CHES interj. (Înv.) Exclamație care se rostea ca un ordin sau ca un semnal pentru tăierea capului unui condamnat la moarte. ◊ Expr. A face ches = a tăia (capul cuiva). – Din tc. kes! „taie!”

ches¹ i [At: ȘIO / E: tc kes] (Înv) 1 Taie! 2 (Îe) A face ~ A tăia.

❍ CHES (pl. -esuri) sn. 1 Trans. (VIC.) Traistă mică de piele ¶ 2 Băn. Pungă de piele în care se ține tutunul și luleaua [srb. kesa < tc.].

CHES interj. (Turcism înv.) Exclamație care se rostea ca un ordin sau ca un semnal pentru tăierea capului osânditului ◊ Expr. A face ches = A tăia (capul cuiva) – Din tc. kes „taie!”.

CHES interj. (Învechit) Exclamație care se rostea ca un ordin sau ca un semnal pentru tăierea capului unui osîndit sau al unui prizonier. Cînd olteanul zicea ches, capul și zbura. GHICA, S. 117. ◊ Expr. A face ches = a tăia (capete). O mulțime de căpățîni tăiete... Pricepi deodată, cum îl vezi, că le-au făcut ches pe toate, în vremea răzmeriței. ALECSANDRI, T. 1242.

CHES interj. (Înv.) Exclamație care se rostea ca un ordin sau ca un semnal pentru tăierea capului unui osîndit. ◊ Expr. A face ches = a tăia (capete). – Tc. kes! „taie” (< kesmek).

cheș³ sn vz chisea

cheș² av vz chez

cheș⁴ sn [At: ARH. FOLK. VI, 294 / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Cuțit.

cheș¹, ~ă a [At: I. POPOVICI, R. D. I, 55 / Pl: ~i, ~e / E: mg kese] (Mgm) Bălțat.

CHEȘ adj. Trans. Pestriț, cu pete de diferite colori pe corp (vorb. de boi, porci, etc.) (CONV.) (PȘC.).

ches (înv., rar) interj. (în: a face ~)

ches (înv.) interj.

ches interj.

ches interj. – (Înv.) Taie! Tc. kes, imperativ de la kesmet „a tăia” (Șeineanu, III, 38). – Der. chesăgiu (var. chisăgiu), s. m. (înv., măcelar; hoț, bandit), din tc. kesici; chisăgi (var. chesăgi), vb. (a tăia capul, a extermina); pisăgi, vb. (a pedepsi, a trînti apucînd de ceafă) prin contaminare cu pisa; chesmea, s. f. (pavea de piatră, înv.), tc. kesme „acțiunea de a tăia; piatră tăiată”.

cheș (-șe), adj. – Pestriț, bălțat. Mag. kese (DAR). În Trans., rar.

CHEȘ adj. ard. „bălțat” < ung. kese (DLR). 1. Cheșu (Tel 58); Cheșo, Sim., 1830 (16 A I 546). 2. + -an, Cheșanul (Ștef). 3. Cf. Chiașu, fam., ard., 1680 (Paș). 4. Cheșea s., ard.

a face ches expr. (înv.) a tăia capul cuiva.

CHEȘ adj. v. bălțat, pătat, pestriț, tărcat.

cheș adj. v. BĂLȚAT. PĂTAT. PESTRIȚ. TĂRCAT.