CETATE, cetăți, s. f. 1. Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață. ♦ Oraș sau cartier al unui oraș care reprezintă o unitate cu caracteristici speciale. Cetate universitară. ♦ Nume dat cartierului mai vechi al unui oraș în care a existat o cetate (1). ♦ Totalitatea locuitorilor unui oraș (întărit). 2. (Înv.; în sintagma) Cetate de scaun = reședința permanentă a domnului în Țările Române; capitală. – Lat. civitas, -atis.

cetate sf [At: COD. VOR. 20/1 / V: ci~ / Pl: ~tăți / E: ml civitas, -tatem] 1 Loc întărit cu lucrări de apărare militară Vz baște, fortăreață. 2 (Fig) Loc de apărare, de siguranță și de refugiu. 3 (Spc) O parte dintr-un pătrat, la jocul numit „bătălia cu tunuri”. 4-5 (Pex) Locuitori sau soldați dintr-o cetate. 6-7 Oraș întărit sau partea împrejmuită de ziduri și întărituri dintr-un oraș. 8-9 (Pex) Oraș (mare). 10-11 (Trs; după mg székváros; îc) ~ de scaun Capitală (de județ). 12 (Pex; înv) Locuitori ai unui oraș.

CETATE, cetăți, s. f. 1. Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață. ♦ Oraș sau cartier al unui oraș care reprezintă o unitate cu caracteristici speciale. Cetate universitară. ♦ Nume dat cartierului mai vechi al unui oraș în care a existat o cetate (1). ♦ Locuitorii unui oraș (întărit). 2. (Înv.; în sintagma) Cetate de scaun = reședința permanentă a domnului în țările românești; capitală. – Lat. civitas, -atis.

CETATE, cetăți, s. f. (În trecut) Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață; oraș întărit sau parte împrejmuită cu ziduri și întărituri a unui oraș; p. ext. oraș (mare). Kremlinul, cetatea medievală a puterii absolute, e astăzi al poporului. SADOVEANU, C. 45. Socotința mea este că Mehmet-sultan e bine să rămîie dincolo de fluviu. Și mai bine decît atît este să nu poată intra în cetățile Moldovei. SADOVEANU, F. J. 732. Spune-acolo de o cetate Care «Neamțul» se numea. COȘBUC, P. I 325. Lună,.. Cîte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! EMINESCU, O. I 130. ◊ Fig. Uniunea Sovietică, ale cărei forțe cresc zi de zi, este cea mai puternică cetate a păcii. DOC. PART. 282. Sub conducerea partidului, U.T.M. își îndeplinește înalta sarcină de a organiza asaltul tineretului pentru cucerirea cetății științei. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 12, 1 /2. Cetate de scaun = capitală. Au mers cu toții la cetatea de scaun, unde erau pregătite sărbători mari în cinstea lor. CARAGIALE, O. III 93. ♦ Locuitorii unei cetăți, ai unui oraș. Întreaga cetate s-a ridicat împotriva dușmanului.

CETATE, cetăți, s. f. (În trecut) Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață; oraș întărit cu ziduri; p. ext. oraș (mare). ◊ (Înv.) Cetate de scaun = capitală. ♦ Locuitorii unui oraș (întărit). – Lat. civitas, -atis.

CETATE ~ăți f. 1) Edificiu întărit printr-un sistem de fortificații. ~ inexpugnabilă. 2) Oraș (sau parte de oraș) înzestrat cu un astfel de sistem de fortificații. ◊ ~ de scaun capitală. [G.-D. cetății] /<lat. civitas, ~atis

cetate f. 1. loc întărit, fortăreață: cetatea Neamțului; 2. oraș întărit cu ziduri, oraș în genere, azi numai în poezie: ca ’n țintirim tăcere e ’n cetate (= Veneția) EM.; dreptul de cetate, aptitudine de a se bucura de toate drepturile unui cetățean; 3. numele apelativ al vechilor ruine (în Romanați, Doljiu, etc.). [Lat. CIVITATEM, starea de cetățean (vulg. – URBS)].

