COCHETA, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter.

cocheta vi [At: EMINESCU, P. 307 / Pzi: ~tez / E: fr coqueter] 1 A căuta să placă, să atragă atenția, interesul unei persoane (de sex opus) printr-un mod de comportare atrăgător. 2 A schimba cu cineva vorbe curtenitoare.

COCHETA, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-un mod de comportare atrăgător; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter.

COCHETA, cochetez, vb. I. Intranz. A se strădui, a căuta să placă, să atragă atenția, a uza de cochetărie pentru a provoca interesul, simpatia (mai ales a unei persoane de sex opus). Dama cochetează cu privirile-i galante. EMINESCU, O. I 162.

COCHETA vb. I. intr. (Fam.) A încerca, a căuta să fie pe placul unei persoane de sex opus. ♦ (Fig.) A încerca sau a arăta relații de prietenie sau de alianță cu cineva; a flirta. [< fr. coqueter].

COCHETA vb. intr. 1. a căuta să fie pe placul unei persoane de sex opus. 2. (fig.) a arăta relații de prietenie cu cineva; a flirta. (< fr. coqueter)

A COCHETA ~ez intranz. A fi cochet; a face cochetării. /<fr. coqueter

cochetà v. a face pe cochet.

COCHET, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, elegantă, printr-o comportare atrăgătoare; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează cochetărie. 2. Care are un aspect plăcut, îngrijit. Interior cochet. – Din fr. coquet.

cochet, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 55 / Pl: ~eți, ~e / E: fr coquet] 1 (D. oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, elegantă, printr-o comportare amabilă. 2 (D. manifestările oamenilor) Care exprimă sau trădează cochetărie. 3 (D. obiecte) Elegant.

COCHET, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, căutată, printr-o comportare atrăgătoare; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează cochetărie. 2. (Despre obiecte) Drăgălaș, grațios, elegant, agreabil, plăcut. Interior cochet. – Din fr. coquet.

COCHET, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Mai ales despre femei) Care caută să placă prin felul de a se purta și prin îmbrăcămintea îngrijită, căutată; care uzează de cochetărie pentru a provoca interesul. Cochetă, frivolă, orbită de vanitate, eram convinsă că chemarea mea pe lume e să strălucesc prin baluri. VLAHUȚĂ, O. A. II 62. Cînd cochetă de-al tău umăr ți se razimă copila, Dac-ai inimă și minte, te gîndește la Dalila. EMINESCU, O. I 159. ◊ (Adverbial) Se îmbracă cochet. ▭ Parcă mi te văd, drăguță, Că îmi zbori și mi te scap, Stînd pe gard, privind la mine, Ai tot da cochet din cap. EMINESCU, O. IV 369. ◊ (Substantivat, f., peiorativ) Tot focul amorului tinăr, tot delirul juneței cei mai înflorite le-am cheltuit în adimenirile unei cochete. NEGRUZZI, S. I 55. 2. (Despre obiecte) Drăgălaș, grațios, elegant. Casa însurățeilor părea și ea tinără și cochetă, cu ferestrele pline de flori rîzînd la soare. SADOVEANU, O. IV 109. Iar prin crengile cochete [iarna] Flori de marmură anină, – O ghirlandă de buchete Care tremură-n lumină. TOPÎRCEANU, S. A. 31. Florile împrospătate ridicau în soare cochetele capete copilăroase și ochii lor plini de reci și zadarnice lacrime. EMINESCU, N. 71.

COCHET, -Ă adj., s.m. și f. 1. (Persoană, mai ales femeie) care folosește tot felul de mijloace pentru a plăcea, pentru a seduce; (persoană) îmbrăcată cu gust, elegantă, cu purtări îngrijite, care dorește să placă, să fie admirată. 2. (Despre lucruri) Drăguț, îngrijit, elegant, grațios. [< fr. coquet].

COCHET, -Ă adj. 1. care folosește tot felul de mijloace pentru a plăcea, a seduce; îmbrăcat cu gust, elegant, care dorește să placă, să fie admirat. 2. (despre lucruri) drăguț, îngrijit, grațios. (< fr. coquet)

COCHET ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care cochetează; preocupat de ideea de a plăcea unei persoane de sex opus. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă eleganță; cu purtare plăcută. Gest ~. Zâmbet ~. 3) (despre obiecte) Care se caracterizează prin eleganță; cu aspectul plăcut. Mobilier ~. Interior ~. Vilă ~tă. /<fr. coquet

cochet a. 1. care caută să placă, să arate frumos; 2. grațios, elegant.

*cochét, -ă adj. (fr. coquet, d. coqueter, a cocheta). Care se îmbracă elegant și caută să placă: femeĭe cochetă. Grațios, elegant: o casă cochetă. Adv. Cu cochetărie.

*cochetéz v. intr. (fr. coqueter, d. coq, cocoș). Mă arăt cochet. A cocheta cu cineva, a-ĭ face curte și a ți se primi.

cocheta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cochetez, 3 cochetează; conj. prez. 1 sg. să cochetez, 3 să cocheteze

cocheta (a ~) vb., ind. prez. 3 cochetează

cocheta vb., ind. prez. 1 sg. cochetez, 3 sg. și pl. cochetează

+cochet² adv.

cochet¹ adj. m., pl. cocheți; f. cochetă, pl. cochete

cochet adj. m., pl. cocheți; f. cochetă, pl. cochete

cochet adj. m., pl. cocheți; f. sg. cochetă, pl. cochete

COCHETA vb. v. flirta.

COCHETA vb. a flirta.

COCHET adj. v. gătit.

COCHET adj. aranjat, dichisit, elegant, fercheș, ferchezuit, gătit, îngrijit, spilcuit, (pop., fam. și depr.) sclivisit, (pop.) dres, (Transilv. și Ban.) cinaș, (Transilv.) nialcoș, (turcism înv.) muchelef. (Un tînăr ~.)

cochet (cochetă), adj. – Care caută să placă printr-un aspect îngrijit, căutat. Fr. coquet. – Der. cocheta, vb.; cochetărie, s. f., din fr.