26 de definiții pentru clei (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clei4 smp vz creier

clei1 sn [At: ANON. CAR. / V: (reg) crei / Pl: ~uri / E: vsl клеи] 1 Substanță (vâscoasă) obținută din oase, din unele plante sau sintetic, cu care se pot lipi între ele obiecte sau părți de obiecte. 2 (Fig) Substanță vâscoasă și lipicioasă care seamănă cu cleiul (1). 3 (Îvr; aco „de pește”) Materie lipicioasă extrasă din bășica înotătoare a unor pești. 4 (Fam; îe) A fi ~ A nu ști nimic (din materia unui examen). 5 (Fam; îae) A fi beat turtă. 6 Rășină de copac. 7 (Înv; șîs) ~ negru Smoală. 8 (Fam) Cerumen. 9 (Fig; arg) Spermă. 10 (Arg; îe) A da (sau a pune) un ~ A avea contact sexual.

clei3 sms [At: H IV, 176 / Pl: ~uri[1] / E: ger Klee] (Bot; Ban) 1 Trifoi. 2 Lucernă.

  1. Dacă este sms nu are plural. — Ladislau Strifler

clei5 sn [At: BORZA, D. / Pl: ~uri / E: nct] (Bot; reg; îc) ~ul pământului Algă din familia nostocacee (Nostoc communis).

clei2 vt [At: PALIA (1581), 31/15 / Pzi: ~ez / E: clei] (Înv) A încleia.

CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vâscoasă asemănătoare cu gelatina, extrasă din oase, din pește, din unele plante sau obținută pe cale sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi între ele diverse obiecte sau părți de obiecte. ◊ Expr. (Fam.) A fi clei = a) a nu ști absolut nimic (atunci când este ascultat la școală, la un examen etc.); b) a fi foarte beat. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor arbori și care se solidifică în contact cu aerul. – Din sl. klej.

CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vâscoasă asemănătoare cu gelatina, extrasă din oase, din pește, din unele plante sau obținută pe cale sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi între ele diverse obiecte sau părți de obiecte. ◊ Expr. (Fam.) A fi clei = a) a nu ști absolut nimic (atunci când este ascultat la școală, la un examen etc.); b) a fi foarte beat. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor arbori și care are proprietatea de a se solidifica în contact cu aerul. – Din sl. klej.

CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vîscoasă, extrasă din pește și din diverse plante sau materii animale, cu ajutorul căreia se pot lipi diferite obiecte. V. pap, cocă. Au scăzut prețul la pește, clei și icre. CONTEMPORANUL, VII 118. Hîrbul cu călacan, clei și tot ce trebuie unui ciubotar. CREANGĂ, A. 82. Expr. (Familiar) A fi clei = a) a fi ignorant, a nu ști nimic; a fi tufă. He! Trăsnea, mă! scoală! știi tabla?Sare el de jos, îl ascult,clei! CREANGĂ, A. 92; b) a fi beat turtă. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor pomi (mai ales pruni, cireși și vișini) și care are proprietatea de a se solidifica în contact cu aerul. – V. rășină.

CLEI ~uri n. 1) Soluție vâscoasă cu proprietăți adezive care servește la lipitul diverselor materiale. 2) Suc gros ce se scurge din scoarța unor copaci. ~ de prun.A fi ~ a) a nu fi pregătit la obiect; b) a fi foarte beat. /<sl. klej

cleĭ n., pl. urĭ (vsl. bg. rus.). Substanță care servește la lipit lucrurile între ele, la prins păsările ș. a. Substanța pe care o secretează urechile și care se numește maĭ mult ceară. Substanța pe care o secretează uniĭ arborĭ pin crăpăturile cojiĭ. Adv. Fam.: Cleĭ!, ĭoc, tufă, nimica: Eŭ mă așteptam să găsesc ceva. Cînd colo, cleĭ! V. și hleĭ.

cleiu n. 1. materie lipicioasă întrebuințată de tâmplari pentru a împreuna scânduri sau de păsărari pentru prinderea păsărilor; 2. grăsime din urechi; 3. Mold. de loc, de fel: știi tabla? îl ascult... cleiu! CR. [Slav. KLEĬ].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CLEI s. v. ceară, cerumen.

CLEI s. lipici. (A prinde ceva cu ~.)

CLEI s. lipici. (A prinde ceva cu ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cléi (cléiuri), s. n.1. Lipici, pap. – 2. Substanță care lipește (pentru prins păsări). – 3. Gumă, latex, rășină. – 4. Cerumen, ceară din ureche. – 5. (Adj., arg. școlăresc) Care nu știe nimic; se spune despre elevii care nu știu să răspundă la întrebări. – 6. (Arg.) Închisoare (numai în expresia a pune clei, a închide). – Var. (înv.) hlei. Sl. klej (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Lexicon, 291; Cihac, II, 61); cf. ceh. klej, slov. klêj, pol., rus. kléj, sb. klija.Der. clei (var. înclei, încleia), vb. (a lipi cu pap); cleială, s. f. (lipire cu pap); cleios, adj. (lipicios); cleitor, adj. (care lipește cu pap); desclei(a), vb. (a dezlipi). Cf. năclăi.

arată toate definițiile

Intrare: clei
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clei
  • cleiul
  • cleiu‑
plural
  • cleiuri
  • cleiurile
genitiv-dativ singular
  • clei
  • cleiului
plural
  • cleiuri
  • cleiurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clei

  • 1. Substanță vâscoasă asemănătoare cu gelatina, extrasă din oase, din pește, din unele plante sau obținută pe cale sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi între ele diverse obiecte sau părți de obiecte.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: lipici 2 exemple
    exemple
    • Au scăzut prețul la pește, clei și icre. CONTEMPORANUL, VII 118.
      surse: DLRLC
    • Hîrbul cu călacan, clei și tot ce trebuie unui ciubotar. CREANGĂ, A. 82.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie familiar A fi clei = a nu ști absolut nimic (atunci când este ascultat la școală, la un examen etc.).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • He! Trăsnea, mă! scoală! știi tabla? – Sare el de jos, îl ascult, – clei! CREANGĂ, A. 92.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie familiar A fi clei = a fi foarte beat.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor arbori și care se solidifică în contact cu aerul.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: