HIMERĂ, himere, s. f. 1. Închipuire fără temei, fantezie irealizabilă; iluzie, fantasmă. 2. Monstru în mitologia antică greacă, cu cap de leu, cu corp de capră, cu aripi de pasăre de pradă și cu coadă de șarpe; p. ext. motiv decorativ reprezentând un astfel de monstru. 3. (Bot.; în sintagma) Himeră de altoire = plantă ale cărei țesuturi sunt diferite din punct de vedere genetic. 4. (Biol.) Organism produs prin fuziunea a doi sau mai mulți zigoți distincți. – Din fr. chimère, it. chimera, lat. Chimaera.

chimer sn vz chimir

chimeră sf vz himeră

chimeriu sn vz chimir

chimir sn [At: ARHIVA R. II, 32 / V: ~iu / Pl: ~e și ~uri / E: tc kemer] (Îvp) 1 Boltă. 2 Cămară mică. 3 Brâu lat de piele adesea ornamentat și prevăzut cu buzunare, pe care îl poartă țăranii. Si: brâu, cingătoare, curea. 4 (Pex) Pungă purtată la brâu.

chimiriu sn vz chimir

himeră sf [At: CANTEMIR, IST. 93 / V: im~ / Pl: ~re / E: fr chimère, it chimera, lat Chimaera] 1 (Mit) Monstru având capul de leu, trupul de capră și coada de balaur. 2 Motiv decorativ reprezentând un monstru. 3 (Bot) Formă bizară apărută la plante, întrunind însușiri a două varietăți, fără a fi provenită din încrucișări. 4 (Pex) Închipuire ireală Si: nălucire.

imeră sf vz himeră

❍ CHIMER = CHIMIR.

* CHIMERĂ, * HIMERĂ (pl. -re) sf. 1 🔱 Monstru fabulos cu capul și pieptul de leu, cu pîntecele de capră și cu coada de balaur (🖼 1112) ¶ 2 Ⓕ Închipuire ciudată și fără temeiu: egalitatea condițiunilor este o imposibilitate, o chimeră (I.-GH.); toată viața ai alergat după o himeră (VLAH.) [lat.].

❍ CHIMERIU = CHIMIR.

CHIMIR (pl. -iruri) sn. 1 Brîu lat de piele cu care se încinge țăranul și în interiorul căruia își ține banii și diverse mărunțișuri (🖼 1113) Măi plugar, cu spete late și ~ul lat la brîu (D.-ZAMF.) ¶ 2 Pungă de bani largă și lată cu care se încinge țăranul, șerpar: simțindu-l cu parale în ~ (I.-GH.) ¶ 3 pr. ext. Pungă (în genere): banii luați din ~ul bogatului trec în mîna săracului (ALECS.) [tc. kemer].

CHIMIRAȘ (pl. -așe) sn. dim. CHIMIR: Iar ceilalt umpluse de sfanți ~ul (PANN).

HIMERĂ, himere, s. f. 1. Închipuire fără temei, fantezie irealizabilă; iluzie, fantasmă. 2. Monstru în mitologia antică greacă, închipuit ca un animal cu cap de leu, cu corp de capră și cu coadă de șarpe; p. ext. motiv decorativ reprezentând un astfel de monstru. 3. (Bot.; în sintagma) Himeră de altoire = plantă ale cărei țesuturi sunt diferite din punct de vedere genetic. 4. (Biol.) Organism produs prin fuziunea a doi sau mai mulți zigoți distincți. – Din fr. chimère, it. chimera, lat. Chimaera.

CHIMER s. n. v. chimir.

CHIMERĂ s. f. v. himeră.

