CIOTCĂ s. f. (Regional) 1. Grămadă, mulțime de oameni (mai rar de animale sau de lucruri) strînși la un loc, înghesuiți. ◊ (Pe lîngă verbele «a sta», ««a se strînge», «a se ține», a se aduna» etc.) La 6 dimineața ne aflam toți, ciotcă, în medeanul din fața primăriei. HOGAȘ, DR. II 130. Împrejurul lor, grămădiți ciotcă, priveau alții. D. ZAMFIRESCU, R. 203. Băieții s-au strîns ciotcă împrejurul meu și m-au înmormîntat în năsip. CREANGĂ, A. 61. 2. Buturugă, ciot, rădăcină de copac. – Variantă: cioatcă (CREANGĂ, P. 238) s. f.