2 intrări

27 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

cochetá vi [At: EMINESCU, P. 307 / Pzi: ~téz / E: fr coqueter] 1A căuta să placă, să atragă atenția, interesul unei persoane (de sex opus) printr-un mod de comportare atrăgător. 2 A schimba cu cineva vorbe curtenitoare.

COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-o comportare atrăgătoare; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter.

COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A căuta să placă, să atragă atenția, interesul, simpatia unei persoane (de sex opus) printr-un mod de comportare atrăgător; a schimba cu cineva vorbe curtenitoare. – Din fr. coqueter.

COCHETÁ, cochetez, vb. I. Intranz. A se strădui, a căuta să placă, să atragă atenția, a uza de cochetărie pentru a provoca interesul, simpatia (mai ales a unei persoane de sex opus). Dama cochetează cu privirile-i galante. EMINESCU, O. I 162.

cochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocheteáză

cochetá vb., ind. prez. 1 sg. cochetéz, 3 sg. și pl. cocheteáză

COCHETÁ vb. I. intr. (Fam.) A încerca, a căuta să fie pe placul unei persoane de sex opus. ♦ (Fig.) A încerca sau a arăta relații de prietenie sau de alianță cu cineva; a flirta. [< fr. coqueter].

COCHETÁ vb. intr. 1. a căuta să fie pe placul unei persoane de sex opus. 2. (fig.) a arăta relații de prietenie cu cineva; a flirta. (< fr. coqueter)

A COCHETÁ ~éz intranz. A fi cochet; a face cochetării. /<fr. coqueter

cochét, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 55 / Pl: ~éți, ~e / E: fr coquet] 1 (D. oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, elegantă, printr-o comportare amabilă. 2 (D. manifestările oamenilor) Care exprimă sau trădează cochetărie. 3 (D. obiecte) Elegant.

COCHÉT, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, elegantă, printr-o comportare atrăgătoare; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează cochetărie. 2. Care are un aspect plăcut, îngrijit. Interior cochet. – Din fr. coquet.

COCHÉT, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, căutată, printr-o comportare atrăgătoare; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează cochetărie. 2. (Despre obiecte) Drăgălaș, grațios, elegant, agreabil, plăcut. Interior cochet. – Din fr. coquet.

COCHÉT, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Mai ales despre femei) Care caută să placă prin felul de a se purta și prin îmbrăcămintea îngrijită, căutată; care uzează de cochetărie pentru a provoca interesul. Cochetă, frivolă, orbită de vanitate, eram convinsă că chemarea mea pe lume e să strălucesc prin baluri. VLAHUȚĂ, O. A. II 62. Cînd cochetă de-al tău umăr ți se razimă copila, Dac-ai inimă și minte, te gîndește la Dalila. EMINESCU, O. I 159. ◊ (Adverbial) Se îmbracă cochet.Parcă mi te văd, drăguță, Că îmi zbori și mi te scap, Stînd pe gard, privind la mine, Ai tot da cochet din cap. EMINESCU, O. IV 369. ◊ (Substantivat, f., peiorativ) Tot focul amorului tinăr, tot delirul juneței cei mai înflorite le-am cheltuit în adimenirile unei cochete. NEGRUZZI, S. I 55. 2. (Despre obiecte) Drăgălaș, grațios, elegant. Casa însurățeilor părea și ea tinără și cochetă, cu ferestrele pline de flori rîzînd la soare. SADOVEANU, O. IV 109. Iar prin crengile cochete [iarna] Flori de marmură anină,O ghirlandă de buchete Care tremură-n lumină. TOPÎRCEANU, S. A. 31. Florile împrospătate ridicau în soare cochetele capete copilăroase și ochii lor plini de reci și zadarnice lacrime. EMINESCU, N. 71.

cochét adj. m., pl. cochéți; f. cochétă, pl. cochéte

cochét adj. m., pl. cochéți; f. sg. cochétă, pl. cochéte

COCHÉT, -Ă adj., s.m. și f. 1. (Persoană, mai ales femeie) care folosește tot felul de mijloace pentru a plăcea, pentru a seduce; (persoană) îmbrăcată cu gust, elegantă, cu purtări îngrijite, care dorește să placă, să fie admirată. 2. (Despre lucruri) Drăguț, îngrijit, elegant, grațios. [< fr. coquet].

COCHÉT, -Ă adj. 1. care folosește tot felul de mijloace pentru a plăcea, a seduce; îmbrăcat cu gust, elegant, care dorește să placă, să fie admirat. 2. (despre lucruri) drăguț, îngrijit, grațios. (< fr. coquet)

Intrare: cocheta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cocheta cochetare cochetat cochetând singular plural
cochetea cochetați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cochetez (să) cochetez cochetam cochetai cochetasem
a II-a (tu) cochetezi (să) cochetezi cochetai cochetași cochetaseși
a III-a (el, ea) cochetea (să) cocheteze cocheta cochetă cochetase
plural I (noi) cochetăm (să) cochetăm cochetam cochetarăm cochetaserăm, cochetasem*
a II-a (voi) cochetați (să) cochetați cochetați cochetarăți cochetaserăți, cochetaseți*
a III-a (ei, ele) cochetea (să) cocheteze cochetau cocheta cochetaseră
Intrare: cochet
cochet adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cochet cochetul coche cocheta
plural cocheți cocheții cochete cochetele
genitiv-dativ singular cochet cochetului cochete cochetei
plural cocheți cocheților cochete cochetelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)