CHIMIR, chimire, s. n. Brîu lat de piele (uneori împodobit), prevăzut cu buzunare, în care țăranii își țin banii și diferite obiecte mărunte; șerpar. V. brîu, curea. Trupu-i nalt ședea încovoiat asupra chimirului lat de piele roșcată lustruită, în care bătaia razelor trezea scînteieri. SADOVEANU, O. III 387. Încheind scrisoarea pe care plugarul o înfășură, cu deosebită grijă, în basma și o strecură în chimir, am ieșit să-l întovărășesc cîțiva pași la vale, spre sat. C. PETRESCU, S. 136. Cel dintîi [chimir] era cu taleri, altul numai cu florinți, Al treilea galbeni, galbeni de cei ungurești cu zimți! Ce chimir!... De piele neagră, și bagă bine de seamă, Avea-n juru-i agățate zece năsturași de-alamă. HASDEU, R. V. 108. Chimirul s-o fi vărsat, Banii s-or fi-mprăștiat. TEODORESCU, P. P. 441. ◊ Expr. A pune la chimir = a strînge bani, a fi zgîrcit. A avea la chimir = a fi bogat. – Pl. și: chimiruri (DUMITRIU, B. F. 7, SADOVEANU, O. I 21). – Variantă: (regional) chimer (CREANGĂ, P. 161) s. n.

HIMERĂ, himere, s. f. 1. Închipuire fără temei, fantezie irealizabilă; iluzie. Toată viața ta ai alergat după o himeră și... nimic n-are să s-aleagă din tot ce-ai crezut, din tot ce-ai visat. VLAHUȚĂ, O. AL. II 165. Un regat pentru-o țigară, s-împlu norii de zăpadă Cu himere. EMINESCU, O. I 46. 2. (În mitologia greacă antică) Monstru cu gură de leu care aruncă flăcări, cu coadă de șarpe și cu corp de capră; motiv decorativ reprezentînd un astfel de monstru. 3. Formă bizară care apare la plante, întrunind însușirile a două varietăți deosebite, fără să fie rezultatul unei încrucișări naturale. 4. Motiv decorativ reprezentînd un animal fantastic. – Variantă: chimeră s. f.

CHIMIR, chimire, s. n. Brîu lat de piele, prevăzut cu buzunare, pe care îl poartă țăranii; șerpar. ◊ Expr. A pune la chimir = a strînge bani; a fi zgîrcit. A avea la chimir = a fi bogat. [Var.: chimer s. n.] – Tc. kemer.

CHIMERĂ s.f. v. himeră.

HIMERĂ s.f. 1. Monstru închipuit cu cap de leu, trup de capră și coadă de balaur. ♦ Motiv decorativ reprezentînd un asemenea monstru. 2. Formă bizară care apare la plante, întrunind însușirile a două varietăți deosebite, fără să fie rezultatul unei încrucișări naturale. 3. Închipuire, fantezie irealizabilă; iluzie. [Var. chimeră, imeră s.f. / cf. it. chimera, fr. chimère, lat. Chimaera].

IMERĂ s.f. v. himeră.

HIMERĂ s. f. 1. (mit.) monstru cu corp jumătate de leu și jumătate de capră, cu aripi și cap de pasăre de pradă și cu coadă de balaur. 2. motiv decorativ reprezentând un asemenea monstru. 3. (biol.) organism rezultat prin amestecarea celulelor a doi sau mai mulți zigoți distincți. ◊ ramură a unei plante care prezintă doi indivizi de constituții diferite. 4. închipuire, fantezie irealizabilă; iluzie. 5. pește holocefal cu corpul alungit și turtit lateral, lipsit de solzi, cu gura ventrală, cu dinți puțini, în formă de plăci, din afundul oceanelor. (< fr. chimère, lat. chimaera, gr. khimaira)

himeră s. f. (biol.) ◊ „Specialiștii vienezi care au făcut descoperirea presupun că neobișnuita mamă este un caz rar de «himeră» (ființă formată prin amestecarea celulelor a doi embrioni diferiți) în ale cărei celule au fost incorporate celulele unei surori gemene neidentice (a cărei evoluție ulterioară, mai puțin favorizată de șansă, a fost oprită). Copiii ar perpetua gene ale acelei mătuși nenăscute.” Cont. 30 III 79 p. 5. ◊ „Cercetătorii britanici din Cambridge au reușit să creeze nici mai mult nici mai puțin decât «un nou animal», pe care l-au denumit, inspirându-se din mitologia greacă, «himeră». Este vorba de o îmbinare de oaie și capră, obținută prin combinarea celulelor celor două animale în faza embrionară și implantarea embrionului combinat pe o a treia oaie.” R.l. 16 VI 84 p. 6 (cf. fr. chimère, it. chimera; DN, DEX, DN3 – la plante, DEX-S)

