3 intrări

19 definiții

ciolán sn [At: DOSOFTEI, ap. GCR I, 215 / Pl: ~e / E: vsl члaиъ] (Pop) 1 Membru. 2 (Pex) Schelet. 3 (Îe) A-i trece (cuiva) ~ prin ~ A fi foarte obosit. 4 (Îe) A-i putrezi (cuiva) ~ele A fi mort de multă vreme. 5 (Îae) A muri. 6 (Îe) A i se muia ~ele A se moleși. 7 (Îae) A slăbi. 8 (Îe) A-și face de cap și de ~e A-și face de cap. 9 (Îae) A face ceva rău ce se răsfrânge asupra propriei persoane. 10 (Îae) A avea ghinion. 11 Os care se aruncă la câine. 12 (Îe) A da (cuiva) un ~ (de ros) A face un favor cuiva pentru ca acela să nu mai pretindă nimic în plus. 13 (Îe) A umbla după ~e A cerși. 14-15 Os (mare). 16 (Gmț; pex) Os de om Si: (reg) ciocărău, ciont. 17 (Gmț; pex) Dinte. 18 (Îe) A fi ~ A fi rău. 19 (Îe) A umbla cu ~ele legate de gât A înnebuni. 20 (Îe) A umbla cu ~e în brâu A face ceva care să înfricoșeze pe alții. 21 (Mai ales d. fete; îe) A fi cu ~e în pântece A fi însărcinată. 22 (Îe) A umbla după ~ A umbla după profituri materiale. 23 (Îe) A scăpa ~ul din mână A pierde o situație avantajoasă. 24 (Îe) A-i rupe (sau a-i frânge, a-i muia) cuiva ~ele A bate pe cineva foarte tare. 25 (Îe) A-i rămâne -ele (pe) undeva A muri departe de casă prin locuri străine. 26 (Mol; fig) Obadă la roata de car. 27 (Mol; fig; pex) Pământ neroditor. 28-29 (Fig; pex) (Soi de) strugure cu boabe mici și acre.

CIOLÁN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (tăiat, cu sau fără carne pe el) sau (fam.) os de om. ◊ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obține avantaje sau profituri materiale. A umbla după ciolan = a umbla după profituri materiale. A scăpa ciolanul din mână = a pierde o situație avantajoasă. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se muia (cuiva) ciolanele = a-i slăbi puterile, a se moleși. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frânge, a-i muia cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multă vreme). A-i rămâne ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casă, prin locuri străine. 3. (Reg.) Obadă (a roții de car). – Din sl. članŭ.

CIOLÁN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (tăiat, cu sau fără carne pe el) sau (fam.) os de om. ◊ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obține avantaje sau profituri materiale. A umbla după ciolan = a umbla după profituri materiale. A scăpa ciolanul din mână = a pierde o situație avantajoasă. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se muia (cuiva) ciolanele = a-i slăbi puterile, a se moleși. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frânge, a-i muia cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multă vreme). A-i rămâne ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casă, prin locuri străine. 3. (Reg.) Obadă (a roții de car). – Din sl. članŭ.

CIOLÁN, ciolane, s. n. 1. (Uneori depreciativ) Os de animal cu carne pe el; os de pe care s-a mîncat carnea. Cu vîrful a două degete desfăceam artistic, de pe ciolane, carnea de pui fripți. HOGAȘ, DR. 99. Care gată mai iute de mîncat, să arunce ciolanele... în capul cărui întîrzie. RETEGANUL, P. V 25. ◊ Expr. (Ilustrînd moravuri învechite) A da cuiva un ciolan de ros = a procura cuiva un post din care să poată stoarce foloase bănești, a-i da o sinecură. A umbla după ciolan = a umbla după afaceri, după venituri nemeritate. A scăpa ciolanul din mînă = a pierde o situație avantajoasă. 2. Os al scheletului unui om sau al unui animal; (îndeosebi) os de la picior sau de la mînă; p. ext. substanță solidă din care sînt formate oasele. Duduca Leona are dinți de criță, nu de ciolan ca ceilalți oameni. SADOVEANU, N. F. 6. N-au aflat nimică decît... ciolane din bourul [mîncat de lupi]. SBIERA, P. 3. Spuneți celui ce v-au trimis ca să se ferească să nu dau peste el, de nu vrea să fac din ciolanele lui surle. NEGRUZZI, S. I 140. ◊ Fig. Ești un ciolan bătrîn și prost, măi Ermolaie. DAVIDOGLU, O.95. 3. Membru, mădular, parte a corpului. În vine curgea oboseala, ca o apă cu nămol mult. Ciolanele dureau. PAS, Z. I 247. Fie ce-o fi! acum să-mi odihnesc ciolanele ! grăi dînsul. SLAVICI, O. I 334. Am un bou bălan, Paște pe munte de ciolan (Briciul pe bărbie). GOROVEI, C. 31. ◊ Expr. A-i trece ciolan prin ciolan = a fi foarte ostenit. Eu mă las puțin, că mi-a trecut ciolan prin ciolan, CREANGĂ, P. 5. A i se muia ciolanele = a-i slăbi puterile, a se moleși. Cum au dat de căldurică, pe loc li s-au muiet ciolanele și au început a se întinde și a se hîrjoni. CREANGĂ, P. 251. A-i rupe (sau a-i muia) cuiva ciolanele = a bate zdravăn pe cineva. Să ieși afară, hoțule, că-ți rup ciolanele. ALECSANDRI, T. I 321. A-i putrezi ciolanele = a fi mort de mult și îngropat. Cine mai știe unde i-or fi putrezind ciolanele! CREANGĂ, P. 193.

