17 definiții pentru clenci

clenci sn [At: DOSOFTEI, V. S. 63/2 / V: cléci, clínci, cliénci, clíncea, cléncea sfa / Pl: ~uri/ E: bg клинкe] 1 Bucată dintr-o creangă (uscată) de care se poate agăța ceva. 2 Ciot (al unei crengi frânte). 3 (Buc) Vreasc. 4 Bucată de lemn strâmb. 5 (Reg) Ramură de corn de cerb. 6 Cârlig. 7 (Îvr) Ghimpe. 8 (Înv; fig) Moșneag gârbov. 9-10 (Reg) Cui (sau cârlig) de prepeleac. 11 (Reg) Ciot cu două brațe. 12 (Reg) Prepeleac. 13 (Reg) Așternut de crengi pe care se așază fânul. 14 (Înv) Proeminență, ca un cârlig, de la capătul de sus al leucei de care se sprijină lanțul. 15 (Îvp) Nuia cu un cârlig în vârf legată de coada coasei. 16 (Pop) Ac al cataramei. 17 (Reg) Clanța ușii. 18 (Înv) Tăietură în unghi cu care se însemnau mieii la urechi. 19 (Pop) Motiv de ceartă. 20 (Pop) Încurcătură. 21 (Înv) Subterfugiu. 22 (Înv) Dispută. 23 (Îrg) Intrigă. 24 (Reg; ave; șîf clincea, clencea) Deloc. 25 (Ics) De-a clencea, de-a clincea Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

CLENCI, clenciuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Creangă ale cărei rămurele formează un fel de cârlig. ♦ Ramificație a coarnelor cerbului. 2. Fig. Pricină, motiv (de ceartă). ♦ Sens ascuns; tâlc, dedesubt. – Din bg. klinče.

CLENCI, clenciuri, s. n. (Pop.) 1. Creangă pe ale cărei bifurcații tăiate parțial se pot agăța unele obiecte. 2. Fiecare dintre bifurcațiile coarnelor cerbului. 3. Fig. Pricină, motiv (de ceartă). ♦ Sens ascuns; tâlc, dedesubt. – Din bg. klinče.

CLENCI, clenciuri, s. n. 1. Bucată dintr-o creangă (uscată) ale cărei rămurele incomplet tăiate formează un fel de cîrlige, de care se poare agăța ceva; cîrlig. îi scăpară poalele rasei din mînă și se agățară într-un clenci de rădăcină. STĂNOIU, C. I. 158. ♦ Cîrlig. Cutai.. a aninat ceaunul in clenciul lui, deasupra flăcării. SADOVEANU, N. F. 69. ♦ Ramură a coarnelor cerbului. Doi copoi tineri au dat glas: chiauchiau! ș-un cerb cu douăsprezece clenciuri a ieșit in luncă. SADOVEANU, D. P. 82. 2. Boldu] cataramei. O curea cu cataramă Și cu clenciu de argint, Că nu-i alta pe pămînt. ȘEZ. IX 190. 3. Fig. Pricină, motiv (de ceartă). Cu maica Evdampia, desăgărița din Văratec, am avut și eu o dată oleacă de clenci. CREANGĂ, P. 115. Au un clenci de nu se pot împăca. ȘEZ. XXIII 42. ♦ Sens ascuns, tîlc, dedesubt. Afacerea asta are un clenci.

clenci (creangă bifurcată, bifurcația coarnelor de cerb, motiv de ceartă, sens ascuns) (pop., fam.) s. n., pl. clénciuri

clenci s. n., pl. clénciuri

CLENCI s. v. clanță, gătej, ivăr, încuietoare, măsea, surcea, surcică, uscătură, vreasc.

clénci (clénciuri), s. n.1. Creangă cu bifurcațiile tăiate parțial de care se pot agăța obiecte diverse. – 2. Bifurcație a coarnelor cerbului. – 3. Ciot de creangă. – 4. Mecanism cu clichet. – 5. Limbă de cataramă. – 6. Clanță de ușă. – 7. Încurcătură, tertip, dificultate. – Megl. clinci. Origine necunoscută, cu excepția faptului de a fi vorba de o creație din familia lui clanț. Cihac, II, 61, îl punea în legătură cu sl. ključĭ „cheie”; Capidan, Dacor., III, 1008, cu bg. klečka „așchie” și DAR presupune o contaminare a acestor cuvinte cu bg. klinče „cui de potcoavă”. – Der. clenciuros (var. înv. clincios), adj. (noduros). DAR pune în legătură cu clenci adj. înclincit (împerecheat; se spune despre cîini).

CLENCI ~uri n. pop. 1) Creangă pe ale cărei ramuri bifurcate se poate atârna ceva. 2) (la cerbi) Bifurcație a coarnelor. 3) Cârlig la ușă sau la fereastră. 4) fig. Motiv pentru ceartă. 5) Sens profund ascuns; tâlc; noimă. /<bulg. klințe

clencĭ și clincĭ n., pl. urĭ (cp. cu vsl. klĭučĭ, cîrlig, cheĭe, klĭuka, șiretenie, și klĕčati, a se închina, a șchĭopăta). Vechĭ. Ghimpe. Azĭ. Zîmboc. Ramură de corn la cerb. Fam. Punct dificil într'o afacere (fie p. tine, fie p. a face dificultățĭ adversaruluĭ): a găsi cuĭva un clencĭ. A avea clencĭ cu cineva, a avea neînțelegerĭ cu cineva. A prinde clencĭ de cineva, a prinde dragoste de cineva. V. chițibuș.

clenciu (clinciu) n. Mold. 1. crestătură angulară (la urechile mieilor); 2. fig. șicană, subtilitate juridică; 3. dispută: cu ea am avut și eu odată o leacă de clenciu CR. [Vechiu rom. clinciu, ghimpe, bold; Banat și Oltenia, cleanț, colț de stâncă, Tr. clenciu (clinciu), creangă ciuntită, bucată de lemn strâmb; termeni de origină necunoscută].


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

clenci s. v. CLANȚĂ. GĂTEJ. IVĂR. ÎNCUIETOARE. MĂSEA. SURCEA. SURCICĂ. USCĂTURĂ. VREASC.

clénci, clenciuri, (clinci, clincer), s.n. – (reg.) 1. Par cu crengile retezate la 30-40 cm, pe care se pune iarba la uscat: „În zonele montane, cu precipitații abundente, lucerna, trifoiul și fânul se uscau pe clenciuri” (Dăncuș, 1986: 45). 2. Par în care se pun oalele la uscat; sărcier, sărciner (ALR, 1956: 302). 3. Căpiță (în zona Codru). – Din bg. klinče „cui de potcoavă” (DA, DEX, MDA).

clénci, -uri, (clincer), s.n. – 1. Par cu crengile retezate la 30-40 cm: „În zonele montane, cu precipitații abundente, lucerna, trifoiul și fânul se uscau pe clenciuri” (Dăncuș 1986: 45). 2. Par în care se pun oalele la uscat; sărcier (ALR 1956: 302). – Din bg. klinče „cui de potcoavă” (DA, DEX).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

clenci, clenciuri s. n. 1. sens, tâlc, noimă 2. (intl.) secret aducător de profituri celui căruia îi este dezvăluit 3. (intl.) truc

Intrare: clenci
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clenci clenciul
plural clenciuri clenciurile
genitiv-dativ singular clenci clenciului
plural clenciuri clenciurilor
vocativ singular
plural