CIOCÂRLIE, ciocârlii, s. f. 1. Pasăre cântătoare mică, cu penele pestrițe, care zboară vertical la mare înălțime (Alauda arvensis). 2. (Art.) Numele unui celebru cântec popular care imită trilul ciocârliei (1). – Cf. ciocârlan.

ciocârlie¹ sf [At: DOMBROWSKY, P. 162-183 / Pl: ~ii / E: ns cf ciocârlan] 1 Pasăre cântătoare mică, cu penele pestrițe, care zboară vertical la mari înălțimi (Alauda arvensis). 2 (Îc) ~-de-câmp Specia Alauda arvensis. 3 (îc) ~-de-câmp-surie sau ~-de-țarină, ~-de-vânt Specia Alauda arvensis cantarella. 4 (Îc) ~-de-Bărăgan Specia Melacocoiypha calandra calandra. 5 (Îc) ~-cu-degete-scurte Specia Calandrella cinerea brachydactyla. 6 (Îc) ~-moțată Specia Galerida cristata cristata Si: ciocârlan, ciocârlan-cucuiat, ciocoi, ciocoi-moțat, moșuț, păcurar. 7 (Îc) ~-cu-cioc-subțire Specia Galerida cristata temirostris. 8 (Îc) ~-de-pădure sau ~-de-munte Specia Hullula arborea arborea. 9 (Îc) ~-de-pădure-gălbuie sau ~-unică, ~-fluierătoare Specia Hullula arborea flanescens. 10 ~-urecheată Specia Eremophyla alpeotris flava. 11 (Reg) Femela ciocârlanului. 12 (Îe) Ducă-se (sau ducă-s-ar) învârtindu-se ca ~a Ducă-se să nu se mai întoarcă. 13 (Muz) Melodie care imită trilul ciocârliei (1). 14 Dans popular care imită trilul ciocârliei (1).

ciocârlie² sf [At: CIUPALĂ, Pl: / Pl: ~ii / E: nct] 1 (Reg; la plută) Nuia pe care plutașii o așază în cuiele de la cârmă pentru a opri pluta Si: iapă, țenchi. 2 (Olt; Trs) Popă.

ciocârlie³ sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~ii / E: srb čokrlja] (Înv) Viță de vie tăiată și pusă în pământ spre a prinde rădăcină.

CIOCÂRLIE, ciocârlii, s. f. 1. Pasăre cântătoare mică, cu penele pestrițe, care zboară vertical la mari înălțimi (Alauda arvensis). 2. (Art.) Numele unui celebru cântec popular care imită trilul ciocârliei (1). – Cf. ciocârlan.

CIOCÂRLIE² f. mai ales art. 1) Cântec popular care imită trilurile păsării cu același nume. 2) Dans popular, executat după melodia acestui cântec. [Art. ciocârlia; G.-D. ciocârliei; Sil. -li-e] /cioc + îrlă + suf. ~ie

CIOCÂRLIE¹ ~i f. Pasăre cântătoare de câmp, sedentară, de talie mică, cu penajul pestriț, al cărei zbor se caracterizează prin înălțări și coborâri precipitate. [Sil. cio-câr-li-e] /cioc + îrlă + suf. ~ie

ciocârlie f. 1. pasăre din ordinul vrăbiilor, foarte comună în tot, continentul (Alauda); 2. Mold. un fel de horă; 3. viță de vie tăiată și pusă în pământ spre a prinde rădăcină; 4. nuia ce plutașul o atârnă în cuiele dela cârmă spre a opri pluta. [Derivat dintr’un primitiv ciocârlă, tras din cioc (cf. cocârlă, codârlă) și desemnând pasărea cu ciocul drept și groscior, cum este ciocârlia, care face parte din familia conirostrelor sau a păsărilor cu ciocul tare și conic; sensurile 3 și 4 fac asemenea aluziune la ciocul pasărei, iar sensul 2 se rapoartă la sborul ei caracteristic].

* CIOCÎRLAN sm. 🐦 1 Bărbătușul ciocîrliei; F: a prins ~ul de coadă, s’a îmbătat, sa cherchelit ¶ 2 = CIOCÎRLIE 2 [cioc, „moț” + suf. – îrlă + suf. – an].

*CIOCÎRLIE sf. 🐦 1 Păsărică de coloarea cafenie, cu nuanțe roșcate pe-alocuri, cu coada Iungă; trăește mai ales pe cîmp și se hrănește cu grăunțe; se înalță foarte sus în aer și ciripitul ei vesel se aude uneori, cînd abia se mai zărește în văzduh ca un punct negru; numită și „ciocîrlie-de-vînt” sau „ciocîrlie-de-cîmp” (Alauda arvensis) (🖼 1192): Ea cânta dulce ca ciocîrlia Ce ciripește vesel în zori (ALECS.) ¶ 2 ~ -MOȚATĂ, varietate de ciocîrlie cu un moț de pene pe cap; numită și „ciocoiu”, „moșuț” sau „păcurar” (Alauda cristata) (🖼 1193) ¶ 3 ~ -MICĂ, ~ -FLUIERĂTOARE, specie de ciocîrlie cu pîntecele alb, și cu un mic moț pe creștet; e singura dintre ciocîrlii care se cațără pe copaci și trăește mai mult pe cîmpiile întinse (Alauda arborea) ¶ 4 ~ -DE-BĂRĂGAN ... specie de ciocîrlie mare care trăește la noi mai ales prin Bărăgan (Melanocripha calandra) (🖼 1194) ¶ 5 Țenchiu de legat pluta de mal ¶ 6 Un danț țărănesc [comp. CIOCÎRLAN].

CIOCÎRLIE, ciocîrlii, s. f. 1. Pasăre mică, de culoare cafenie, foarte ageră la zbor, avînd un ciripit caracteristic, în triluri (Alauda arvensis). Glasurile ciocîrliilor păreau prîsnele de argint în zonele senine ale văzduhului. CAMILAR, TEM. 87. Auzi ciocîrlia tremurîndu-și cîntecul strălucit, – parcă ar curge din înalt un pîrăuaș de lumină și triluri de cristal. SADOVEANU, O. IV 416. Urmărind pe ceruri limpezi cum plutește-o ciocîrlie, Tu ai vrea să spui să ducă către dînsul o solie. EMINESCU, O. I 82. 2. (În forma articulată și în expr. cîntecul ciocîrliei) Numele unui cîntec care imită ciripitul ciocîrliei. Buruiană era vestit pentru cîntecul ciocîrliei. HOGAȘ, H. 44.

cĭocîrlíe f. (imit. după cîntecu acesteĭ păsărĭ, după cum se vede și din ardelenescu țirloĭ și țirlug, cĭocîrlie, și din bg. čevrŭliga čuruliga, čučuliga, dan. skovlärken, sued. skoglarken, supt infl. luĭ cĭocîelan. V. ciricăĭ și șofrac. Cp. Bern. 1, 157 și 164). O pasăre călătoare înrudită cu cĭocîrlanu, dar fără moț (alauda arvensis). Nu se pune pe copacĭ și are obiceĭ să zboare sus și să cînte ținîndu-se pe loc în aer. (Este și varietatea alauda arbórea, maĭ mică, și melanocórypha [calandra, tatarica ș. a.], maĭ mare). Est. Un fel de horă și melodia eĭ (V. tril). Ramură de viță tăĭată cu o bucată din ramura maĭ mare și răsădită ca să se prindă. Țăruș care e legat de un pălimar (funie), ĭar acesta de plută și pe care un plutaș îl înfige în mal cînd vrea să oprească pluta din mers.

ciocârlie s. f., art. ciocârlia, g.-d. art. ciocârliei; pl. ciocârlii, art. ciocârliile (desp. -li-i-)

ciocârlie s. f., art. ciocârlia, g.-d. art. ciocârliei; pl. ciocârlii, art. ciocârliile

ciocârlie s. f., art. ciocârlia, g.-d. art. ciocârliei; pl. ciocârlii, art. ciocârliile

ciocârlie, -liei gen. a.

Ciocârlia, melodie de dans lăutărească cu o largă circulație, întâlnită și în repertoriul lăutarilor* din Ungaria, Polonia și ai unor țări din Peninsula Balcanică. Cântată la noi cu predilecție la vioară* și la nai, c. și-a pierdut funcția dansantă, devenind o piesă de virtuozitate, ceea ce explică prezența în structura sa a unor elemente de bravură instr. și onomatopeice (cele din urmă redând cântecul „ciocârliei”). George Enescu a introdus melodia C. în Rapsodia I-a.

CIOCÂRLIE, Livius (n. 1935, Timișoara), critic literar român. Prof. univ. la Timișoara. Studii de poetică din perspectivă semiotică și textualistă („Negru și alb”, „Mari corespondențe”), romane („Un Burgtheater modern”, „Clopotul scufundat”).

CIOCÎRLÍE (< cioc) s. f. Nume dat la mai multe specii de păsări mici, zburătoare și cîntătoare foarte bune, din ordinul paseriforme, cu penaj pestriț și care zboară, aproape vertical, pînă la înălțimi foarte mari. În România se cunosc 8 specii, mai reprezentative fiind: c. cu degete scurte (Calandrella cinerea), pasăre migratoare, cu penaj cafeniu-roșcat-striat; c. de Bărăgan (Melanocorypha calandra), cea mai mare specie de c. din România, bună imitatoare a glasului altor specii; c. de cîmp (Alauda arvensis), la care masculul cîntă în zbor, la mare înălțime, deasupra cuibului.

ClOCÎRL/Ă, -AN, -IE subst. 1. Ciocîrlă (Sd XVI); Ciocîrl/u s.; -ești s. (Ștef). 2. Ciocîrlan, fam. (Isp III¹) etc. 3. Ciocîrli/e (Dm; Isp III¹); – Toader (Răc 23); -ești s. (17 A III 144).

CIOCÂRLIE s. v. măsea.

CIOCÂRLIE s. (reg.) iapă, țenchi. (~ de legat pluta la mal.)

CIOCÂRLIE s. (ORNIT.) 1. (Alauda arvensis) (reg.) tiutiuroi, (Transilv.) țârloi. 2. ciocârlie moțată (Alauda cristata) = (reg.) ciocoi, moșuț, păcurar.

ȘOIMUL CIOCÂRLIILOR s. v. erete.

ciocîrlie s. v. MĂSEA.

CIOCÎRLIE s. (reg.) iapă, țenchi. (~ de legat pluta la mal.)

CIOCÎRLIE s. (ORNIT.) 1. (Alauda arvensis) (reg.) tiutiuroi, (Transilv.) țîrloi. 2. ciocîrlie moțată (Alauda cristata) = (reg.) ciocoi, moșuț, păcurar.

șoimul ciocîrliilor s. v. ERETE.

ciocârlie, ciocârlii, s.f. (reg.) 1. (la plută) nuia cu laț de frânghie la un cap, cu care plutașii opresc pluta, agățând-o de cârmă; iapă, tenchi. 2. cui gros de lemn folosit la plug. 3. butaș de viță de vie.