JOBEN, jobene, s. n. Pălărie bărbătească înaltă, de formă cilindrică, tare, de obicei de culoare neagră, purtată astăzi numai la ceremonii; cilindru. [Pl. și: jobenuri] – Din n. pr. Jobin.

joben sn [At: VLAHUȚĂ, D. 41 / V: (înv) giu~ / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: Jobin] Pălărie bărbătească înaltă, de formă cilindrică, tare, de culoare neagră, purtată numai la ceremonii Si: (iuz) cilindru.

JOBEN, jobenuri (jobene), s. n. Pălărie bărbătească înaltă, de formă cilindrică, tare, de obicei de culoare neagră, purtată astăzi numai la ceremonii; cilindru. – Din n. pr. Jobin.

JOBEN, jobenuri, s. n. Pălărie bărbătească înaltă, de formă cilindrică, tare, de obicei neagră, care se purta în trecut, astăzi numai la ceremonii. V. cilindru². În mîna stîngă ține un joben. SAHIA, N. 99. Fercheș, spilcuit, cu părul frizat, cu jobenul dat puțin pe ceafă... mă privea de sus. VLAHUȚĂ, O. A. II 209. – Pl. și: jobene.

JOBEN s.n. Pălărie bărbătească (de ceremonie) cilindrică, înaltă și tare, de obicei neagră; cilindru. [Pl. -nuri, -ne. / < Jobin – pălărier francez din București].

JOBEN s. n. pălărie bărbătească cilindrică, înaltă și tare, neagră, purtată astăzi numai la ceremonii. (< Jobin, n. pr.)

JOBEN ~uri n. Pălărie înaltă, cilindrică, cu boruri înguste, purtată în trecut de bărbați; cilindru. /Din Jobin n. pr.

joben n. pălărie bărbătească înaltă și cilindrică (numită astfel după pălărierul bucureștean Jobin, prin care ajunse la modă).

* joben n., pl. e și urĭ (după numele unuĭ pălărier Francez Jobin din Bucureștĭ ). Pălărie înaltă cilindrică numită și pălărie înaltă și cilindru (Se derivă din pălăria olandeză cum e în tablourile luĭ Rembrandt. Forma actuală ĭ-a dat-o un pălărier din Londra, la 1797, ĭar la 1813 a fost adoptată de modă). V. clac.

giuben sn vz joben

giuben n. V. joben: ochelarii din ochi și giubenul din cap CAR.

joben s. n., pl. jobene

!joben s. n., pl. jobene

joben s. n., pl. jobenuri

joben, -ne.

JOBEN s. cilindru, (pop.) țilindru. (Purta pe cap un ~.)

JOBEN s. cilindru, (pop.) țilindru. (Purta pe cap un ~.)

joben (jobene), s. n. – Pălărie bărbătească înaltă, cilindru. De la Jobin, pălărier francez stabilit în București la jumătatea sec. XIX (DAR; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 221). – Der. înjobenat, adj. (cu joben).

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.