cetáte f., pl. ățĭ (lat. civitas, civitátis, cetățenie, oraș, stat; it. cittá, vpv. ciutat, fr. cité, sp. ciudad, pg. cidade. V. civil). Oraș fortificat. Fort. Dreptu de cetate, dreptu de cetățenie. Artilerie de cetate, artilerie compusă din tunurĭ stabile în forturĭ. – Vechile cetățĭ moldoveneștĭ cu zidurĭ de peatră eraŭ comandate de cîte un pîrcălab, apoĭ de cîte doĭ. Ele eraŭ: Hotinu, Orheĭu, Soroca, Tighina (turc. Bendér, adică „port, șcheĭe”), Cetatea Albă (turc. Ak-kermán), Chilia, Țețina, Ciceu, Suceava, Romanu, Cetatea Neamțuluĭ și Crăcĭuna. Unele tîrgurĭ, ca Baĭa, eraŭ întărite numaĭ cu șanțurĭ și palisade (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. 1910, I, 71, 123 și 152). V. nazir, raĭa.

citate sf vz cetate

biserică-cetate s. f. Biserică întărită ca o cetate ◊ „O altă lucrare a academicianului G.O [...] este studiul monografic consacrat bisericilor-cetăți din Ardeal.” Cont. 18 I 63 p. 2 (din biserică + cetate)

castel-cetate s. n. Castel întărit ca o cetate ◊ „Din Gilău, localitate cu un vechi castel-cetate (sec. XV) se poate ajunge urmând drumul de pe Valea Someșului Rece, la cabana cu același nume situată la 27 km distanță.” I.B. 8 IX 67 p. 2. ◊ „În ultimii ani l-a covârșit o criză de mizantropie. S-a recluzat într-un fel de castel-cetate din apropierea orașului Las Vegas.” Cont. 10 XII 70 p. 9 (din castel + cetate)

cetate s. f., g.-d. art. cetății; pl. cetăți

cetate s. f., g.-d. art. cetății; pl. cetăți

cetate s. f., g.-d. art. cetății; pl. cetăți

CETATE s. v. oraș.

CETATE s. (IST., MIL.) fortăreață, (înv.) baște, politie. (O ~ medievală.)

CETATE s. (IST., MIL.) fortăreață, (înv.) baște, politie. (O ~ medievală.)

cetate s. v. ORAȘ.

cetate (cetăți), s. f. – 1. Fortăreață, citadelă, castel. – 2. Oraș. – Mr. țitate, megl. țitati, istr. cetǫte. Lat. cῑvĭtātem (Diez, I, 123; Pușcariu 349; Candrea-Dens., 322; REW 1959; DAR)); cf. alb. kjutat (Meyer 229); it. città, v. prov., cat. ciutat, fr. cité, sp. ciudad, port. cidade. Der. cetățuie, s. f. (citadelă, fortăreață); cetățean, s. m. (locuitor al unui stat); cetățenesc, adj. (de cetățean, civic; obștesc); cetățenie, s. f. (condiția de cetățean; naționalitate); cetățenime, s. f. (mulțime de cetățeni; burghezie); încetățeni, vb. (a acorda cetățenie); concetățean, s. m., format pe baza fr. concitoyen.

cetate, cetăți, s.f. – Fortăreață, castel; oraș fortificat. ♦ (top.) Cetatea, deal și pădure în Oncești; Cetatea, deal, zonă stâncoasă în Rozavlea; Cetățeaua, deal în Bârsana, Ieud, Oncești, Rozavlea, Șieu, Săliștea de Sus; Cetățuia, deal în Bocicoel (Vișovan, 2005); Cetățele, localitate aparținând de comuna Șișești (zona Chioar). – Lat. civitas, -atis „cetățenie, oraș, stat” (Scriban, DLRM, DEX, MDA).

CETATE (< lat. civas) s. f. Edificiu sau oraș fortificat; fortăreață. ♦ Nume dat cartierului mai vechi al unui oraș în care a existat o asemenea fortăreață. ♦ Oraș sau cartier al unui oraș care reprezintă o unitate cu caracteristici speciale (ex. c. universitară).

NEAMȚULUI, Cetatea ~ v. Neamț (4).