2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clocotire sf [At: ALECSANDRI, P. III, 136 / Pl: ~ri / E: clocoti] 1 Fierbere. 2 Agitare. 3 (Fig) Stare specifică sentimentelor, pasiunilor etc. pe cale de a se dezlănțui. 4 (Fig) Vuire.

CLOCOTÍRE, clocotiri, s. f. Acțiunea de a clocoti.V. clocoti.

CLOCOTÍRE, clocotiri, s. f. Acțiunea de a clocoti.V. clocoti.

CLOCOTÍRE, clocotiri, s. f. Acțiunea de a clocoti. Pînza deasă a apelor cerești era sfîșiată în două de greabănul lung și îngust al muntelui meu de adăpost și, cu iuțeală de vifor și cu clocotiri de tunete, se rostogoleau pe două părți spre genunile adînci ale văilor. HOGAȘ, M. N. 177.

clocoti vi [At: (a. 1580) ap. CUV. D. BĂTR. II, 455 / V: (Mun) colc~ / Pzi: ~tesc, 3 ~tește, (îvr) ~tă, ~te / E: vsl клокотати] 1 (D. lichide sau vase cu lichide) A fierbe. 2 (D. lichide) A se agita. 3-4 (Fig; d. oameni sau sentimente, pasiuni etc.) A (fi pe punctul de a) se dezlănțui. 5 (Fig) A vui.

CLOCOTÍ, clocotesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide) A fierbe cu clocote. ♦ (Despre ape, râuri, șuvoaie) A se agita puternic și zgomotos. 2. Fig. (Despre oameni sau despre sentimentele, pasiunile, gândurile lor) A ajunge la un înalt grad de intensitate; a fi gata să se dezlănțuie. 3. Fig. A răsuna cu putere; a vui. [Var.: (înv.) colcotí vb. IV] – Din sl. klokotati.

CLOCOTÍ, clocotesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide) A fierbe cu clocote. ♦ (Despre ape, râuri, șuvoaie) A se agita puternic și zgomotos. 2. Fig. (Despre oameni sau despre sentimentele, pasiunile, gândurile lor) A ajunge la un înalt grad de intensitate; a fi gata să se dezlănțuie. 3. Fig. A răsuna cu putere; a vui. [Var.: (înv.) colcotí vb. IV] – Din sl. klokotati.

COLCOTÍ vb. IV v. clocoti.

COLCOTÍ vb. IV v. clocoti.

COLCOTÍ vb. IV v. clocoti.

CLOCOTÍ, clocotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fierbe în clocot, a fi în stare de ebuliție. Lîngă plitele încinse, copii desculți se uită cum clocotește în ceaune mămăliga puțină. CAMILAR, TEM. 43. Cuptorul se încinge și mai mult, încît pare o forță cosmică dezlănțuită. Înăuntrul lui, apa, pămîntul și focul, năprasnic clocotesc. BOGZA, C. O. 224. ◊ (Despre vasul în care fierbe un lichid) Samovarul clocotea. Ceaiul vărsat prin pahare luă o vopsea purpurie. NEGRUZZI, S.I 74. 2. (Despre ape) A se mișca agitat, a se agita puternic și zgomotos. Dădură de o apă îngustă și limpede, frămîntînd argint pe prund și clocotind cu murmur dulce. SADOVEANU, O. I. 522. Cînd chiuie o dată... mările clocotesc și peștii din ele se sparie. CREANGĂ, P. 54. Apa saltă, clocotește, Nici că se mai limpezește. ALECSANDRI, P. II 36. 3. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gînduri) A ajunge la un grad mare de intensitate, a fi gata să se dezlănțuie; a fierbe. Cu curtenii după el, [vodă] porni strigînd și clocotind de mînie. SADOVEANU, O. VII 19. În capul lui aprins clocotea un potop de gînduri. VLAHUȚĂ, O. A. 106. 4. Fig. A răsuna cu putere, a vui. Și clocotește codrul!... Iată-l,se zbuciumă, se-ndoaie, geme Bătut de neagra vijelie. IOSIF, P. 87. Clocotea de chiu cuprinsul Veselei păduri. COȘBUC, P. II 37. Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147. – Pers. 3 și: (neobișnuit) clocólă (TOMA, C. V. 353), (rar) clocote (G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N- I 300). – Variantă: colcotí (ODOBESCU, S. III 81) vb. IV.

A CLOCOTÍ ~ésc intranz. 1) (despre lichide) A fierbe cu clocote. 2) (despre ape) A se agita puternic și zgomotos. 3) (despre oameni) A fi stăpânit de emoții puternice evidente. 4) (despre sentimente, gânduri etc.) A se manifesta foarte puternic; a fi gata să se dezlănțuie. 5) fig. (despre activități) A se afla în deplină desfășurare; a fi în toi. 6) fig. (despre spații) A răsuna de sunete puternice și prelungi; a vui. /<sl. klokotati

clocotì (colcotì) v. 1. a fierbe în clocote: valurile clocotesc; 2. fig. a răsuna cu putere: urlă dealul, clocotește Al.

clocotésc v. intr. (vsl. klokotati și klopotati, a clocoti; sîrb. klokotati, a gîlgîi. E rudă cu germ. klappern, a clămpăni, și cu fr. clapoter, a pleoscăi. Cp. și cu clocesc, cloncănesc, bobotesc, forfotesc, hohotesc, polpotesc, ropotesc). Ferb, dau în clocote: apa clocotește. Vibrez, răsun: clocotea aeru de bubuiturĭ, (fig.) clocotea lumea de gloria luĭ. V. refl. Mă rușinez tare: s’a clocotit de rușine. – În vest și colcotesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

clocotíre s. f., g.-d. art. clocotírii; pl. clocotíri

clocotíre s. f., g.-d. art. clocotírii; pl. clocotíri

clocotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 să clocoteáscă

clocotí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotésc, imperf. 3 sg. clocoteá; conj. prez. 3 sg. și pl. clocoteáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CLOCOTIRE s. clocot, fierbere, fiert, (rar) colcăială, fiertură. (~ apei puse la fiert.)

CLOCOTÍ vb. v. aui, hăui, hăuli, hui, răsuna, vui.

CLOCOTÍ vb. 1. a fierbe, (rar) a colcăi, (pop.) a unda, (înv.) a undeza. (Apa ~ pe plită.) 2. v. agita. 3. a se dezlănțui. (Marea ~.)

arată toate definițiile

Intrare: clocotire
clocotire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clocotire
  • clocotirea
plural
  • clocotiri
  • clocotirile
genitiv-dativ singular
  • clocotiri
  • clocotirii
plural
  • clocotiri
  • clocotirilor
vocativ singular
plural
Intrare: clocoti
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • clocoti
  • clocotire
  • clocotit
  • clocotitu‑
  • clocotind
  • clocotindu‑
singular plural
  • clocotește
  • clocotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • clocotesc
(să)
  • clocotesc
  • clocoteam
  • clocotii
  • clocotisem
a II-a (tu)
  • clocotești
(să)
  • clocotești
  • clocoteai
  • clocotiși
  • clocotiseși
a III-a (el, ea)
  • clocotește
(să)
  • clocotească
  • clocotea
  • clocoti
  • clocotise
plural I (noi)
  • clocotim
(să)
  • clocotim
  • clocoteam
  • clocotirăm
  • clocotiserăm
  • clocotisem
a II-a (voi)
  • clocotiți
(să)
  • clocotiți
  • clocoteați
  • clocotirăți
  • clocotiserăți
  • clocotiseți
a III-a (ei, ele)
  • clocotesc
(să)
  • clocotească
  • clocoteau
  • clocoti
  • clocotiseră
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • colcoti
  • colcotire
  • colcotit
  • colcotitu‑
  • colcotind
  • colcotindu‑
singular plural
  • colcotește
  • colcotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • colcotesc
(să)
  • colcotesc
  • colcoteam
  • colcotii
  • colcotisem
a II-a (tu)
  • colcotești
(să)
  • colcotești
  • colcoteai
  • colcotiși
  • colcotiseși
a III-a (el, ea)
  • colcotește
(să)
  • colcotească
  • colcotea
  • colcoti
  • colcotise
plural I (noi)
  • colcotim
(să)
  • colcotim
  • colcoteam
  • colcotirăm
  • colcotiserăm
  • colcotisem
a II-a (voi)
  • colcotiți
(să)
  • colcotiți
  • colcoteați
  • colcotirăți
  • colcotiserăți
  • colcotiseți
a III-a (ei, ele)
  • colcotesc
(să)
  • colcotească
  • colcoteau
  • colcoti
  • colcotiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clocotire

  • 1. Acțiunea de a clocoti.
    exemple
    • Pînza deasă a apelor cerești era sfîșiată în două de greabănul lung și îngust al muntelui meu de adăpost și, cu iuțeală de vifor și cu clocotiri de tunete, se rostogoleau pe două părți spre genunile adînci ale văilor. HOGAȘ, M. N. 177.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi clocoti
    surse: DEX '98 DEX '09

clocoti colcoti

  • 1. (Despre lichide) A fierbe cu clocote.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Lîngă plitele încinse, copii desculți se uită cum clocotește în ceaune mămăliga puțină. CAMILAR, TEM. 43.
      surse: DLRLC
    • Cuptorul se încinge și mai mult, încît pare o forță cosmică dezlănțuită. Înăuntrul lui, apa, pămîntul și focul, năprasnic clocotesc. BOGZA, C. O. 224.
      surse: DLRLC
    • (Despre vasul în care fierbe un lichid) Samovarul clocotea. Ceaiul vărsat prin pahare luă o vopsea purpurie. NEGRUZZI, S.I 74.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre ape, râuri, șuvoaie) A se agita puternic și zgomotos.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Dădură de o apă îngustă și limpede, frămîntînd argint pe prund și clocotind cu murmur dulce. SADOVEANU, O. I. 522.
        surse: DLRLC
      • Cînd chiuie o dată... mările clocotesc și peștii din ele se sparie. CREANGĂ, P. 54.
        surse: DLRLC
      • Apa saltă, clocotește, Nici că se mai limpezește. ALECSANDRI, P. II 36.
        surse: DLRLC
  • 2. figurat (Despre oameni sau despre sentimentele, pasiunile, gândurile lor) A ajunge la un înalt grad de intensitate; a fi gata să se dezlănțuie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fierbe 2 exemple
    exemple
    • Cu curtenii după el, [vodă] porni strigînd și clocotind de mînie. SADOVEANU, O. VII 19.
      surse: DLRLC
    • În capul lui aprins clocotea un potop de gînduri. VLAHUȚĂ, O. A. 106.
      surse: DLRLC
  • 3. figurat A răsuna cu putere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: răsuna vui 3 exemple
    exemple
    • Și clocotește codrul!... Iată-l, – se zbuciumă, se-ndoaie, geme Bătut de neagra vijelie. IOSIF, P. 87.
      surse: DLRLC
    • Clocotea de chiu cuprinsul Veselei păduri. COȘBUC, P. II 37.
      surse: DLRLC
    • Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147.
      surse: DLRLC
  • comentariu neobișnuit Persoana a 3-a și: clocotă, (rar) clocote.
    surse: DLRLC

etimologie: