ȚĂCĂLIE, țăcălii, s. f. (Reg. și fam.) Barbă mică și ascuțită; cioc, barbișon. – Et. nec.

țăcălie¹ sf [At: CARAGIALE, O. II, 217 / V: (reg) țâc~, cățăl~ / Pl: ~ii / E: pbl țacă¹ + -ălie] 1 (Reg) Frigare (1). 2 (Îla) La ~ Fript la frigare, deasupra jeraticului. 3 Bucată de lemn, care servește la fixarea ceaunului când se mestecă mămăliga. 4 (Olt; Mun; mpl) Leațuri mici Si: stinghii, așchiuțe, surcele. 5 (Trs) Ridicătură înaltă de teren. 6 (Trs) Vârf (ascuțit) de deal Si: țiclău¹ (1). 7 (Fam) Barbă mică și ascuțită Si: barbișon, cioc⁵ (27). 8 (Mun; dep) Epitet dat unei persoane care poartă cioc. 9 (Mun; dep) Epitet dat unei persoane cu chelie.

ȚĂCĂLIE, țăcălii, s. f. Barbă mică și ascuțită; cioc, barbișon. – Et. nec.

ȚĂCĂLIE¹, țăcălii, s. f. Bărbuță mică și ascuțită; barbișon, cioc² (3). Barba, mai mult țăcălie. STANCU, D. 177. Din întreaga făptură a omului, atîta ai desprins: ochii și țăcălia. PAS, Z. I 318. Și, dacă s-au adunat ei toți cu toții, împăratul s-a tras de țăcălie scrîșnind strașnic. CARAGIALE, S. N. 9.

ȚĂCĂLIE ~i f. Barbă mică și ascuțită, lăsată să crească numai pe vârful bărbiei; barbișon; cioc. /Orig. nec.

țăcălie f. 1. străgălie; 2. fam. ciocul bărbiei: împăratul s’a tras de țăcălie, scrâșnind strașnic CAR.; 3. Tr. frigare de lemn. [Origină necunoscută].

țăcălíe f. (var. din țaclă și țiglă 2). Vest. Frigare de lemn (țiglă, proțap): crap la țăcălie (Turtucaĭa). Fam. Barbă (de păr) ascuțită. V. cocaĭe.

cățălie sf vz țăcălie

țâcălie sf vz țăcălie¹ corectat(ă)

țăcălie (reg., fam.) s. f., art. țăcălia, g.-d. art. țăcăliei; pl. țăcălii, art. țăcăliile (desp. -li-i-)

țăcălie (reg., fam.) s. f., art. țăcălia, g.-d. art. țăcăliei; pl. țăcălii, art. țăcăliile

țăcălie s. f., art. țăcălia, g.-d. art. țăcăliei; pl. țăcălii, art. țăcăliile

ȚĂCĂLIE s. v. cioc.

ȚĂCĂLIE s. barbișon, bărbuță, cioc, (franțuzism rar) barbișă. (El poartă ~.)

țăcălie, țăcălii, s.f. (reg.) 1. frigare, țaglă. 2. (la pl.) stinghii, surcele. 3. vârf (ascuțit) de deal. 4. persoană cu chelie.