3 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clefetire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: clefeti] 1 Molfăire. 2 Clefăire (1). 3 Bombănire. 4 Batere a cercurilor la butoi cu clefeteaua. 5 (Reg) Scrântire.

CLEFETÍRE s. f. v. clevetire.

clefeti [At: COSTINESCU / Pzi: ~tesc / E: fo] 1-2 vit (Îvr) A molfăi. 3-4 vit (Reg) A clefăi (1). 5 vi A bombăni. 6-7 vtrp A (se) bate cercurile la un butoi cu clefeteaua. 8-9 vtr (Reg; d. membre) A (se) scrânti.

clevetire sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 348/34 / V: clefe~ / Pl: ~ri / E: cleveti] (Pfm) 1-2 Cleveteală (1-2).

CLEFETÍ, clefetesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clefăi. – Cf. clefăi.

CLEFETÍ, clefetesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clefăi. – Cf. clefăi.

CLEVETÍRE, clevetiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a cleveti și rezultatul ei; defăimare, calomniere, ponegrire. – V. cleveti.

CLEVETÍRE, clevetiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de a cleveti și rezultatul ei; defăimare, calomniere, ponegrire. – V. cleveti.

CLEFETÍ, clefetesc, vb. IV. Intranz. (Rar) 1. A clefăi (1). Să vie să mănînce și apoi să se întoarcă... clevetind din gură. ISPIRESCU, L. 273. 2. A clefăi (2). Căsca și, clefetind buimăcit de cîteva ari, izbuti să spuie. DELAVRANCEA, S. 244.

CLEVETIRE, clevetiri, s. f. Acțiunea de a cleveti și rezultatul ei; bîrfire, ponegrire, calomniere. Bumbacul ce li astupă auzul îi ferește de curente, de clevetiri și de vorbe rele. ANGHEL, PR. 35. Îi venea... să plece la Cosma și să-i ceară iertare, numai ca satul să rămîie de rușine cu clevetirile sale. SLAVICI, N. I 115. Atunci ceilalți s-au vorbit între dînșii să deie jalobă asupra lui cu feluri de clevetiri, pîrîndu-l că ar fi un fățarnic. NEGRUZZI, S. I 225. – Variantă: clefetíre (MACEDONSKI, O. II 224) s. f.

cléfăĭ și -ĭésc, a v. intr. (rudă cu clevetesc). Est. Mănînc făcînd cu buzele și cu limba un zgomot enervant, ca porcu și oameniĭ necĭoplițĭ. – În vest clefetesc (var. din clevetesc) și cĭófăĭ. V. horpăĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

clefetí (a ~) (a clafăi) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clefetésc, imperf. 3 sg. clefeteá; conj. prez. 3 să clefeteáscă

clevetíre (pop., fam.) s. f., g.-d. art. clevetírii; pl. clevetíri

clefetí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clefetésc, imperf. 3 sg. clefeteá; conj. prez.3 sg. și pl. clefeteáscă

clevetíre s. f., g.-d. art. clevetírii; pl. clevetíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CLEFETÍ vb. v. clefăi, molfăi, plescăi.

CLEVETÍRE s. v. calomniere.

clefeti vb. v. CLEFĂI. MOLFĂI. PLESCĂI.

CLEVETIRE s. bîrfă, bîrfeală, bîrfire, bîrfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă, (pop.) hulă, hulire, năpăstuire, pîră, (înv. și reg.) ponosluire, (Ban.) tonocie, (înv.) balamuție, catigorie, clevetă, mozavirie, (fam. fig.) încondeiere, innegrire. (Nu te pleca la ~ lor!)

Intrare: clefetire
clefetire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clefetire
  • clefetirea
plural
  • clefetiri
  • clefetirile
genitiv-dativ singular
  • clefetiri
  • clefetirii
plural
  • clefetiri
  • clefetirilor
vocativ singular
plural
Intrare: clefeti
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • clefeti
  • clefetire
  • clefetit
  • clefetitu‑
  • clefetind
  • clefetindu‑
singular plural
  • clefetește
  • clefetiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • clefetesc
(să)
  • clefetesc
  • clefeteam
  • clefetii
  • clefetisem
a II-a (tu)
  • clefetești
(să)
  • clefetești
  • clefeteai
  • clefetiși
  • clefetiseși
a III-a (el, ea)
  • clefetește
(să)
  • clefetească
  • clefetea
  • clefeti
  • clefetise
plural I (noi)
  • clefetim
(să)
  • clefetim
  • clefeteam
  • clefetirăm
  • clefetiserăm
  • clefetisem
a II-a (voi)
  • clefetiți
(să)
  • clefetiți
  • clefeteați
  • clefetirăți
  • clefetiserăți
  • clefetiseți
a III-a (ei, ele)
  • clefetesc
(să)
  • clefetească
  • clefeteau
  • clefeti
  • clefetiseră
Intrare: clevetire
clevetire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clevetire
  • clevetirea
plural
  • clevetiri
  • clevetirile
genitiv-dativ singular
  • clevetiri
  • clevetirii
plural
  • clevetiri
  • clevetirilor
vocativ singular
plural
clefetire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clefetire
  • clefetirea
plural
  • clefetiri
  • clefetirile
genitiv-dativ singular
  • clefetiri
  • clefetirii
plural
  • clefetiri
  • clefetirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clefeti

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Să vie să mănînce și apoi să se întoarcă... clefetind din gură. ISPIRESCU, L. 273.
      surse: DLRLC
    • Căsca... și, clefetind buimăcit de cîteva ari, izbuti să spuie. DELAVRANCEA, S. 244.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • cf. clefăi
    surse: DEX '98 DEX '09

clevetire clefetire

  • 1. popular familiar Acțiunea de a cleveti și rezultatul ei.
    exemple
    • Bumbacul ce li astupă auzul îi ferește de curente, de clevetiri și de vorbe rele. ANGHEL, PR. 35.
      surse: DLRLC
    • Îi venea... să plece la Cosma și să-i ceară iertare, numai ca satul să rămîie de rușine cu clevetirile sale. SLAVICI, N. I 115.
      surse: DLRLC
    • Atunci ceilalți s-au vorbit între dînșii să deie jalobă asupra lui cu feluri de clevetiri, pîrîndu-l că ar fi un fățarnic. NEGRUZZI, S. I 225.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi cleveti
    surse: DEX '98 DEX '09