2 intrări

41 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cetate sf [At: COD. VOR. 20/1 / V: ci~ / Pl: ~tăți / E: ml civitas, -tatem] 1 Loc întărit cu lucrări de apărare militară Vz baște, fortăreață. 2 (Fig) Loc de apărare, de siguranță și de refugiu. 3 (Spc) O parte dintr-un pătrat, la jocul numit „bătălia cu tunuri”. 4-5 (Pex) Locuitori sau soldați dintr-o cetate. 6-7 Oraș întărit sau partea împrejmuită de ziduri și întărituri dintr-un oraș. 8-9 (Pex) Oraș (mare). 10-11 (Trs; după mg székváros; îc) ~ de scaun Capitală (de județ). 12 (Pex; înv) Locuitori ai unui oraș.

CETÁTE, cetăți, s. f. 1. Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață. ♦ Oraș sau cartier al unui oraș care reprezintă o unitate cu caracteristici speciale. Cetate universitară. ♦ Nume dat cartierului mai vechi al unui oraș în care a existat o cetate (1). ♦ Totalitatea locuitorilor unui oraș (întărit). 2. (Înv.; în sintagma) Cetate de scaun = reședința permanentă a domnului în Țările Române; capitală. – Lat. civitas, -atis.

CETÁTE, cetăți, s. f. 1. Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață. ♦ Oraș sau cartier al unui oraș care reprezintă o unitate cu caracteristici speciale. Cetate universitară. ♦ Nume dat cartierului mai vechi al unui oraș în care a existat o cetate (1). ♦ Locuitorii unui oraș (întărit). 2. (Înv.; în sintagma) Cetate de scaun = reședința permanentă a domnului în țările românești; capitală. – Lat. civitas, -atis.

CETÁTE, cetăți, s. f. (În trecut) Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață; oraș întărit sau parte împrejmuită cu ziduri și întărituri a unui oraș; p. ext. oraș (mare). Kremlinul, cetatea medievală a puterii absolute, e astăzi al poporului. SADOVEANU, C. 45. Socotința mea este că Mehmet-sultan e bine să rămîie dincolo de fluviu. Și mai bine decît atît este să nu poată intra în cetățile Moldovei. SADOVEANU, F. J. 732. Spune-acolo de o cetate Care «Neamțul» se numea. COȘBUC, P. I 325. Lună,.. Cîte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! EMINESCU, O. I 130. ◊ Fig. Uniunea Sovietică, ale cărei forțe cresc zi de zi, este cea mai puternică cetate a păcii. DOC. PART. 282. Sub conducerea partidului, U.T.M. își îndeplinește înalta sarcină de a organiza asaltul tineretului pentru cucerirea cetății științei. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 12, 1 /2. Cetate de scaun = capitală. Au mers cu toții la cetatea de scaun, unde erau pregătite sărbători mari în cinstea lor. CARAGIALE, O. III 93. ♦ Locuitorii unei cetăți, ai unui oraș. Întreaga cetate s-a ridicat împotriva dușmanului.

CETÁTE, cetăți, s. f. (În trecut) Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață; oraș întărit cu ziduri; p. ext. oraș (mare). ◊ (Înv.) Cetate de scaun = capitală. ♦ Locuitorii unui oraș (întărit). – Lat. civitas, -atis.

CETÁTE ~ăți f. 1) Edificiu întărit printr-un sistem de fortificații. ~ inexpugnabilă. 2) Oraș (sau parte de oraș) înzestrat cu un astfel de sistem de fortificații. ◊ ~ de scaun capitală. [G.-D. cetății] /<lat. civitas, ~atis

cetate f. 1. loc întărit, fortăreață: cetatea Neamțului; 2. oraș întărit cu ziduri, oraș în genere, azi numai în poezie: ca ’n țintirim tăcere e ’n cetate (= Veneția) EM.; dreptul de cetate, aptitudine de a se bucura de toate drepturile unui cetățean; 3. numele apelativ al vechilor ruine (în Romanați, Doljiu, etc.). [Lat. CIVITATEM, starea de cetățean (vulg. – URBS)].

Cetate f. 1. com. urbană cu ruine vechi în județul Doljiu: 5000 loc., important sub raportul strategic: aci se dete o bătălie la 1854 între Turci și Ruși și ea jucă un rol în răsboiui pentru independență (1877); 2. localitate la poalele Munților Apuseni, pe teritoriul comunei ruinate.