ciolán s. n., pl. cioláne

ciolán s. n., pl. cioláne

CIOLÁN s. os, (prin Mold.) bodolan, (prin Bucov.) boldan, (prin Maram.) ciont. (I-a dat câinelui un ~.)

CIOLÁN s. v. mădular, membru, obadă.

ciolán (cioláne), s. n.1. Os; se spune în special despre oasele lungi ale membrelor. – 2. La roata de car, obadă. – 3. (Arg.) Zar. Sl. članŭ „membru” (Cihac, II, 55; DAR), de unde rus. člen „membru”, care de asemenea a circulat în rom., în prima parte a sec. XIX, cilen, s. m. (membru al unui tribunal). – Der. ciodolan (var. șodolan), s. n. (os lung); ciolănos, adj. (slăbănog). Aceleiași rădăcini par a-i aparține ciolhă, s. f. (trunchi găunos; organ genital al iepei), și cioloagă, s. f. (mîrțoagă), cuvînt care pare contaminat cu mîrțoagă. Cioloboc, s. n. (labă de porc), explicat de Drăganu, Dacor, II, 900, drept combinație între ciolan, labă, și suf. -oc, este un cuvînt obscur, probabil legat de cioloboacă, s. f. (reziduu, rest), care nu se explică prin intermediul etimonului anterior, și ciolobot, s. m. (plantă, Centaurea spinulosa).

CIOLÁN ~e n. 1) Os de animal tăiat. ◊ A da (cuiva) un ~ de ros a promova pe cineva într-un post avantajos, din care se poate trage anumite foloase. A scăpa ~ul din mână a pierde o situație privilegiată. A umbla după ~e a căuta venituri ușoare. 2) Parte a corpului omenesc; mădular; membru. 3) Parte constitutivă a scheletului; os. ◊ A-și odihni ~ele a se întinde pentru odihnă. A-i trece (cuiva) ~ prin ~ a fi foarte obosit. A i se muia ~ele a se slei de puteri. A-i rupe (sau a-i muia, a-i frânge) (cuiva) ~ele a bate foarte tare (pe cineva). A-i putrezi ~ele a fi mort de mult timp. A-i rămâne ~ele (pe undeva) a muri prin străini. /<sl. țlanu

Ciolan n. mănăstire în județul Buzău, cu aer curat și pozițiune frumoasă.

cĭolán n., pl. e (vsl. članŭ, membru. D. rom. vine rut. čolán, obadă). Os, maĭ ales os mare. (Os e maĭ elegant). Fig. Funcțiune, chilipir (cum i se întîmplă cîneluĭ [!] la masa stăpînuluĭ): a umbla după cĭolan, a lupta pentru cĭolan. Bucată din care se compune obada. V. cocale.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CIOLÁN s. os, (prin Mold.) bodolán, (prin Bucov.) boldán, (prin Maram.) ciont. (I-a dat cîinelui un ~.)

ciolán s. v. MĂDULAR. MEMBRU. OBADĂ.

CIOLAN, Antonin (1883-1970, n. Iași), dirijor român. Prof. univ. la Cluj. Animator al vieții muzicale din Iași și Cluj. Interpretări din repertoriul clasic și romantic remarcabile prin vigoare și expresivitate.

CIOLAN, ard., 1758 (Paș); – Gavril, ctitor al m-rii Ciolanu, Bz. (RI XIII 279), < subst.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

ciolan, ciolane (s. n.) 1. (deț.) cheie. 2. funcție, poziție aducătoare de avantaje materiale. 3. (reed.) însemnul purtat de un delincvent minor cu funcție administrativă sau de comandă în cadrul grupului de minori din institutul de reeducare în care este internat.

a prinde ciolan expr. (deț.) a avea cheia de la celulă.

a-i rămâne (cuiva) ciolanele / oasele undeva expr. a nu se mai putea întoarce din locuri îndepărtate; a muri.

Intrare: ciolan
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciolan ciolanul
plural ciolane ciolanele
genitiv-dativ singular ciolan ciolanului
plural ciolane ciolanelor
vocativ singular
plural
Intrare: Ciolan
Ciolan
Intrare: Ciolan
Ciolan