17 definiții pentru cilindru (pl. -i), cilindru (joben; -e)   declinări

CILÍNDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilíndru s. n.] – Din fr. cylindre, lat. cylindrus.Țilindru < germ. Zilinder.

CILÍNDRU, (1, 2, 3, 4) cilindri, s. m. (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață obținută prin deplasarea unei drepte paralele cu ea însăși, astfel încât să se sprijine mereu pe o curbă închisă și fixă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul caruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. – Din fr. cylindre, lat. cylindrus.

CILÍNDRU2, cilindre, s. n. (Învechit) Pălărie înaltă, cilindrică, cu borurile înguste. V. joben. Bărbații... se înghesuiau pe lîngă ferestre... netezindu-și cu dosul mînecii cilindrele de castor. MACEDONSKI, O. III 96.

CILÍNDRU1, cilindri, s. m. 1. Corp geometric format prin rotirea unui dreptunghi în jurul uneia dintre laturi (numită generatoare) și avînd ca bază un cerc. 2. Piesă (cilindrică) componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei axe și care servlște pentru a conduce, a presa sau a fasona un material; (la motoare cu ardere internă, la mașini cu aburi, la compresoare etc.) piesă fixă cilindrică în interiorul căreia se deplasează pistonul. Mașină cu 8 cilindri.Cilindru compresor = tăvălug.

cilíndru1 (corp geometric) s. m., art. cilíndrul; pl. cilíndri, art. cilíndrii

cilíndru2/țilíndru (joben) (înv.) s. n., art. cilíndrul/ țilíndrul; pl. cilíndre/țilíndre

cilíndru / țilíndru (joben) s.n., art. cilíndrul / țilíndrul; pl. cilíndre / țilíndre

cilíndru (corp geometric) s. m., art. cilíndrul; pl. cilíndri, art. cilíndrii

CILÍNDRU s. 1. (TEHN.) sul. (~ la războiul de țesut.) 2. v. glob. 3. v. joben. 4. cilindru-ax v. axon; neurit; cilindru urinar v. uretră.

CILÍNDRU s.m. 1. Corp geometric care rezultă din rotirea unui dreptunghi împrejurul uneia dintre laturile sale. ♦ Corp în formă de sul. ♦ Cilindri urinari = elemente microscopice cu aspect cilindric, care se produc în tuburile urinifere la bolnavii care suferă de nefrită; cilindru central = coloană de țesuturi care umple regiunea centrală din structura internă a rădăcinii și a tulpinii unei plante. 2. Piesă (componentă) a unei mașini, care se rotește în jurul axei sale, servind pentru a conduce, a presa etc. un material; valț. ◊ Cilindru compresor = tăvălug. ♦ Încăpere cilindrică (la motoare) în care se deplasează pistonul. [< lat. cylindrus, cf. fr. cylindre, germ. Zylinder].

CILÍNDRU I. s. m. 1. corp geometric care rezultă din rotirea unui dreptunghi împrejurul uneia dintre laturile sale. ◊ corp în formă de sul. ◊ ~i urinari = elemente microscopice cu aspect cilindric, în tuburile urinifere la bolnavii de nefrită; ~ central = țesut central din structura internă a rădăcinii și a tulpinii plantelor vasculare. 2. piesă în formă de tub din componența unui motor în care se deplasează pistonul. 3. piesă grea a unei mașini, care se rotește în jurul axei sale, pentru a conduce, a presa etc. un material; valț ♦ ~ compresor = tăvălug. II. s. n. joben. (< fr. cylindre, lat. cylindrus)

CILÍNDRU1 ~e n. Pălărie înaltă, de formă cilindrică, cu boruri înguste, purtată la ceremonii de bărbați; joben. /<fr. cylindre, lat. cylindrus

CILÍNDRU2 ~i m. 1) Suprafață descrisă de o dreaptă ce se mișcă paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă. 2) Corp geometric mărginit de o astfel de suprafață și de două plane paralele. Volumul ~ului. ◊ ~ circular drept cilindru ale cărui baze sunt cercuri perpendiculare pe generatoare. 3) Piesă sau organ de mașină având o asemenea formă, care se poate roti în jurul axei sale; sul. ~ cu aburi. ◊ ~ de motor piesă tubulară în care se deplasează pistonul unui motor. /<fr. cylindre, lat. cylindrus

cilindru n. 1. corp ce are forma unui sul; 2. figură geometrică cu această formă; 3. partea unei mașini cu aburi în care se mișcă pistonul; 4. fam. pălărie înaltă bărbătească.

*cilíndru n., pl. e, și m. (vgr. kýlindros). Sul, corp rătund [!], lung și drept, cu bazele egale. Sul gros de metal orĭ de peatră (compresor) care se rostogolește pe șosele ca să le bătăturească [!] și să le netezească. Fer [!] de călcat cilindric. La mașina cu abur, partea în care intră pistonu. Joben (după germ. cylinder-hut). V. tăvăluc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CILÍNDRU s. 1. (TEHN.) sul. (~ la războiul de țesut.) 2. glob, sticlă, (reg.) burlúi, țilíndru. (~ de lampă.) 3. joben, (pop.) țilindru. (Purta pe cap un ~.) 4. (ANAT.) cilindru-ax = axon, neurit. (~ este o prelungire a neuronului.)

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluțâ (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.