CHIT¹ adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nicio socoteală. ◊ Loc. conj. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.

CHIT², (2) chituri, s. n. 1. Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul, folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. 2. Sortiment de chit (1). – Din germ. Kitt.

chit¹ av [At: ȘEZ. XXXII, 15 / E: fr quitte] (Pfm) 1 (Îe) A fi ~ cu cineva A nu mai datora nimic (cuiva). 2 (Îae) A nu mai avea de dat cuiva socoteală. 3 (Îlc) ~ că... Chiar dacă...

chit³ sn [At: DAMÉ, T. / Pl: ~uri / E: ger Kitt] 1 Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul și e folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. 2 (Îs) ~ bituminos Amestec de bitum și de fier, folosit la umplerea rosturilor dintre pavelele pavajelor de piatră, pentru prepararea asfaltului turnat etc.

chit² sn [At: VICIU, GL. / V: chitiu, chităl sn / Pl: ~turi / E: ger Kittel] (Reg) Suman.

chit⁴ sm [At: PSALT. 332/18 / Pl: chiți / E: vsl китъ, ngr κῆτος] (Zlg; înv) Balenă (Balaena).

CHIT² s. n. Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul și e folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. – Din germ. Kitt.

CHIT¹ adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nici o socoteală. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.

CHIT¹ adv. (Familiar, numai în loc. adv.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic cuiva. Tu mi-ai scăpat viața și eu sînt datoare să scap pe a ta, pentru ca să fim chit. BOLINTINEANU, O. 387. ◊ Expr. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă...

CHIT² s. m. Pastă formată din praf de cretă, amestecat cu ulei de in, care se întrebuințează la fixarea geamurilor în ramele ferestrelor, la astuparea găurilor sau crăpăturilor, la netezirea suprafețelor în vederea vopsirii sau lăcuirii etc.

CHIT³, chiți, s. m. (Învechit) Balenă. Au găsit... oase de chit. DRĂGHICI, R. 57.

CHIT s.n. Pastă rezultată din amestecul unei pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., întrebuințată la lipitul geamurilor la cercevele, la astuparea găurilor etc. [Pl. -turi. / < germ. Kitt, cf. kitten – a lipi].

CHIT adv. (Franțuzism) Achitat, plătit. ◊ (Fam.) A fi chit (cu cineva) = a-și fi plătit o datorie față de cineva. [< fr. quitte].

CHIT² s. n. pastă dintr-un amestec de pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., folosită la lipitul geamurilor etc. (< germ. Kitt)

CHIT¹ adv. (fam.) a fi ~ (cu cineva) = a-și fi plătit o datorie față de cineva. (< fr. quitte)

CHIT¹ adv. pop.: A fi ~ cu cineva a se achita cu cineva. ~ că... cu toate că... /<fr. quitte

CHIT² ~uri n. Pastă formată dintr-un amestec de praf mineral și un aglomerant care se întărește la aer, având diferite întrebuințări în construcții (la fixarea geamurilor în cercevele, pentru astuparea găurilor din lemn în vederea vopsirii). /<germ. Kitt

chit n. un fel de ghips, de lipit geamuri. [Nemț. KITT].

chit m. numele popular al balenei. [Gr. mod.: nume luat din sfânta Scriptură].

2) chit n. (germ. kitt). Ipsos, gips (amestecat cu miniŭ).

1) chit m. (vsl. kĭtŭ, ngr. kĭtos, d. vgr. kĕtos. V. cetaceŭ). Cașalot.

3) chit adj. fix (fr. quitte. V. fit). Barb. Cu condițiune ca: primesc să fac, chit ca el să plătească. A fi chit cu cineva, a fi achitat, a nu-ĭ datora nimic.

chităl sn vz chit²

chitiu sn vz chit²

chiț i [At: DA ms / E: fo] Cuvânt care imită sunetele scoase de șoareci și de șobolani.

cvit sn vz chit

CHIȚ interj. Onomatopee care imită chițăitul șoarecilor.

CHIȚ interj. (se folosește pentru a reda sunetul caracteristic emis de șoareci). /Onomat.

chit³ (pastă) s. n., (sorturi) pl. chituri

chit² (fam.) adv.

chit¹ (balenă) (înv.) s. m., pl. chiți

chit² (balenă) (înv.) s. m., pl. chiți

chit³ (pastă) s. n., (sorturi) pl. chituri

chit¹ (fam.) adv.

chit (zool.) s. m., pl. chiți

chit adv.

chit (pastă) s. n., pl. chituri

chit.

*chit că (fam.) loc. conjcț.

chiț interj.

CHIT s. v. balenă.

chit s. v. BALENĂ.

CHITUL s. art. v. balena.

CHIȚ interj. (reg.) țiț. (Șoarecele face: ~!)

chitul s. art. v. BALENA.

CHIȚ interj. (reg.) țiț. (Șoarecele face ~.)

chit adv. – Liber, în pace. Fr. quitte. Se întîlnește cu dubletele cfit și fit, care redau pronunțarea germ. quitt. – Der. (de la cfit) cfitui, vb. (a rezolva probleme; a fi liniștit). Forma chitui se aude mai puțin, fiind înlocuită prin achita. După Sanzewitsch 201, cfitui vine din rus. kvitovatĭ.

chit (-te), s. n. – Mantou, palton. Germ. Kittel (DAR). În Trans. de Nord.

chit (-ți), s. m. – Balenă, cetaceu. Ngr. ϰήτος, în parte prin intermediul sl. kitŭ (Murnu 13; cf. Vasmer, Gr., 78). Sec. XVI.

chit s. n. – Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vîscos. Germ. Kitt. Sec. XIX. – Der. chitui, vb. (a lipi cu chit).

chiț interj. – Imită sunetele mai multor animale în special șoarecii și șobolanii. Formație spontană; cf. bg. kvic, sb. kvečati, slov. kvičati, toate cu sensul de „a geme.” După Cihac, din sl. kvičati „a grohăi porcii”, cf. covița. – Der. chițăi (var. chițcăi), vb. (a scoate sunete ascuțite șoarecii); chițcan, s. m. (șobolan), a cărui der. nu este clară.

chit², chituri, s.n. (reg.) suman (negru sau alb), țundră.

a fi chit cu cineva expr. a nu mai datora nimic cuiva, a nu mai avea de dat socoteală cuiva.