COJOC, cojoace, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte confecționat din piele de oaie prelucrată cu mițe cu tot, care se poartă mai ales la țară ca palton (cu blana înăuntru). ◊ Expr. Iarnă cu șapte cojoace = iarnă foarte grea. A scutura (cuiva) cojocul sau a i se face (cuiva) pielea cojoc = a bate sau a fi bătut (zdravăn). A nu mai întreba (pe cineva) de ce-i e cojocul = a lua (pe cineva) repede, a nu-l mai lăsa să se gândească. A-și teme (sau a-și păzi) cocojul = a fi precaut, a evita cu prudență riscurile. 2. Pătură de bumbac bine presată, obținută în filaturile de bumbac. [Var.: (reg.) cojoacă s. f.] – Din sl. kožuhŭ.

cojoc sn [At: DOSOFTEI, V. S. 33/2 / V: ~oacă sf / Pl: ~oace, (înv) ~uri / E: vsl кoжoyχъ] 1 Obiect de îmbrăcăminte făcut din piele de oaie prelucrată cu mițe cu tot, cu blana în interior, care se poartă mai mult la țară ca palton Si: blană, bituș, boboi, bundă, burcă, ghebă, gibea, sarică, șubă, tohoarcă. 2 (Pop; fig; îe) A avea (a găsi, a afla) ac de (sau pentru) ~ul cuiva A găsi modalitatea de a îndrepta pe cineva. 3 (Îae) A se răzbuna pe cineva. 4 (Îae) A-i veni de hac cuiva. 5 (Fig; îe) A-și întoarce ~ul pe cealaltă parte (sau pe dos) A-și schimba atitudinea, părerile pe neașteptate Si: a întoarce foaia. 6 (Fig; îe) A nu căuta de ce e ~ul cuiva A-i trata egal pe toți. 7 (Fig; îe) A nu-1 mai întreba pe cineva de ce i-e ~ul A lua pe cineva prin surprindere. 8 (Pop; fig; îe) A cunoaște cui de ce îi e ~ul A ști cu cine ai probleme. 9 (Pop; fig; îe) Cât îi poate ~ul Cât poate cineva Si: căt îl ține cureaua. 10 (Pop; fig; îe) Te mănâncă ~ul! Nu te astâmperi 11-12 (Pop; fig; îe) A scutura (cuiva) ~ul sau A i se face (cuiva) pielea ~ A bate sau a fi bătut. 13 (Pop; fig; îe) Vai de ~ul cuiva! Vai de pielea cuiva. 14 (Pop; fig; îe) Jocul rupe ~ul Cine se ține de petreceri, sărăcește. 15 (Îae) Jocul se termină cu bătaie. 16 (Pop; fig; îe) Iarnă cu șapte ~oace larnă foarte grea și friguroasă. 17 (Pex) Blană întrebuințată drept căptușeală. 18-19 (Gmț) Piele cu mult păr sau blana unui animal. 20 (Bot; îc) ~ul-ursului Plantă cu frunza ca cea a mărului. 21 Sul de bumbac bine presat. 22 Pătură de bumbac, obținută în filaturile de bumbac. 23 Dans țărănesc. 24 Melodie pe care se execută acest dans. 25 Dansul împreună cu melodia.

COJOC, cojoace, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte făcut din piele de oaie prelucrată cu mițe cu tot, care se poartă mai ales la țară ca palton (cu blana înăuntru). ◊ Expr. Iarnă cu șapte cojoace = iarnă foarte grea. A scutura (cuiva) cojocul sau a i se face (cuiva) pielea cojoc = a bate sau a fi bătut (zdravăn). A nu mai întreba (pe cineva) de ce-i e cojocul = a lua (pe cineva) repede, a nu-l mai lasa să se gândească. A-și teme (sau a-și păzi) cojocul = a fi precaut, a evita cu prudență riscurile. 2. Pătură de bumbac bine presată, obținută în filaturile de bumbac. [Var.: (reg.) cojoacă s. f.] – Din sl. kožuhŭ.

