CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc.

clăbucí² [At: ALECSANDRI, P. III, 238 / Pzi: ~ucésc / E: clăbuc] 1-2 vtr A (se) acoperi cu clăbuci. 3 vi (D. lichide) A spumega.

clăbúci¹ smp [At: CHEST. II, 158/167 / Pl: ~ / E: nct] (Reg) Prăjini legate de o parte și de alta a acoperișului (de paie), pentru a-l sprijini împotriva vântului.

CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu clăbuci. ♦ Intranz. (Despre lichide) A face clăbuci. – Din clăbuc.

CLĂBUCÍ, clăbucesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi cu clăbuci de săpun. Cu șervetul la gît, cu obrajii clăbuciți de săpun, urmărea prin oglindă voltele briciului. BART, 71. 2. Intranz. (Despre apă sau alte lichide) A spumega. Valuri mari se sparg în zgomot... clăbucind, fierbînd în spume. ALECSANDRI, P. A. 152. ◊ Refl. Apa... izbindu-se de țărmure, se clăbucește în tulpinile sălciilor încovoiate. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 175. 3. Refl. (Despre unele animale, mai ales despre cai) A se umple de sudoare spumoasă (din cauza oboselii); a spuma. Călări pe cai clăbuciți la strune și zăbale... DELAVRANCEA, la TDRG.

A SE CLĂBUCÍ se ~éște intranz. A se acoperi cu clăbuci. /Din clăbuc

A CLĂBUCÍ ~ésc 1. tranz. A face să se clăbucească. 2. intranz. 1) (despre lichide, mai ales despre ape) A face clăbuci în urma fierberii, a unei mișcări rapide sau a unei reacții. 2) (mai ales despre cai) A se umple cu clăbuci la gură; a spumega. /Din clăbuc

clăbucì v. a face clăbuci. a spumega: clocotul lor aprig clăbucind, fierbând în spume AL.

CLĂBÚC, clăbuci, s. m. 1. Spumă făcută de săpunul amestecat cu apă. ♦ Spumă formată la suprafața unor lichide când sunt agitate, fierb sau fermentează. 2. Salivă spumoasă, albicioasă (și cu bășici). ◊ Expr. A face clăbuci la gură = a vorbi mult și cu furie. 3. Sudoare spumoasă pe care o fac animalele, mai ales caii, din pricina efortului și a căldurii. 4. (Rar, la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. – Din bg. klabuk, sb. klobuk.

clăbúc sm [At: I. IONESCU, C. 198/19 / V: clabúc / Pl: ~úci / E: bg клабук, srb klabuk] 1 Spumă care apare la suprafața unor lichide când sunt agitate, fierb sau fermentează. 2 Spumă de săpun cu apă. 3 Spumă de salivă. 4 (Fam; îe) A face ~i la gură A vorbi mult (și cu furie). 5 Sudoare spumoasă (pe care o fac mai ales caii) din cauza oboselii (și căldurii). 6 Muci. 7-8 (Rar; lpl) Rotocoale de fum (sau abur). 9 (Înv) Pleavă. 10 (Îvp) Corpuri străine rămase după cernerea cerealelor. 11 (Ent; Mol) Gândac-puturos.

CLĂBÚC, clăbuci, s. m. 1. Spumă făcută de săpunul amestecat cu apă. ♦ Spumă care apare la suprafața unor lichide când sunt agitate, când fierb sau când fermentează. 2. Salivă spumoasă, albicioasă (și cu bășici). ◊ Expr. A face clăbuci la gură = A vorbi mult și cu furie. 3. Sudoare spumoasă pe care o fac animalele, mai ales caii, din pricina efortului și a căldurii. 4. (Rar, la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. – Din bg. klabuk, scr. klobuk.

CLĂBÚC, clăbuci, s. m. (Mai ales la pl.) 1. Spumă făcută de săpun cînd este amestecat cu apă. Clăbuci de săpun. 2. Spumă care apare la suprafața unor lichide care sînt agitate, care fierb sau care fermentează. Undele lui [ale Jiului] colcotă sfărmate de bolovani și azvîrle în aer clăbuci albi, bulgări de zăpadă. VLAHUȚĂ, O. A. II 134. Mai bem... un vinișor, o cafeluță cu clăbuc. CARAGIALE, O.VII 31. 2. Salivă spumoasă, albicioasă și cu bășici. [Văzu un balaur] scuipînd clăbuc de spume care, de cădea la pămînt, se închega și se rostogolea în boabe albe de mărgăritar. DELAVRANCEA, S. 91. Expr. A face clăbuci la gură = a vorbi mult, cu furie; a face spume (la gură). Vizirul, tigru turbat de a sa ură, Scrîșnind din dinți sălbatic, făcînd clăbuci la gură. ALECSANDRI, T. III 347. ◊ (Prin analogie) Omul căzu pe spate, pe șosea, rămase o clipă rezemat în cot, apoi se sculă în picioare și scuipă clăbuci de sînge. DUMITRIU, N. 273. 3. Sudoare spumoasă pe care o fac animalele (mai ales caii) din pricina oboselii. 4. (Numai la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum, Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum. ALECSANDRI, P. A. 112.

CLĂBÚC ~ci n. mai ales la pl. 1) Spumă de săpun. 2) Spumă la suprafața unor lichide agitate. ♦ ~ci de ouă spumă obținută din albușul de ou bătut. A face ~ci (sau spume) la gură a vorbi foarte repede și agitat. 3) Sudoare care apare pe corpul animalelor (mai ales al cailor) din cauza efortului sau a căldurii. 4) Salivă spumoasă, care apare, mai ales, la cai. 5) la pl. Succesiune de rotocoale de fum sau de aburi. /<bulg. klabuk, sb. klobuk

clăbuc m. 1. bășică de apă sau de său: cu clăbucul pe barbă ISP.; fig. se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum AL.; 2. spumă: făcând clăbuci la gură. [Serb. KLOBUK].

clăbúc m. (sîrb. klabuc și bobuk, bobiță de aer, bulbuc, d. vsl. klombŭko. V. boboc, bulbuc). Spumă (de săpun și altele): ploŭă cu clăbucĭ, săpunu face clăbuc (sau clăbucĭ), a face clăbucĭ la gură de furie. Fig. Ceĭa ce rămîne din grîu cernut (pleavă, mălură ș. a.). Pl. Rotogoale de fum, de negură.

clăbucésc v. intr. (d. clăbuc, ca bulbucesc d. bulbuc). A se face clăbucĭ saŭ a imita clăbuciĭ: fumu clăbucește din horn.

clăbucí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 să clăbuceáscă

clăbucí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăbucésc, imperf. 3 sg. clăbuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. clăbuceáscă

clăbúc s. m., pl. clăbúci

clăbúc s. m., pl. clăbúci