clefetire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: clefeti] 1 Molfăire. 2 Clefăire (1). 3 Bombănire. 4 Batere a cercurilor la butoi cu clefeteaua. 5 (Reg) Scrântire.

CLEFETÍRE s. f. v. clevetire.

clefeti [At: COSTINESCU / Pzi: ~tesc / E: fo] 1-2 vit (Îvr) A molfăi. 3-4 vit (Reg) A clefăi (1). 5 vi A bombăni. 6-7 vtrp A (se) bate cercurile la un butoi cu clefeteaua. 8-9 vtr (Reg; d. membre) A (se) scrânti.

CLEFETÍ, clefetesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clefăi. – Cf. clefăi.

CLEFETÍ, clefetesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clefăi. – Cf. clefăi.

CLEFETÍ, clefetesc, vb. IV. Intranz. (Rar) 1. A clefăi (1). Să vie să mănînce și apoi să se întoarcă... clevetind din gură. ISPIRESCU, L. 273. 2. A clefăi (2). Căsca și, clefetind buimăcit de cîteva ari, izbuti să spuie. DELAVRANCEA, S. 244.

clefetí (a ~) (a clafăi) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clefetésc, imperf. 3 sg. clefeteá; conj. prez. 3 să clefeteáscă

clefetí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clefetésc, imperf. 3 sg. clefeteá; conj. prez.3 sg. și pl. clefeteáscă

CLEFETÍ vb. v. clefăi, molfăi, plescăi.

cléfăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (rudă cu clevetesc). Est. Mănînc făcînd cu buzele și cu limba un zgomot enervant, ca porcu și oameniĭ necĭoplițĭ. – În vest clefetesc (var. din clevetesc) și cĭófăĭ. V. horpăĭ.

clefeti vb. v. CLEFĂI. MOLFĂI. PLESCĂI.