CIRAC, ciraci, s. m. 1. Elev, discipol, ucenic. 2. (Depr.) Persoană care își însușește în mod mecanic vederile, părerile etc. cuiva. 3. (Înv.) Om de încredere al cuiva. – Din tc. çirak.

cirac sm [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 272/26 / V: (înv) cer~, cere~, ~răc, ~râc, ~reac / Pl: ~aci / E: tc çyrak] 1 (Înv) Om de încredere al cuiva. 2 (Înv) Slugă. 3 (Dep) Partizan politic. 4 (Liv) Elev. 5 Discipol. 6 Ucenic.

CIRAC, ciraci, s. m. 1. (Livr.) Elev, discipol, ucenic. 2. (Depr.) Persoană care împărtășește în mod servil și mecanic vederile, părerile etc. cuiva. 3. (Înv.) Om de încredere al cuiva. – Din tc. çirak.

CIRAC, ciraci, s. m. 1. (învechit și popular) Elev, discipol, ucenic. Nu tîrzie vreme, s-a arătat la lucirea mohorîtă a sfîrșitului de zi și Dănilă baciul, împreună cu ciracii lui pe care-i convocasem la otac. SADOVEANU, O.A. II 236. Eu mă silesc... să-i învăț cîte în lună și în soare, fiindcă am voit să-i scot ciraci ai mei. ISPIRESCU, L. 273. 2. (Depreciativ) Persoană care urmează în mod servil pe cineva, împărtășind vederile și părerile aceluia. 3. (Învechit și arhaizant) Om de încredere, favorit, protejat al cuiva. Însuși eu voi face nunta, după cum am mai făcut. M-eți fi ciraci. HASDEU, R. V. 34. ♦ (În regimul burghezo-moșieresc) Om de casă, slugă veche (boierească). – Variantă: cireac (ALECSANDRI, Ț. 1435) s. m.

CIRAC ~ci m. înv. 1) Adept și continuator al cuiva într-un anumit domeniu; discipol; elev; ucenic. 2) peior. Persoană servilă, care împărtășește fără rezerve părerile cuiva. /<turc. çirac

cirac m. 1. protejatul sau favoritul cuiva: elciii scot la maidan fiecare câte un cirac GHICA; 2. om de casa, client: ciracii vornicului ajung boieri mari AL.; 3. ucenic: gradele profesionale erau înainte: cirac, calfă, meșter. [Turc. ČYRAK, lit. făclie sau favorit (care e îngrijit ca o lampă)].

cirác m. (turc. [d. pers.] čirak, čerak, elev; ngr. tseráki, alb. bg. sîrb. čirak, ung. csirák). Vechĭ. Azĭ iron. Protejat, favorit. Om de casă, client. Ucenic, elev. Agent. V. ortac.

cerac sm vz cirac

cirâc sm vz cirac

cireac sm vz cirac

CIREAC s. m. v. cirac.

cirac (înv.) s. m., pl. ciraci

cirac s. m., pl. ciraci

cirac s. m., pl. ciraci

CIRAC s. v. discipol, elev, favorit, învățăcel, protejat, ucenic.

cirac s. v. DISCIPOL. ELEV. FAVORIT. ÎNVĂȚĂCEL. PROTEJAT. UCENIC.

cirac (ciraci), s. m. – 1. Client, protejat, favorit. – 2. Rubedenie, neam. – 3. Servitor, slugă. – 4. Discipol, adept. – Mr. cirac, megl. ciărac. Tc. çirak (Cihac, II, 566; Roesler 608; Șeineanu, II, 133; Meyer 446; Lokotsch 426; Ronzevalle 76); cf. ngr. τσιράϰι, alb. čirak. – Der. ciraclîc, s. n. (înv., protecție, favoare; ucenicie), din tc. çiraklik; ciracladiseală, s. f. (înv., învățătură, instruire).

cirac, ciraci s. m. (intl.) 1. coleg de breaslă. 2. complice. 3. coleg de pușcărie. 4. v. cajbec.