COJOC, cojoace, s. n. Obiect de îmbrăcăminte făcut din piele de oaie prelucrată cu mițe cu tot, care se poartă la țară ca palton. Avea, pe sub cojoacele de vulpe... niște albituri. GALACTION, O. I 274. Vine-o babă-ncet pe stradă în cojocul rupt al ei Și încins cu sfori de tei. COȘBUC, P. I 225. Moș Nichifor... înhamă iepușoarele, își ia cojocul între umere și biciul în mînă, și tiva băiete! CREANGĂ, P. 114. Pe prispă, o babă bătrînă și zbîrcită, culcată pe un cojoc vechi, sta cu capul ei sur ca cenușa în poalele unei roabe tinere și frumoase, EMINESCU, N. 19. ◊ Expr. A-și întoarce cojocul pe cealaltă parte (sau pe dos) = a-și schimba atitudinea, părerile (deodată și pe neașteptate); a se supăra, a se irita, a întoarce foaia. Nu mă faceți să-mi întorc cojocul pe dos, că... v-oi face acum s-alergați iepurește. ALECSANDRI, T. I 262. Iarnă cu șapte cojoace = iarnă grea (foarte friguroasă). Bradul verde... privește cu-ntristare Cum se primbla prin răstoace Iarna pe un urs călare, Iarna cu șapte cojoace. ALECSANDRI, P. A. 116. Cît îi poate cojocul = cît poate cineva, cît îl ține cureaua. A face cuiva pielea cojoc = a bate zdravăn pe cineva. Vai de cojocul cuiva = vai de el, vai de capul lui, vai de pielea lui. A nu mai întreba (pe cineva) de ce-i e cojocul = a nu mai lăsa (pe cineva) să se gîndească, a lua (pe cineva) repede. Turturica parcă n-ar fi voit, dar calul n-o mai întrebă de ce-i e cojocul; se răpede și-i ia apa și smicelele cu hapca. CREANGĂ, P. 274. Te mănîncă cojocul = nu te astîmperi, nu te potolești; te mănîncă pielea. Fii cuminte, că, de te mănîncă cojocul, acum am eu ac de el. RETEGANUL, P. I 7. A scutura (cuiva) cojocul = a-l bate. A-și teme cojocul = a fi (prea) precaut, a evita cu prudență riscurile. A avea (sau a găsi, a afla) ac de (sau pentru) cojocul cuiva v. a c. ♦ (În glumă) Pielea păroasă, blana unui animal. Lupul... Sare asupră-i pe loc, Și îi rupe [cîinelui] din cojoc. PANN, P. V. I 96. – Variantă: (regional, rar) cojoacă (DELAVRANCEA, S.183) s. f.

COJOC ~oace n. Haină țărănească de iarnă, lungă, făcută din piele de oaie cu mițele înăuntru. ◊ A-și teme ~ocul a nu întreprinde nimic riscant; a manifesta prudență. A-și întoarce ~ocul pe dos (sau pe partea cealaltă) a) a exprima păreri contrare celor de mai înainte; b) a trata pe cineva cu asprime (nu cu bunăvoința de altădată). A avea (sau a găsi) ac de ~ocul cuiva a dispune de mijloace sau a afla calea pentru a pune la punct pe cineva. /<sl. kožuhu

cojoc n. haină țărănească din blană de oaie fără față și numită (după localități): dulamă, ghebe, ipângea, șubă, suman, zeghe. [Slav. KOJUKŬ].

cojóc n., pl. oace (vsl. kožuhŭ, d. koža, pele; sîrb. bg. rut. kožuh, de unde și ung. kosók, kosog și ngr kozóka). Haĭnă scurtă saŭ lungă (cu mînicĭ saŭ fără mînicĭ) făcută din blană de oaĭe (saŭ și de alt animal) cusută de o haină de postav saŭ purtată așa cum este, cu pelea afară. Îșĭ scutură baba cojoacele, ninge, maĭ ales în zilele babeĭ (1-9 Martie, cînd poporu zice că o babă, care reprezentă ĭarna, îșĭ scutură cojoacele la munte). A scutura saŭ a scărmăna cuĭva cojocu saŭ blana (cum aŭ cîniĭ, lupiĭ), a-l bate răŭ. A avea ac de cojocu cuĭva, a avea mijloace de a-l constrînge. A-țĭ întoarce cojocu (pe dos), (ca țăranu cînd e timp răŭ), a-țĭ schimba atitudinea, a te arăta maĭ energic. A întreba de ce (din ce) e cojocu, a maĭ perde timpu cu vorba. V. burcă 1, bitușă, tihoarcă, bondă.

