CHES interj. (Înv.) Exclamație care se rostea ca un ordin sau ca un semnal pentru tăierea capului unui condamnat la moarte. ◊ Expr. A face ches = a tăia (capul cuiva). – Din tc. kes! „taie!”

ches¹ i [At: ȘIO / E: tc kes] (Înv) 1 Taie! 2 (Îe) A face ~ A tăia.

❍ CHES (pl. -esuri) sn. 1 Trans. (VIC.) Traistă mică de piele ¶ 2 Băn. Pungă de piele în care se ține tutunul și luleaua [srb. kesa < tc.].

CHES interj. (Turcism înv.) Exclamație care se rostea ca un ordin sau ca un semnal pentru tăierea capului osânditului ◊ Expr. A face ches = A tăia (capul cuiva) – Din tc. kes „taie!”.

CHES interj. (Învechit) Exclamație care se rostea ca un ordin sau ca un semnal pentru tăierea capului unui osîndit sau al unui prizonier. Cînd olteanul zicea ches, capul și zbura. GHICA, S. 117. ◊ Expr. A face ches = a tăia (capete). O mulțime de căpățîni tăiete... Pricepi deodată, cum îl vezi, că le-au făcut ches pe toate, în vremea răzmeriței. ALECSANDRI, T. 1242.

CHES interj. (Înv.) Exclamație care se rostea ca un ordin sau ca un semnal pentru tăierea capului unui osîndit. ◊ Expr. A face ches = a tăia (capete). – Tc. kes! „taie” (< kesmek).

ches (înv., rar) interj. (în: a face ~)

ches (înv.) interj.

ches interj.

ches interj. – (Înv.) Taie! Tc. kes, imperativ de la kesmet „a tăia” (Șeineanu, III, 38). – Der. chesăgiu (var. chisăgiu), s. m. (înv., măcelar; hoț, bandit), din tc. kesici; chisăgi (var. chesăgi), vb. (a tăia capul, a extermina); pisăgi, vb. (a pedepsi, a trînti apucînd de ceafă) prin contaminare cu pisa; chesmea, s. f. (pavea de piatră, înv.), tc. kesme „acțiunea de a tăia; piatră tăiată”.

a face ches expr. (înv.) a tăia capul cuiva.