrilor ei. 10 (În Roma antică) Corp sau asociație de persoane care aveau aceeași profesiune sau demnitate.

ex-coleg sm [At: MAIORESCU, D. II, 210 / Pl: ~egi / E: ex- + coleg] Fost coleg.

* COLEG sm. Persoană care exercită aceeaș funcțiune, care face parte din aceeași instituțiune ca și mulți alții [fr. collègue].

* COLEGIU (pl. -gii) sn. 1 Corporație: ~ul druizilor ¶ 2 ⛪ Sacrul ~, totalitatea cardinalilor ¶ 3 ⏲ ~ electoral, toți alegătorii dintr’o diviziune administiativă ¶ 4 🖋 Școală secundară, în Franța, de categoria liceelor sau gimnaziilor [fr. collège < lat.].

TRES FACIUNT COLLEGIUM (lat.) =Trei fac colegiu. Trebue să fie măcar trei spre a înjgheba o societate sau ca profesorul să țină curs la universitate.

COLEGIU, colegii, s. n. 1. Organ de conducere colectivă a ministerelor și a altor organe centrale ale administrației de stat sau a anumitor întreprinderi ori instituții, care examinează și hotărăște asupra problemelor de competența acestora. ◊ Colegiu editorial = organ consultativ pe lângă conducerea unei edituri, format din specialiști. Colegiu de redacție (sau redacțional) = organ consultativ de pe lângă redactorul-șef al unei publicații; comitet de redacție. 2. Colectiv de judecători cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție. Colegiu penal. Colegiu civil. Colegiu disciplinar. 3. Organizație de liber-profesioniști alcătuită cu scopul de a apăra interesele profesionale ale membrilor ei. 4. Reuniune de persoane egale în funcție. Colegiu de cardinali. Colegiu preoțesc. ◊ Colegiu de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială. ♦ (În Roma antică) Corp sau asociație de persoane care aveau aceeași profesiune sau demnitate. 5. Categorie electorală (în unele state) stabilită după avere sau ocupație. 6. Instituție de învățământ mediu sau superior, cu internat, în unele state. – Din lat. collegium, fr. collège.

COLEG, -Ă, colegi, -e, s. m. și f. 1. Camarad de studii, considerat în raport cu alți elevi sau studenți de la școala sau institutul unde urmează cursurile. Mi-am adus aminte că am un prieten bun, coleg cu mine în clasa a treia. SADOVEANU, N. F. 36. E coleg și cel mai bun prieten cu un fiu al dumitale. C. PETRESCU, C. V. 188. 2. Persoană (funcționar, profesor etc.) considerată în raport cu alte persoane aflate în același loc de muncă. Dar pare că zăresc pe Păcală, colegul meu de cabinet. ALECSANDRI, T. 404.

COLEGIU¹, colegii, s. n. (Învechit) 1. (Urmat de determinări în genitiv) Organizație de liber-profesioniști alcătuită cu scopul de a apăra interesele profesionale ale membrilor ei. Colegiul avocaților. 2. (În sistemul electoral burghezo-moșieresc) Fiecare dintre cele trei categorii în care erau împărțiți cetățenii în raport cu averea și cu clasa socială din care făceau parte, în așa fel îneît masele de muncitori și țărani nu aveau decît drept de vot indirect, votînd prin delegați, în timp ce minoritatea exploatatoare alegea un număr mare de deputați și senatori, transformînd astfel parlamentul într-un organ de oprimare a maselor. Capitalul socrului îi asigură [candidatura la] un colegiu în capitală. VLAHUȚĂ, O. AL. II 45. 3. (În vechea organizare a învățămîntului) Instituție de învățămînt secundar. V. liceu. Am intrat intr-un. colegiu închinat studiilor religioase. GALACTION, O. I 60. Vechiul nostru colegiu de la St. Sava: ODOBESCU, S. II. 59. Kogălniceanu începu a preda un curs de istorie în colegiu. NEGRUZZI, S. I 334.

COLEGIU², colegii, s. n. 1. Grup de persoane care alcătuiesc organul de conducere și de îndrumare al unei publicații periodice. Colegiu de redacții. 2. (În expr.) Colegiu de partid = organ de control al Partidului Muncitoresc Romîn, care funcționează pe lîngă comitetele regionale.

COLEG, -Ă s.m. și f. Camarad de studii, de muncă, de activitate etc. [Cf. fr. collègue, lat. collega].

COLEGIU s.n. 1. (Ant.) Grup (de cel puțin trei persoane) însărcinat cu o anumită funcție publică. ♦ Grup care formează organul de conducere și de îndrumare al unui periodic, al unei lucrări, cărți etc., al unei instituții etc. 2. Corp sau asociație a unor persoane care au aceeași profesiune sau aceeași demnitate. 3. Categorie electorală care îngloba, în trecut, cetățenii cu aceeași avere sau de același rang social. 4. Instituție de învățămînt public asemănătoare liceului, cu o organizare specială. [Pron. -giu. / < fr. collége, cf. it. collegio < lat. collegium – confrerie, tovărășie].

