CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vîscoasă, extrasă din pește și din diverse plante sau materii animale, cu ajutorul căreia se pot lipi diferite obiecte. V. pap, cocă. Au scăzut prețul la pește, clei și icre. CONTEMPORANUL, VII 118. Hîrbul cu călacan, clei și tot ce trebuie unui ciubotar. CREANGĂ, A. 82. Expr. (Familiar) A fi clei = a) a fi ignorant, a nu ști nimic; a fi tufă. He! Trăsnea, mă! scoală! știi tabla? – Sare el de jos, îl ascult, – clei! CREANGĂ, A. 92; b) a fi beat turtă. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor pomi (mai ales pruni, cireși și vișini) și care are proprietatea de a se solidifica în contact cu aerul. – V. rășină.