clenci, -uri, (clincer), s.n. – 1. Par cu crengile retezate la 30-40 cm: „În zonele montane, cu precipitații abundente, lucerna, trifoiul și fânul se uscau pe clenciuri” (Dăncuș 1986: 45). 2. Par în care se pun oalele la uscat; sărcier (ALR 1956: 302). – Din bg. klinče „cui de potcoavă” (DA, DEX).