clei, cleiuri, (crei), s.m., pl. – (dial.) Creier. Sens atestat în toate satele de pe valea Marei și a Vișeului; pe valea Izei se folosește crei, creri (ALRRM, 1969: 6). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. clei, crei (Apșa de Jos, Plăiuț). – Var. a lui creier (< lat. c(e)rebellum) (MDA)