6 intrări

Articole pe această temă:

54 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cioc5 sn [At: URICARIUL XXII, 428/10 / V: cic / Pl: ~uri / E: alb čok Cf cioacă, ciocan, ciocăni] 1 Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar Si: plisc, clonț, cioclonț, chip, rost, clanță, clobanț Cf bot, ciort, flit, rât, tic, surlă, teflu, țiu. 2 Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte. 3 (Fam; la oameni) Gură. 4 (Orn; îc) ~-gros Pasărea Coccothraustes. 5 (Bot; reg; îc) ~ul-berzei sau ~-de-barză Plantă erbacee cu frunze păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii Si: (reg) greghetin (Geranium pratense). 6 (Îae) Pliscul-cucoarei. 7 (Bot; reg; îc) ~ul-cocoru!ui, ~-de-~ sau ~-de-cucoară Mică plantă erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium). 8 (Bot; reg; îc) ~ul-păsării Plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri lungi, cu flori mari, frumoase, violete-purpurii, care crește prin locuri umede (Geranium palustre). 9 (Bot; reg; îc) ~ul-cioarii Surguci (Consolida giacis). 10 (Reg; îc) ~ul-corbului Plantă comestibilă nedefinită mai îndeaproape. 11 (Bot; reg; îc) ~ul-stârcului Nemțișori (Delphinium consolida). 12 (Orn; îc) ~-întors Pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta). 13 (Îc) ~-de- papagal Formație osoasă din zona marginală a vertebrelor. 14 Cantitate de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). 15 Botul ascuțit al unor pești. 16 (Reg) Capăt. 17 Partea anterioară și ascuțită a unui obiect Cf vârf capăt, bot. 18 (Reg; îs) ~ul crinții Scocul crinții, pe care se scurge janțul din caș. 19 (Îs) ~ul ibricului Partea ascuțită a marginii ibricului prin care se toarnă lichidul. 20 Capul scăunoaiei. 21 Gura cleștelui. 22 Urechea undiței, a cârligelor, a cânnacelor. 23 Unealta cu care se scot lemnele din apă. 24 Condei. 25 (La păsări) Moț de pene. 26 Cocul femeilor. 27 Barbișon. 28 (Arg; îe) A pune (cuiva) ~ sau -uri A minți sau a deforma realitatea.

cioc4 i [At: DDRF / V: ~a, ~a-boca, ~-boc, ~-poc / E: fo Cf cioc5, ciocan, ciocăni] 1 Cuvântul care redă zgomotele produse prin lovirea repetată a unui obiect cu ciocanul, cu sapa etc. 2 Bătaie. 3 (Îe) A sta ~ pe capul cuiva A agasa pe cineva.

cioc3 av [At: DA / E: mg csak] (Reg) Nimic.

cioc6 sm [At: DA / Pl: ~óci / E: nct] (Reg) Porumbul cules de pe cocean.

cioc2 ai [At: PĂSCULESCU, L. P. 211 / E: tc čok] (Tcm; atestat numai într-o poezie populară) Mare.

CIOC2, ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică plantă erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta); cioc-de-papagal = formație osoasă în zona marginală a vertebrelor. – Cf. alb. čok, rom. cioc1.

CIOC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri (repetate) într-un obiect sau într-un material dur. – Onomatopee.

CIOC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri (repetate) într-un obiect sau într-un material dur. – Onomatopee.

CIOC2, ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică planta erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta).Cf. alb. čok, rom. cioc1.

CIOC1 interj. (De obicei repetat sau în combinație cu alte cuvinte onomatopeice) Onomatopee care imită zgomotul produs de lovituri puternice într-un obiect sau material tare. Ciocănașul bate mereu, se duce, se șterge din ochii mei, De-abia se mai aude, departe: Cioc! Cioc! Cioc! GÎRLEANU, L. 14. Moșul cioc-boc, cioc-boc, pînă dădu de buzele cazanului. DELAVRANCEA, S. 249. «Stă apa-n loc»?Ba vine.-Ei! acum cioc-poc, Și roata se-nvîrtește. COȘBUC, P. I 272.