cojoacă sf vz cojoc

cojoácă f., pl. e (d. cojoc). Iron. Blana, pele (vorbind de cazu cînd se întîmplă ceva răŭ unuĭ neastîmpărat): joaca sparge cojoaca (Prov.).

cojoc s. n., pl. cojoace

cojoc s. n., pl. cojoace

cojoc s. n., pl. cojoace

cojoc (cojoace), s. n. – 1. Haină, vestă tipică din blană de miel sau berbec, cu părul pe dinăuntru, piele tăbăcită tăiată în formă de cazacă, avînd mîneci. – 2. (Arg.) Miel. – Var. cojoacă. – Mr., megl. cojoc, megl. cojuc. Sl. kožuchŭ, de la koža „piele,” cf. coaje (Miklosich, Lexicon, 296; Cihac, II, 65; Conev 83); cf. bg., sb. rut., rus. kožuch. Pentru folosirea acestui cuvînt în argou, cf. M. L. Wagner, BF, X, 153. Var. este un sing. analogic, pe baza pl. – Der. cojocar, s. m. (persoană care confecționează cojoace); cojocăreasă (var. cojocăriță), s. f. (soție de cojocar); cojocăresc, adj. (de cojocar); cojocărie, s. f. (meseria cojocarului; atelier unde se lucrează cojoace; prăvălia unde se vînd cojoace); cojocări, vb. (a lucra într-o cojocărie; a bate, a ciomăgi). Din rom. pare a proveni mag. kozsók (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 17), în timp ce se consideră că ngr. ϰοζόϰα provine direct din sl. (Meyer, Neugr. St., II, 32), chiar dacă fără prea multă siguranță.

COJOC subst. 1. – fam. (13-15 B 166; Moț). 2. Cojocea, R. (Puc). 3. Cojoc/aru; -ărelu (Măneci).

Cojoacele babei Dochia – Fantezia poporului, între atîtea alte personaje legendare, a creat-o și pe baba Dochia. Povestea spune că pe la sfîrșitul lui Faur, baba a plecat cu oițele la munte. Un flăcău, anume Martie, a încercat s-o oprească, vestind-o că mai bîntuie iarna. Dar baba Dochia i-a răspuns că nu se teme, fiindcă poartă nouă cojoace. Atunci Martie i-a cerut lui Faur să-i împrumute cîteva zile și, pornind ploi amestecate cu ninsoare, a silit-o pe Dochia să lepede în fiecare zi alt cojoc muiat de apă. La urmă, rămasă lără cojoc, a înghețat pe vîrful unui munte, unde se vede o piatră mare cu 9 pietre mai mici alături (reprezentindu-i pe cei 9 feciori ai săi). E stînca ce poartă numele Dochia de pe Ceahlău. De atunci, primele nouă zile din luna martie se numesc „zilele babei”, cînd, după legenda poporului, Dochia își scutură cojoacele și timpul e mereu schimbător. Abia cînd baba aceasta capricioasă a plecat din calendar, atunci – cum spune Alecsandri – „S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării,/ S-au dus zilele babei și nopțile vegherii”. În sonetul Afară-i toamnă, Eminescu spune: „… cînd afară-i sloată... visez la basmul vechi al zînei Dochii”. FOL.

a scutura cojocul (cuiva) expr. a bate (pe cineva).

a-i petici (cuiva) cojocul expr. a bate (pe cineva).

a-l mânca cojocul / spinarea expr. (glum.) a se purta într-un mod care trebuie sancționat (mai ales cu bătaia).

a-și păzi cojocul expr. a fi prudent / precaut

a-și teme cojocul / pielea expr. a-i fi (cuiva) teamă să nu pățească ceva; a fi fricos.