cetáte f., pl. ățĭ (lat. civitas, civitátis, cetățenie, oraș, stat; it. cittá, vpv. ciutat, fr. cité, sp. ciudad, pg. cidade. V. civil). Oraș fortificat. Fort. Dreptu de cetate, dreptu de cetățenie. Artilerie de cetate, artilerie compusă din tunurĭ stabile în forturĭ. – Vechile cetățĭ moldoveneștĭ cu zidurĭ de peatră eraŭ comandate de cîte un pîrcălab, apoĭ de cîte doĭ. Ele eraŭ: Hotinu, Orheĭu, Soroca, Tighina (turc. Bendér, adică „port, șcheĭe”), Cetatea Albă (turc. Ak-kermán), Chilia, Țețina, Ciceu, Suceava, Romanu, Cetatea Neamțuluĭ și Crăcĭuna. Unele tîrgurĭ, ca Baĭa, eraŭ întărite numaĭ cu șanțurĭ și palisade (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. 1910, I, 71, 123 și 152). V. nazir, raĭa.

bisérică-cetáte s. f. Biserică întărită ca o cetate ◊ „O altă lucrare a academicianului G.O [...] este studiul monografic consacrat bisericilor-cetăți din Ardeal.” Cont. 18 I 63 p. 2 (din biserică + cetate)

castél-cetáte s. n. Castel întărit ca o cetate ◊ „Din Gilău, localitate cu un vechi castel-cetate (sec. XV) se poate ajunge urmând drumul de pe Valea Someșului Rece, la cabana cu același nume situată la 27 km distanță.” I.B. 8 IX 67 p. 2. ◊ „În ultimii ani l-a covârșit o criză de mizantropie. S-a recluzat într-un fel de castel-cetate din apropierea orașului Las Vegas.” Cont. 10 XII 70 p. 9 (din castel + cetate)

Cetatea Dâmboviței f. vechiul nume al Bucureștilor. V. Dâmbovița.

Cetatea Latinilor f. V. Orevița.

Cetatea lui Radu Negru f. V. Negru-Vodă.

Cetatea lui Țepeș-Vodă f. V. Căpățâneni.

Cetatea Neamțului f. V. Neamțu.

Cetatea Severinului f. V. Severin.

Jidova (Cetatea) f. sau Uriașa, ruină veche, lângă Câmpulung, într’o câmpie închisă între dealuri.

Neamțu (Cetatea) f. 1. cetate veche, foarte tare, în județul Neamțu și ale cării ruine se văd pe coasta unui deal la V. de orășelul cu acelaș nume; odinioară, azilul Domnilor Moldovei; 2. mănăstire zidită de Petru Rareș (1530) cu institut de infirmi și de alienați.

arată toate definițiile

Intrare: cetate
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cetate
  • cetatea
plural
  • cetăți
  • cetățile
genitiv-dativ singular
  • cetăți
  • cetății
plural
  • cetăți
  • cetăților
vocativ singular
plural
Intrare: Cetate
Cetate
substantiv propriu (SPF117SP)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Cetate
  • Cetatea
plural
  • Cetățile
genitiv-dativ singular
  • Cetății
plural
  • Cetăților
vocativ singular
plural

cetate

  • 1. Loc întărit printr-un sistem de fortificații.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: baște fortăreață politie diminutive: cetățuie 6 exemple
    exemple
    • Kremlinul, cetatea medievală a puterii absolute, e astăzi al poporului. SADOVEANU, C. 45.
      surse: DLRLC
    • Socotința mea este că Mehmet-sultan e bine să rămîie dincolo de fluviu. Și mai bine decît atît este să nu poată intra în cetățile Moldovei. SADOVEANU, F. J. 732.
      surse: DLRLC
    • Spune-acolo de o cetate Care «Neamțul» se numea. COȘBUC, P. I 325.
      surse: DLRLC
    • Lună,.. Cîte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! EMINESCU, O. I 130.
      surse: DLRLC
    • figurat Uniunea Sovietică, ale cărei forțe cresc zi de zi, este cea mai puternică cetate a păcii. DOC. PART. 282.
      surse: DLRLC
    • figurat Sub conducerea partidului, U.T.M. își îndeplinește înalta sarcină de a organiza asaltul tineretului pentru cucerirea cetății științei. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 12, 1 /2.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Oraș sau cartier al unui oraș care reprezintă o unitate cu caracteristici speciale.
      surse: DEX '09 DEX '98 un exemplu
      exemple
      • Cetate universitară.
        surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.2. Nume dat cartierului mai vechi al unui oraș în care a existat o cetate.
      surse: DEX '09 DEX '98
      • diferențiere Oraș întărit sau parte împrejmuită cu ziduri și întărituri a unui oraș.
        surse: DLRLC
    • 1.3. Totalitatea locuitorilor unui oraș (întărit).
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Întreaga cetate s-a ridicat împotriva dușmanului.
        surse: DLRLC
  • 2. învechit (în) sintagmă Cetate de scaun = reședința permanentă a domnului în Țările Române.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: capitală un exemplu
    exemple
    • Au mers cu toții la cetatea de scaun, unde erau pregătite sărbători mari în cinstea lor. CARAGIALE, O. III 93.
      surse: DLRLC

etimologie: