codiră sf vz codirlă

CODÂRLĂ, codârle, s. f. 1. (Pop.) Partea dinapoi, mobilă, a unui car sau a unei căruțe, în care se pune de obicei nutreț pentru animalele de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) Partea de la coadă a unei cete, a unui stol de păsări etc. [Var.: (reg.) codirlă s. f.] – Coadă + suf. -ârlă.

CODI, codesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă.

codârblă sf vz codirlă

codârlă sf vz codirlă

codi [At: COSTINESCU / Pzi: ~desc / E: coadă] 1 vt (C.i. oi) A tunde lâna de pe lângă coadă (1), de la picioarele dinapoi și de pe la ugere. 2 vr A șovăi Si: a se coi¹. 3 vr (Îvp) A lenevi Si: a se coi¹ (3). 4 vr (Îvp) A pierde vremea Si: a se coi¹ (3).

codirlă sf [At: JIPESCU, O. 151 / V: (Mol; Trs) ~dar~, (reg) ~dârblă, (Olt) ~ră / Pl: ~le / E: coadă + -irlă] 1 (Reg) Coadă (1) a unui animal. 2 (Pan; reg) Partea dinapoi, mobilă, a unui car sau a unei căruțe, în care se pune de obicei nutreț pentru animalele de tracțiune Si: (reg) seriglă, chelnă, chilnă, șușlete, șișlet, scărilă. 3 (Pan; reg) Partea din urmă a unei cete de copii, la joc. 4 (Pan; reg) Partea din urmă a unui stol de păsări. 5 (Pan; reg) Cel care rămâne la coadă (8) Si: codiță, codaș, codaciu, codan. 6 (Pan; îvp) Cel ce dă la urmă în jocul arșicelor. 7 (Reg) Codiriște.

CODI I. (-desc) vb. refl. A sta la îndoială (de a face ceva), a șovăi, a se feri de a lua o hotărîre, a nu se putea hotărî să se apuce de lucru, a se feri de treabă: începu a se îndoi și a se ~ să dea fata după dînsul (ISP.); ian să-i fi sculat la treabă, ș’apoi să-i vezi cum se codesc (CRG.). II. vb. tr. 🐑 A tunde lîna oilor împrejurul coadei [coadă].

CODIRLĂ 👉 CODÎRLĂ.

CODÎRLĂ, CODIRLĂ (pl. -le) sf. 1 Partea dindărăt a căruței, alcătuită din două lemne încovoiate, împreunate prin speteze și legate de car prin niște lanțuri sau gînjuri; numită, după regiuni, și, „chelnă” sau „chilnă”, „șușlete”, etc. (🖼 1360): alții cu căruțele goale și cu maldăr proaspăt în codirle (DLVR.) ¶ 2 Ⓕ Cel din coadă, cel din urmă: baciul începe, și după dînsul, pe rînd, ceilalți pînă la codîrlă (ISP.) [coadă].

CODÂRLĂ, codârle, s. f. 1. Partea dinapoi, mobilă, a unui car sau a unei căruțe, în care se pune de obicei nutreț pentru animalele de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) Partea de la coadă a unei cete, a unui stol de păsări etc. [Var.: (reg.) codirlă s. f.] – Coadă + suf. -ârlă.

CODI, codesc, vb. IV. Refl. A sta la îndoială, a șovăi, a ezita să facă ceva. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă.

CODI, codesc, vb. IV. Refl. A sta pe gînduri, a sta la îndoială; a șovăi, a ezita, a pregeta. Tatăl său nu s-a codit. De ce să se codească? AGÎRBICEANU, S. P. 17. Moș Petrache s-a uitat prin geamurile mari, dar s-a codit să intre. POPA, V. 166. Fata se codea. Își căuta jacheta, pălăria și nu se hotăra să plece. BART, E. 345. Ian să-i fi sculat la treabă, ș-apoi să vezi cum se codesc... zise mama. CREANGĂ, O. A. 52. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la ◊ sau «de la») A se da înapoi, a se trage înapoi (de la ceva), a se feri de lucru. Cele două nurori, văzînd pe cea mai tînără codindu-se la treabă, îi zic: da nu te tot codi, că mămuca ne vede! CREANGĂ, P. 8. Neînvinsa... arșiță [a soarelui] ridică pe trîndav în picioare și-l mînă, cu voie, fără voie, la munca întăritoare de la care el se codea. ODOBESCU, S. III 441.

CODIRLĂ, codirle, s. f. 1. Partea de dinapoi, mobilă, a unui car sau a unei căruțe (în care se așază în mod obișnuit nutrețul necesar la drum animalelor de tracțiune). De la București pînă la Ploiești se călătorea în birjă de Herasca cu coviltir și codirlă. CARAGIALE, O. II 31. Alții [ședeau] pe chichiță, în codirlă și pînă și peste coviltir. ISPIRESCU, la TDRG. 2. Fig. Partea din urmă, de la coadă, a unei cete (de copii, la joc), a unui stol de păsări etc.; coadă. Un stîrc... ieși din codirlă tuturor, unde ședea pitulit. MARIAN, O. II 325. Baciul începe, și după dînsul pe rînd ceilalți, pînă la codirlă. ISPIRESCU, la TDRG. – Variantă: (regional) codîrlă (PAS, Z. I 43, SADOVEANU, M. C. 157, SADOVEANU, N. P. 324) s. f.

CODÎRLĂ s. f. v. codirlă.

CODI, codesc, vb. IV. Refl. A sta la îndoială ; a șovăi, a ezita. ♦ A se da înapoi de la ceva, a se feri de ceva. – Din coadă.

CODÎRLĂ s. f. v. codírlă.

CODÂRLĂ ~e f. Partea din spate, mobilă, a coșului unei căruțe sau a unui car. /coadă + suf. ~ârlă

A SE CODI mă ~esc intranz. pop. A nu se putea hotărî; a sta în cumpănă; a șovăi; a ezita; a se foi; a pendula; a oscila. /Din coadă

codârlă f. 1. coada carului, adaosul ce-l are carul pe dinapoi (sau pe dinainte); 2. cel ce dă la urmă în jocul arșicelor.

codì v. 1. a nu merge drept; 2. fig. a șovăi, a căuta pretexte. [Imagine luată dela câine, care dă din coadă făcând ocoluri și răspunzând sinonimului latin tergiversari, a șovăi (lit. a întoarce spatele)].

codésc v. tr. (d. coadă). Meh. (Doĭna, 2-3, 43). R. S. (GrS. 6, 59). Tund oaĭa la uger și la coadă ca să poată suge maĭ bine mĭelu. V. refl. Toată țara. Șovăĭesc, preget. V. foĭesc.

codírlă (vest) și -îrlă (est) f., pl. e (d. coadă cu sufixu ca’n șopîrlă, cĭocîrlan). Coadă lungă (Iron.): codirla vulpiĭ. Coada lungă la car, inima prelungită. Cel rămas în urmă la joc: eștĭ codirla! Corlată, șeriglă, scărilă, sușleț, înfundătoare de gratiĭ la căruță (compusă din cotocĭ și speteze). Partea din urmă a căruțeĭ: a căuta pin codirlă.

codîrlă, V. codirlă.

codârlă (pop.) s. f., g.-d. art. codârlei; pl. codârle

codi (a se ~) (a ezita) (fam., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă codesc, 3 sg. se codește, imperf. 1 sg. mă codeam; conj. prez. 1 sg. să mă codesc, 3 să se codească; imper. 2 sg. afirm. codește-te; ger. codindu-mă

codârlă (pop.) s. f., g.-d. art. codârlei; pl. codârle

!codi (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se codește, imperf. 3 sg. se codea; conj. prez. 3 să se codească

codârlă/codirlă s. f., g.-d. art. codârlei/codirlei; pl. codârle/codirle

codi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. codesc, imperf. 3 sg. codea; conj. prez. 3 sg. și pl. codească

codirlă v. codârlă

codirlă

codârlă, -le.

CODÂRLĂ s. v. coadă.

CODÂRLĂ s. fund, (pop.) înfundătoare, scărilă, targă, (reg.) scărigă, (Mold. și Bucov.) chelnă, (Transilv. și Ban.) șireglă, (Olt. și Munt.) șușlete. (~ la car, căruță ori sanie.)

CODI vb. v. ezita.

CODI vb. a ezita, a pregeta, a șovăi, (înv. și reg.) a se îndoi, (reg.) a se îngăima, a se nedumeri, a tîntăvi, (Mold.) a se cioșmoli, (prin Olt.) a se scîrciumi, (înv.) a se cruța, a lipsi, (fig.) a oscila, (înv. fig.) a se atîrna, a se cumpăni, a se legăna. (Se ~ să se ducă acolo.)

CODÎRLĂ s. fund, (pop.) înfundătoare, scărilă, targă, (reg.) scărigă, (Mold. și Bucov.) chelnă, (Transilv. și Ban.) șireglă, (Olt. și Munt.) șușlete. (~ la car, căruță ori sanie.)

codîrlă s. v. COADĂ.

codí, codesc, v.r. A se îndoi, a șovăi. – Din coadă (Scriban, DEX, MDA).

codi, codesc, vb. refl. – A se îndoi, a șovăi. – Din coadă (< lat. coda = cauda) (Scriban, DEX, MDA).