CIOC2, ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, lunguiață și cornoasă, a gurii păsărilor; plisc, clonț. Cucoșul... începe a trînti cu ciocul în geamuri și a zice: Cucurigu! CREANGĂ, P. 66. Cum nu sîntem două pasări, Sub o strașină de stuf, Cioc în cioc să stăm alături Într-un cuib numai de puf! EMINESCU, O. IV 369. ◊ (Poetic) Cu ciocul spintec pînza-albastră [a cerului]. BENIUC, V. 11. ◊ Compus: cioc-de-papagal = modificare osoasă patologică, în formă de cioc de papagal, a apofizelor transverse ale vertebrelor. V. spondiloză. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape în cioc; înghițitură. V. gură. Corbule, corbule, pasăre cernită, adu-mi tu mie un cioc de apă! ISPIRESCU, L. 223. ♦ (Peiorativ) Gură. Tacă-ți ciocul! ALECSANDRI, T. 660. 2. Partea dinainte, ascuțită, a unui obiect; capăt, vîrf. Vasele ciocul spre larguri îl au. COȘBUC, AE. 105. ♦ Parte ascuțită la buza unor vase, făcută pentru a. putea turna ușor lichidul din vas. Ciocul ibricului.Au luat din mîinile robilor una un lighean de aur, alta o cană cu cioc, tot de aur. CARAGIALE, O. III 73. 3. Barbă mică și (puțin) ascuțită; barbișon, țăcălie. Un domn gras, cu cioc, a stat înăuntru peste o oră. CAMIL PETRESCU, U. N. 67. Un bătrîn bondoc, cu mustăți furate, lungi și albe, cu cioc de general. DELAVRANCEA, la TDRG.

CIOC2 ~uri n. 1) (la păsări) Formație cornoasă care constituie o prelungire a gurii; plisc; clanț. ◊ ~ul-berzei plantă erbacee mirositoare, cu tulpina erectă, cu frunze digitat-lobate și cu fructul o capsulă. ~-întors pasăre migratoare acvatică, de talie mare, cu plisc subțire, întors în sus, cu picioare lungi și cu penaj alb-negru. 2) fig. Parte terminală alungită și ascuțită a unui obiect; vârf. 3) Barbă mică și ascuțită, lăsată să crească numai pe vârful bărbiei; barbișon; țăcălie. Om care poartă ~. 4) Gură subțiată și alungită a unui vas. 5) depr. Gură a omului. /Cuv. autoht.

CIOC1 interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de loviturile scurte, sacadate într-un obiect tare). /Onomat.

cioc n. 1. partea răsărită și cărnoasă ce servă de gură păsărilor; ciocul barzei Bot. greghetin; 2. cât se poate îmbuca cu ciocul: un cioc de apă; 3. părul bărbiei lăsat neras: barbă în cioc; 4. partea dinainte a corăbiei. [Alban. ČOK].

cioc! int. care reproduce sgomotul lovirii cu ciocanul.

2) cĭoc, interj. care arată sunetu uneĭ cĭocnirĭ încete, ca între pahare, la ușa cuĭva ș. a. V. cĭoc 1, boc, poc, toc.

1) cĭoc n., pl. urĭ (mrom. cĭoc, cĭocan, d. cĭoc 2 și înrudit cu cĭocan, cĭocnesc, cĭocoĭ, cĭoplesc, cĭucă, cĭugulesc, cĭupesc, cĭunt, țață ș. a., precum și cu rus. čok, cĭocnire de pahare; bg. čuk, cĭocnire, čovka, cĭoc, plisc; alb. čok, plisc, it. ciocco, butuc, ung. csók, sărutare; fr. choc, sp. choque, ol. schok, cĭocnire). Vest și sud. Plisc, gura păsărilor. Lovitură de cĭoc: ĭ-a tras un cĭoc. Apă cît ĭa pasărea o dată cu cĭocu: un cĭoc de apă. Fam. Bot, sărutare (ung. csók). Păru barbeĭ lăsat neras numaĭ la bărbie (cum îl purta Napoleon III și Cuza): a purta cĭoc saŭ barba în cĭoc. Botu corăbiiĭ. Cĭocu berzeĭ, greghetin. V. tic 1.

BOC1 interj. (De cbicei repetat) Onomatopee care imită zgomotul produs de loviturile repetate ale ciocanului, cazmalei, toporului. ◊ (În jocurile de copii, precedat de «cioc») Cioc, boc, Treci la loc. TEODORESCU, P. P. 194.

arată toate definițiile

Intrare: Cioc
nume propriu (I3)
  • Cioc
Intrare: cioc (interj.)
cioc2 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
  • cioc
  • cio
cioc-cioc interjecție
interjecție (I10)
  • cioc-cioc
  • cioc-cio
Intrare: cioc (s.n.)
cioc1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cioc
  • ciocul
  • ciocu‑
plural
  • ciocuri
  • ciocurile
genitiv-dativ singular
  • cioc
  • ciocului
plural
  • ciocuri
  • ciocurilor
vocativ singular
plural
Intrare: cioc-boc
cioc-boc interjecție
compus
Surse flexiune: DOR
  • cioc-boc
cioc-poc interjecție
compus
  • cioc-poc
Intrare: ciocul-berzei
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciocul-berzei
plural
genitiv-dativ singular
  • ciocului-berzei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: ciocul-cocorului / -cucoarei
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciocul-cocorului
plural
genitiv-dativ singular
  • ciocului-cocorului
plural
vocativ singular
plural
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciocul-cucoarei
plural
genitiv-dativ singular
  • ciocului-cucoarei
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cioc (interj.) cioc-cioc

  • 1. adesea repetat Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri (repetate) într-un obiect sau într-un material dur.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: toc (interj.) 3 exemple
    exemple
    • Ciocănașul bate mereu, se duce, se șterge din ochii mei, De-abia se mai aude, departe: Cioc! Cioc! Cioc! GÎRLEANU, L. 14.
      surse: DLRLC
    • Moșul cioc-boc, cioc-boc, pînă dădu de buzele cazanului. DELAVRANCEA, S. 249.
      surse: DLRLC
    • «Stă apa-n loc»? – Ba vine. – Ei! acum cioc-poc, Și roata se-nvîrtește. COȘBUC, P. I 272.
      surse: DLRLC

etimologie:

cioc (s.n.)

  • 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: clonț plisc diminutive: cioculeț 3 exemple
    exemple
    • Cucoșul... începe a trînti cu ciocul în geamuri și a zice: Cucurigu! CREANGĂ, P. 66.
      surse: DLRLC
    • Cum nu sîntem două pasări, Sub o strașină de stuf, Cioc în cioc să stăm alături Într-un cuib numai de puf! EMINESCU, O. IV 369.
      surse: DLRLC
    • poetic Cu ciocul spintec pînza-albastră [a cerului]. BENIUC, V. 11.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: înghițitură un exemplu
      exemple
      • Corbule, corbule, pasăre cernită, adu-mi tu mie un cioc de apă! ISPIRESCU, L. 223.
        surse: DLRLC
    • 1.2. figurat Gură a omului.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: gură un exemplu
      exemple
      • Tacă-ți ciocul! ALECSANDRI, T. 660.
        surse: DLRLC
  • 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; vârf (ascuțit).
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: capăt vârf un exemplu
    exemple
    • Vasele ciocul spre larguri îl au. COȘBUC, AE. 105.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Parte ascuțită la buza unor vase, făcută pentru a putea turna ușor lichidul din vas.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Ciocul ibricului.
        surse: DLRLC
      • Au luat din mîinile robilor una un lighean de aur, alta o cană cu cioc, tot de aur. CARAGIALE, O. III 73.
        surse: DLRLC
  • 3. Barbă mică și (puțin) ascuțită.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: barbișon țăcălie (barbă) 2 exemple
    exemple
    • Un domn gras, cu cioc, a stat înăuntru peste o oră. CAMIL PETRESCU, U. N. 67.
      surse: DLRLC
    • Un bătrîn bondoc, cu mustăți furate, lungi și albe, cu cioc de general. DELAVRANCEA, la TDRG.
      surse: DLRLC
  • 4. compus Cioc-de-papagal = formație osoasă în zona marginală a vertebrelor.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie:

cioc-boc cioc-poc

  • 1. Interjecție folosită în jocurile de copii, precedată de «cioc».
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • Cioc, boc, Treci la loc. TEODORESCU, P. P. 194.
      surse: DLRLC

etimologie:

ciocul-berzei

etimologie:

ciocul-cocorului / -cucoarei ciocul-cucoarei

  • 1. Mică plantă erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium).
    surse: DEX '09

etimologie: