17 definiții pentru ciotcă cioatcă

ciótcă sf [At: I. CR. III, 268 / V: ~oát~ / Pl: ~téi / E: mg csutka] (Reg) 1 Rădăcină. 2 Buturugă. 3 (Îe) A se strânge ~ A strânge o mulțime de oameni (mai rar de lucruri). 4 Grămadă de albine adunate sub urdiniș, înainte de roit.

CIÓTCĂ, ciotci, s. f. (Reg.) 1. Grămadă, mulțime de ființe adunate laolaltă. 2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. [Var.: cioátcă s. f.] – Cf. magh. csutka.

CIÓTCĂ s. f. (Reg.) 1. Grămadă, mulțime de ființe adunate laolaltă. 2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. [Var.: cioátcă s. f.] – Cf. magh. csutka.

CIÓTCĂ s. f. (Regional) 1. Grămadă, mulțime de oameni (mai rar de animale sau de lucruri) strînși la un loc, înghesuiți. ◊ (Pe lîngă verbele «a sta», ««a se strînge», «a se ține», a se aduna» etc.) La 6 dimineața ne aflam toți, ciotcă, în medeanul din fața primăriei. HOGAȘ, DR. II 130. Împrejurul lor, grămădiți ciotcă, priveau alții. D. ZAMFIRESCU, R. 203. Băieții s-au strîns ciotcă împrejurul meu și m-au înmormîntat în năsip. CREANGĂ, A. 61. 2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. – Variantă: cioátcă (CREANGĂ, P. 238) s. f.

ciótcă (reg.) s. f., g.-d. art. ciótcii; pl. ciotci

CIÓTCĂ s. v. buștean, butuc, buturugă, ciot.

CIÓTCĂ ~ce f. reg. Parte din tulpina unui arbore care rămâne după tăierea acestuia. ◊ A sta (a ședea) ~ a) a sta (a ședea) strâns lipiți unul de altul; b) a sta grămadă. /cf. ung. csutka

ciotcă adv. Mold. grămadă înghesuită sau ghemuită (asemenea unei buturugi care stă grămadă, neavând ramuri să se întinză): albinele se adună ciotcă în pălărie CR.

cĭótcă adv. (rus. čétka, pron. čotka, număr păreche [!], d. četá, păreche. V. ceată). Buluc, cladără, grămadă, cĭopor. În mare număr și unițĭ: albinele se adună cĭotcă la stup, Jidaniĭ se strînsese [!] cĭotcă la havră. V. și cĭoatcă.

CIOÁTCĂ s. f. v. ciotcă.

CIOÁTCĂ s. f. v. ciotcă.

cĭoátcă f., pl. e și cĭotcĭ (d. cĭotcă). Est. Grupă, ceată, societate: a intra în cĭoatca bătrînilor.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ciótcă s. v. BUȘTEAN. BUTUC. BUTURUGĂ. CIOT.

ciótcă, ciotci, s.f. – (reg.) 1. Grămadă, stivă. 2. Trunchi, lemn. 3. Buturugă, ciot, rădăcină de copac: „Lemnul de foc se fasona la ciotcă; de circa 20 de ani s-a renunțat la acest sistem de exploatare” (Dăncuș, 1986: 66). – Din magh. csutka „cocian, cotor” (DEX, MDA); din rus. čétka (pron. čotka) „număr pereche” (Scriban).

ciótcă, ciotci, s.f. – 1. Grămadă, stivă. 2. Trunchi, lemn. 3. Buturugă, ciot, rădăcină de copac: „Lemnul de foc se fasona la ciotcă; de circa 20 de ani s-a renunțat la acest sistem de exploatare” (Dăncuș 1986: 66). – Din ciot + -că.

Intrare: ciotcă
ciotcă
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciotcă ciotca
plural ciotci ciotcile
genitiv-dativ singular ciotci ciotcii
plural ciotci ciotcilor
vocativ singular
plural
ciotcă
Surse flexiune: NODEX
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciotcă ciotca
plural ciotce ciotcele
genitiv-dativ singular ciotce ciotcei
plural ciotce ciotcelor
vocativ singular
plural
cioatcă
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cioatcă cioatca
plural cioatce cioatcele
genitiv-dativ singular cioatce cioatcei
plural cioatce cioatcelor
vocativ singular
plural