CHIMIR ~uri n. (în portul popular bărbătesc) Cingătoare lată din piele (ornamentată) prevăzută cu buzunare; șerpar. ◊ A avea la ~ a avea bani. /<turc. kemer

HIMERĂ ~e f. 1) (în mitologia greacă) Monstru imaginat cu cap de leu, corp de capră și coadă de șarpe. 2) Motiv decorativ reprezentând un astfel de monstru. 3) Închipuire fără temei, irealizabilă; iluzie. [G.-D. himerei] /<lat. chimaera, fr. chimiere

chimer n. Mold. V. chimir: o curelușă de cele cu chimeruri. CR.

chimir n. 1. brâu lat și îndoit de piele în care țăranul de la munte poartă parale, cremene, cuțit, etc.: chimir cu oțele; 2. pungă cu bani: când mă văd supuș la bir, atins tocmai la chimir AL. [Turc. KEMER, boltă și șerpar (de unde și Mold. chimeriu), primul sens românește ieșit din uz].

himeră f. 1. Mit. monstru fabulos cu capul de leu, trupul de capră și coada de șarpe, învins de Bellerophon; 2. fig. idee nerealizabilă, iluziune.

Himeră f. Mit. V. Vocabular.

chimér, V. chimir.

*chiméră, chiméric, V. him-.

chimír n., pl. e și urĭ (turc. kemer, boltă, arcadă, zonă, cingătoare, d. ngr. kamára, boltă. D. kemer vine ngr. keméri, bg. sîrb. kemer. V. cămară, comoară). Vechĭ (chimer). Boltă, arcadă. Azĭ. Șerpar, cingătoare de pele de ținut banĭ. (Sînt și chimire micĭ cu care te încingĭ la pulpă). – În est și chimer. V. brîŭ.

*himéră f., pl. e (vgr. himaire). Un monstru mitologic (cu cap de leŭ, corp de capră și coadă de șarpe) pe care l-a ucis Belerofonte călare pe calu Pegas. Fig. Cugetare irealizabilă, utopie, iluziune. – Maĭ rar chimeră.

chimir (înv.) s. n., pl. chimire

himeră s. f., g.-d. art. himerei; pl. himere

chimir s. n., pl. chimire

himeră s. f., g.-d. art. himerei; pl. himere

chimir s. n., pl. chimire

himeră s. f., g.-d. art. himerei; pl. himere

chimir, pl. chimire

himeră

himeră, -re.

chimir (chimire), s. n. – 1. (Înv.) Boltă, arc. – 2. Brîu tipic, de piele, foarte lat, prevăzut cu buzunare. – Var. chimer. Mr. chimere, megl. chimer. Tc. kemer „boltă” și „brîu” (Roesler 596; Șeineanu, II, 112; Berneker 556; Lokotsch 1040; Ronzevalle 148), din ngr. ϰαμάρα; cf. ngr. ϰεμέρι, bg. kemer. Este dublet al lui cămară. Probabil din același cuvînt tc. (tc. kemerli „boltit”) provine ghimirlie, s. f. (ferăstrău), dacă primul său sens a fost acela de „ferăstrău rotund” (cf. var. chimilioară, chimirlic); ca și ghimirlie (var. ghemerlie, ghimerlie, dimerlie), s. f. (colibă).

himeră (himere), s. f. – Închipuire, iluzie, fantomă. Ngr. χίμαιρα. Sec. XVII. – Der. himeric, adj., din fr. chimérique.

a umbla prin chimire expr. (intl.) a fura din buzunare.

CHIMIR s. șerpar, (înv. și reg.) tisău, (reg.) chingă, (Ban. și Olt.) praștie. (Ține banii în ~.)

HIMERĂ s. v. utopie.

HIMERĂ s. v. amăgire, iluzie.

CHIMIR s. șerpar, (înv. și reg.) tisău, (reg.) chingă, (Ban. și Olt.) praștie. (Ține banii în ~.)

himeră s. v. AMĂGIRE. ILUZIE.

HIMERĂ s. fantezie, iluzie, închipuire, utopie, (livr.) irealitate. (Proiectul lui e o ~.)

chimir, chimire, s.n. (înv.) 1. arcadă, boltă. 2. cămară mică.