ciotcă, ciotci, s.f. – (reg.) 1. Grămadă, stivă. 2. Trunchi, lemn. 3. Buturugă, ciot, rădăcină de copac: „Lemnul de foc se fasona la ciotcă; de circa 20 de ani s-a renunțat la acest sistem de exploatare” (Dăncuș, 1986: 66). – Din magh. csutka „cocian, cotor” (DEX, MDA); din rus. čétka (pron. čotka) „număr pereche” (Scriban).