COLEG, -Ă s. m. f. camarad de studii, de muncă, de activitate etc. (< fr. collègue, lat. collega)

COLEGIU s. n. 1. (în Roma antică) grup (de cel puțin trei persoane) însărcinat cu o anumită funcție publică. 2. organ de conducere colectivă și de îndrumare a unui periodic, a unei lucrări, cărți etc., a unei întreprinderi sau instituții. 3. corp sau asociație a unor persoane care au aceeași profesie sau aceeași demnitate. ◊ (jur.; în unele țări) colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanței supreme sau cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție. ♦ ~ de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială. 4. ~ de partid = organ care controlează modul în care se respectă prevederile statutului cu privire la disciplina și morala de partid etc. 5. (în trecut) categorie electorală care îngloba cetățenii cu aceeași avere sau cu același rang social. 6. instituție de învățământ public asemănătoare liceului, cu o organizare specială. 7. ~ de redacție = organ consultativ pe lângă redactorul-șef al unei publicații; comitet de redacție. (< lat. collegium, fr. collège)

COLEG ~gă (~gi, ~ge) m. și f. Persoană care învață sau activează împreună cu altele, considerată în raport cu acestea; confrate. ~ de școală. ~ de studii. ~ de muncă. /<fr. collegue

COLEGIU ~i n. 1) Instituție de învățământ mediu sau superior. 2) Organ de conducere colectivă. ~ redacțional. ~ul ministerului de cultură. 3) Reuniune de persoane cu funcție identică. ~ de avocați. /<lat. collegium, fr. college

coleg m. cel ce face parte dintr’un corp, care exercită aceleași funcțiuni ca și alții.

colegiu n. 1. corp de persoane învestite cu aceeaș demnitate: colegiul pontificilor; 2. (electoral) adunare de alegători convocați spre a alege un deputat, senator, consilier județean sau comunal 3. așezământ public pentru învățământul secundar (gimnaziu, liceu).

Sava m. (St.) 1. martir creștin la Goții din Mezia, ucis din ordinul lui Atanaric (după 355); 2. unul din ucenicii apostolilor Ciril și Metodiu, episcop al Bulgarilor; 3. (Colegiul) a) școală domnească înființată în București de Șerban Cantacuzino și consacrată excluziv studiilor grecești; b) primul gimnaziu național din București, înființat în 1831, azi liceu.

*colég, -ă s. (lat. colléga, coleg, d. con, împreună, și legatus, delegat). Cel care împlinește aceĭașĭ funcțiune la un loc cu altu orĭ cu alțiĭ și, adese-orĭ, în acelașĭ edificiŭ (ca școlariĭ, profesoriĭ, miniștriĭ ș. a.). V. camarad.

*colégiŭ n. (lat. col-legium). Corp de persoane care aŭ aceĭașĭ demnitate: colegiu cardinalilor. Liceŭ cu internat (în Francia). Toțĭ eleviĭ și profesoriĭ unuĭ colegiŭ: colegiu e în vacanță. Colegiŭ electoral, clasă de alegătorĭ p. alegerea unuĭ deputat, senator, consilier județenesc saŭ comunal. Colegiu Franciiĭ, un fel de universitate instituită de Francisc I la Paris și ale căreĭ cursurĭ îs gratuite.

coleg s. m., pl. colegi

colegiu s. n., art. colegiul; pl. colegii, art. colegiile (desp. -gi-i-)

coleg s. m., pl. colegi

colegiu [giu pron. gĭu] s. n., art. colegiul; pl. colegii, art. colegiile (-gi-i-)

coleg s. m., pl. colegi

colegiu s. n. [-giu pron. -gĭu], art. colegiul; pl. colegii, art. colegiile (sil. -gi-i-)

colegiu

colegiu, -gii.

coleg (colegi), s. m. – Camarad, tovarăș. Lat. collega (sec. XVIII). – Der. colegă, s. f. (camaradă); colegial, adj. (camaraderesc); necolegial, adj. (lipsit de camaraderie); colegiu, s. n., din lat. collegium (sec. XVIII) și în parte din germ. Kollegium sau din rus. kollegija; colegian, s. m. (elev al unui colegiu).

colegiu, colegii s. n. închisoare.

COLEG s. (rar) camarad. (~ de școală.)

COLEGIU s. v. liceu, școală secundară.

COLEG s. (rar) camarad. (~ de școală.)

colegiu s. v. LICEU. ȘCOALĂ SECUNDARĂ.