cernut², ~ă [At: ECONOMIA, 56 / Pl: ~uți, ~e / E: cerne] 1 a Care a fost trecut prin sită sau prin ciur. 2 sf (Art) Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 3 sf Melodie după care se execută cernuta (2). 4 sf Dans și melodie cernuta, considerate împreună.

cernut¹ sn [At: MARIAN, NU. 263/18 / Pl: ~uri / E: cerne] Cernere (1).

CERNUT², -Ă, cernuți, -te, adj. (Despre făină, mălai, nisip etc.) Care a fost trecut prin sită sau prin ciur, rămînînd curat, fără impurități. Făină cernută.

CERNUT¹ s. n. Acțiunea de a cerne; cernere. Cernutul făinii. ▭ În casă ninge și afară nu (Cernutul). ȘEZ. IV 68.

CERNUT², -Ă, cernuți, -te, adj. (Despre făină, mălai etc.) Care a fost trecut prin sită sau prin ciur. – V. cerne.

CERNUT¹ s. n. Cernere. – V. cerne.

cernut n. rezultatul cernerii materiale: cernutul grânelor.

cernút n., pl. urĭ. Acțiunea de a cerne adese-orĭ.

CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un produs pulverulent prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

cerne [At: DEX² / Pzi: cern / E: lat cernere] 1 vt (Adesea fig.) A trece un material prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2 vt (Fig) A distinge. 3 viu (Fig) A ploua mărunt Si: a bura. 4 vt (Fig) A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul Si: a discerne.

chiculi vt [At: DDRF / Pzi: ~lesc / E: nct] A cerne.

CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un material prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepție etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.

CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. A trece făină, mălai etc. prin sită sau prin ciur, pentru a alege ce e mai mărunt sau pentru a elimina corpurile străine. Cern făină pentru pîine. ◊ (Subiectul este sita) Sita nouă cerne bine (= tot ceea ce este nou, pozitiv, dă rezultate bune). ♦ (Poetic) A face să cadă, a presăra, a strecura ca printr-o sită. Zăpada și stelele cerneau o lumină potolită, ca de negură. AGÎRBICEANU, S. P. 40. Soarele scăpătase în spatele conacului vechi. Amurgul își cernea lin întunerecul. REBREANU, R. II 204. Numai trandafirii mai cern petale diafane. ANGHEL, G. 36. Șoseaua... înainta prin albăstrimea zilei peste care soarele își cernea strălucirea. MACEDONSKI, O. III 14. Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă. ALECSANDRI, P. A. 112. ◊ Refl. pas. O dată cu zăpada mi se părea că se cern pe pămînt fulgi negri, mărunți, rotunzi, ca dintr-un fum al înaltului necunoscut. SADOVEANU, O. III 330. Lumina se cerne din ce în ce mai deasă, și în vreme ce cununa cerului se luminează, pe pămînt se deslușesc toate. GÎRLEANU, L. 37. Lumina începu să se cearnă prin rariștea de brazi. VLAHUȚĂ, O. A. II 157. 2. Tranz. Fig. A distinge. Și-auzul prinde cu-ncetul să cearnă Un ciripit stîns, un șuier de iarnă. PĂUN-PINCIO, P. 47. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, ca prin sită; a bura. Afară era moină, cernea de sus o bură măruntă. VLAHUȚĂ, O. A. III 72. 4. Tranz. Fig. (Cu privire la procese abstracte ale minții) A alege, printr-o cercetare amănunțită, partea bună, valabilă, justă, eliminînd restul; a discerne. Gîndul inii era a cerne prin sita studiilor clasice cele mai multe din acele datine bătrînești pe care noi cei de astăzi le-am apucat încă. ODOBESCU, S. III 227. – Forme gramaticale: perf. s. cernui, part. cernut.

CERNE, cern, vb. III. 1. Tranz. A trece un material prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. Sita nouă cerne bine (= ceea ce este nou dă rezultate bune). ♦ (Poetic) A face să cadă, a presăra ca printr-o sită. Zăpada și stelele cerneau o lumină potolită (AGÎRBICEANU). 2. Tranz. Fig. A distinge. Și-auzul prinde cu-ncetul să cearnă Un ciripit stins (PĂUN-PINCIO). 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o idee etc.), eliminînd restul; a discerne. – Lat. cernere.

A CERNE cern 1. tranz. 1) (substanțe granuloase și pulverulente) A trece prin sită sau prin ciur (pentru a curăța sau a sorta). ~ făină. ~ nisip. 2) fig. (persoane, lucruri) A alege după un anumit criteriu; a selecționa. 2. intranz. A ploua mărunt și des; a bura; a burnița. /<lat. cernere

cerne v. 1. a trece făina prin sită sau ciur spre a alege tărâțea; 2. fig. din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă AL.; 3. fig. a cerceta cu deamăruntul; 4. a ploua mărunt (parcă cerne prin sită): nu plouă, cerne. [Lat. CERNERE, a alege, a deosebi (aplicat românește la grăunțe)].

cern, -ut, a cérne v. tr. (lat. cérnere, cretum; it. cérnere, sp. cerner, V. cert, cĭur, con-, de- și dis-cern, con-cert, dis- și se-cret, crimă, criză, critic). Trec făina pin sită saŭ pin cĭur ca s’o separ de gunoaĭe. Fig. Examinez minuțios, nu las să treacă tot: a cerne eleviĭ uneĭ clase. V. intr. Cerne, ploŭă mărunt (ca toamna). V. strecor.

cernut s. n.

cernut s. n.

cernut s. n.

cerne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern, 3 sg. cerne; conj. prez. 1 sg. să cern, 3 să cearnă; ger. cernând; part. cernut

cerne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 să cearnă; part. cernut

cerne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cern; conj. prez. 3 sg. și pl. cearnă; part. cernut

CERNUT adj. (pop.) ciuruit. (Făină ~.)

CERNUT adj. (pop.) ciuruit. (Făină ~.)

CERNE vb. a da, (înv. și reg.) a petrece, (înv.) a dârmoia. (~ mălaiul prin sită.)

CERNE vb. v. bura, burnița, deosebi, desluși, diferenția, discerne, discrimina, distinge, țârcâi, țârâi.

cerne vb. v. BURA. BURNIȚA. DEOSEBI. DESLUȘI. DIFERENȚIA. DISCERNE. DISCRIMINA. DISTINGE. ȚÎRCÎI. ȚÎRÎI.

CERNE vb. a da, (înv. și reg.) a petrece, (înv.) a dîrmoia. (~ făina prin sită.)

cerne (cern, cernut), vb. – 1. A trece prin sită sau ciur. – 2. A ploua mărunt. – 3. A distinge, a observa, a examina. – 4. (Refl.) A aluneca, a pătrunde. – Mr. nțernu, nțearnire, istr. cernu. Lat. cĕrnĕre (Pușcariu 346; Candrea-Dens., 319; REW 1842; DAR); cf. v. it. cernere, prov., sp. cerner, v. fr. serdre, cat. cendre, port. cernir. – Der. cernător, s. m. (persoană care cerne); cernător, s. n. (ciur pentru nisip); cernut, s. n. (acțiunea de a cerne).