19 definiții pentru cioc (interj.) cioc-cioc


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cioc2 ai [At: PĂSCULESCU, L. P. 211 / E: tc čok] (Tcm; atestat numai într-o poezie populară) Mare.

cioc3 av [At: DA / E: mg csak] (Reg) Nimic.

cioc4 i [At: DDRF / V: ~a, ~a-boca, ~-boc, ~-poc / E: fo Cf cioc5, ciocan, ciocăni] 1 Cuvântul care redă zgomotele produse prin lovirea repetată a unui obiect cu ciocanul, cu sapa etc. 2 Bătaie. 3 (Îe) A sta ~ pe capul cuiva A agasa pe cineva.

CIOC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri (repetate) într-un obiect sau într-un material dur. – Onomatopee.

CIOC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri (repetate) într-un obiect sau într-un material dur. – Onomatopee.

CIOC1 interj. (De obicei repetat sau în combinație cu alte cuvinte onomatopeice) Onomatopee care imită zgomotul produs de lovituri puternice într-un obiect sau material tare. Ciocănașul bate mereu, se duce, se șterge din ochii mei, De-abia se mai aude, departe: Cioc! Cioc! Cioc! GÎRLEANU, L. 14. Moșul cioc-boc, cioc-boc, pînă dădu de buzele cazanului. DELAVRANCEA, S. 249. «Stă apa-n loc»?Ba vine.-Ei! acum cioc-poc, Și roata se-nvîrtește. COȘBUC, P. I 272.

CIOC1 interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de loviturile scurte, sacadate într-un obiect tare). /Onomat.

cioc! int. care reproduce sgomotul lovirii cu ciocanul.

2) cĭoc, interj. care arată sunetu uneĭ cĭocnirĭ încete, ca între pahare, la ușa cuĭva ș. a. V. cĭoc 1, boc, poc, toc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIOC interj. toc! (~!, ~! se aude la ușă.)

CIOC interj. toc. (~! ~! se aude la ușă.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cioc interj. – Poc, boc; imită zgomotul produs de o lovitură ritmică sau cel puțin repetată. Se folosește de obicei cu duplicare cioc, cioc, sau alternanța cioc, boc, cioc, poc.Mr. cioc. Creație expresivă, ca boc, toc, poc, coincide cu alte formații de același tip, cf. rus. čok „zgomot produs de o izbitură”, de unde čokatsĭa „a ciocni paharele închinînd”, it. ciocco, fr. choc, sp. choque, etc. Cf. Schuchardt, ZRPh., XV, 104; Berneker 159. Der. cioc, s. n. (plisc, clonț; fam., gură; vîrf, capăt; pinten; barbișon; mînerul cleștelui; parte încovoiată a mai multor instrumente; cîrlig, pană de încondeiat ouăle de Paști; suviță, cîrlionț; Arg., înșelăciune, cursă), al cărui sens fundamental se explică prin zgomotul pe care îl produce ciocul, mai cu seamă atunci cînd păsările de curte își caută hrana, cf. mr. cioc „cioc”, megl. cioc „ciocan”, alb. čok „cioc”. S-au căutat, pentru acest cuvînt, origini în afara limbii rom.: un ciop, care ar proveni din pol. dziob, ceh. djob, rus. zob „gușă” (Cihac, II, 53); alb. čok (Meyer 448; Pușcariu, Lr., 265); lat. *tiucus, din gr. τύϰος (Philippide, Bausteine, 56; Philippide, II, 705; Pascu, I, 192). Totuși nu este necesar să se caute atît de departe, deoarece în sl. au fost foarte productive rădăcinile čok-, čuk-, čikati „a lovi”; însă este mai potrivită posibilitatea unei creații spontane a rom., cf. Rosetti, II, 114. Ciocancă, s. f. (cîrlig, cange), poate fi un amestec de la cioc și cange (DAR). Ciocot, s. n. (ciucure; titirezul morii de grîu). – Der. ciocoti, vb. (despre păsări, a-și căuta hrana; despre animale, a mînca; a face zgomot mîncînd; a face zgomot lucrînd); der de la cioc, ca bocoti de la boc; ciocotniță, s. f. (vorbăreț, gureș; parazit, linge-blide, pomanagiu), cf. ciocoi; ciocotniți, vb. (înv., a trăi ca un parazit). Ciocoroi, s. n. (cîrlig, cange). Ciuc, s. n. (tîrnăcop), cf. bg. čuk „ciocan”. – Der. ciuceu, s. n. (Trans., secure). Cf. cioacă, ciocălău, ciocan, ciocni, ciochină, ciorchină, ciocîrlan, ciucă, ciucure.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cioc1 adv. (reg.) nimic; deloc.

Intrare: cioc (interj.)
cioc2 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
  • cioc
  • cio
cioc-cioc interjecție
interjecție (I10)
  • cioc-cioc
  • cioc-cio
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cioc (interj.) cioc-cioc

  • 1. adesea repetat Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri (repetate) într-un obiect sau într-un material dur.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: toc (interj.) 3 exemple
    exemple
    • Ciocănașul bate mereu, se duce, se șterge din ochii mei, De-abia se mai aude, departe: Cioc! Cioc! Cioc! GÎRLEANU, L. 14.
      surse: DLRLC
    • Moșul cioc-boc, cioc-boc, pînă dădu de buzele cazanului. DELAVRANCEA, S. 249.
      surse: DLRLC
    • «Stă apa-n loc»? – Ba vine. – Ei! acum cioc-poc, Și roata se-nvîrtește. COȘBUC, P. I 272.
      surse: DLRLC

etimologie: