CENS, censuri, s. n. 1. (În Roma antică) Recensământ al cetățenilor și al averii lor, efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca bază în recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetățeni sau a tuturor locuitorilor unei țări după diverse criterii. 2. (În societatea feudală) Rentă în bani sau în natură datorată seniorului de către posesorul pământului. 3. (În unele țări) Câtimea de impozit prevăzută de legile electorale necesară pentru acordarea dreptului de alegător. – Din lat. census, fr. cens.

cens sn [At: IORGA, I. R. II, 96 / Pl: ~uri / E: lat census] 1 (La romani) Recensământ la fiecare cinci ani, cu numărul și averea cetățenilor, spre a-i împărți în clase, a stabili dările etc. 2 (Pex) Grupare a unor cetățeni sau a tuturor cetățenilor unei țări după diverse criterii. 3 (Îem; pex) Rentă funciară pe care o plătea seniorului feudei de care depindea oricine intra în posesia unei moșteniri. 4 (Pan; înainte de introducerea votului universal; șîs ~ electoral) Câtime de impozit necesară spre a fi alegător și eligibil.

* CENS (pl. -suri) sn. 1 🏛 Numărătoarea, recensămîntul cetățenilor care se făcea odinioară la Roma la fie-care cinci ani, odată cu prețuirea averilor lor ¶ 2 🔎 Sumă pe care deținătorii unor pămînturi o plăteau seniorilor ¶ 3 ⏲ Minimum de impozit care trebue plătit în anumite țări spre a putea fi alegător sau ales [lat.].

CENS s. n. 1. (În Roma antică) Recensământ al cetățenilor și al averii lor. Efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca bază în recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetățeni sau a tuturor locuitorilor unei țări după diverse criterii. 2. (În societatea feudală) Rentă în bani sau în natură datorată seniorului de către posesorul pământului. 3. (În unele țări) Câtimea de impozit prevăzută de legile electorale necesară pentru acordarea dreptului de alegător. – Din lat. census, fr. cens.

CENS s. n. 1. (În statul roman) Recensămînt al cetățenilor și al averii lor, efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca bază la recrutare, la stabilirea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. 2. (În orînduirea feudală) Rentă în bani sau în natură datorată seniorului de către posesorul pămîntului. 3. (Învechit, în țările capitaliste; la noi, pînă după primul război mondial) Cîtimea de impozit prevăzută de legea electorală restrictivă antidemocratică a epocii, care se cerea pentru acordarea dreptului de alegător sau de ales și pentru delimitarea colegiilor electorale din care făceau parte cetățenii.

CENS s. n. 1. (În statul roman) Recensămînt al cetățenilor și al averii lor, efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca bază la recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. 2. (În orînduirea feudală) Rentă în bani sau în natură datorată seniorului de către posesorul pămîntului. 3. (În unele țări capitaliste) Cîtimea de impozit prevăzută de legile electorale restrictive ale epocii, necesară pentru acordarea dreptului de alegător sau de ales și pentru delimitarea colegiilor electorale din care făceau parte cetățenii. – Lat. lit. census.

CENS s.n. 1. Recensămînt făcut din cinci în cinci ani în vechea Romă asupra cetățenilor și a averii lor. ♦ Cens electoral = cuantum minim de impozit care, în anumite sisteme electorale, dă dreptul unui cetățean să aleagă sau să fie ales. 2. (În orînduirea feudală) Prestație anuală în bani sau în natură, datorată de posesorul pămîntului seniorului său feudal. [Pl. -suri. / < lat. census, cf. fr. cens, it. censo].

CENS s. n. 1. (în Roma antică) recensământ al verii și al cetățenilor din cinci în cinci ani în vederea stabilirii impozitelor, a recrutării tinerilor etc. 2. (în feudalism) prestație anuală în natură sau în bani datorată seniorului, de către posesorul pământului. 3. grupare a unor cetățeni sau a tuturor locuitorilor unei țări după diverse criterii. ◊ (în capitalism) cuantum minim de impozit care, în anumite sisteme electorale, dă dreptul unui cetățean să aleagă sau să fie ales. (< lat. census, fr. cens)

CENS ~uri n. 1) (în Roma antică) Recensământ periodic al cetățenilor și al averii lor, pentru repartizarea în categorii fiscale. 2) (în evul mediu) Rentă plătită de țărani seniorului pentru folosirea pământului. 3) (în unele state occidentale) Condiție prin care se limitează exercitarea anumitor drepturi ale cetățenilor. ~ de vârstă. /<lat. census, fr. cens

cens n. 1. odinioară la Romani, numărarea cetățenilor și evaluarea averii lor (azi recensământ): profesiunile liberale sunt scutite de cens; 2. impozit sau prestațiune anuală: dispensă de cens; cens electoral, cotitatea de impozite necesare spre a fi alegător sau ales.

*cens n., pl. urĭ (lat. census, socoteală, V. recensiune). Recensiment, la Romanĭ. Datorie anuală a censitaruluĭ. Avere pe care trebuĭa s’o aĭ ca să fiĭ alegător în vre-un colegiŭ: censu electoral.

cens s. n., pl. censuri

cens s. n., pl. censuri

cens s. n., pl. censuri

cens

cens, -suri.

cens (censuri), s. n. – Recensămînt. Lat. census (sec. XIX). – Der. censitar, adj., din fr. censitaire; censor, s. m., din lat.; censură, s. f., din lat.; censura (var. cenzura), vb., din fr. censurer; censurabil (var. cenzurabil), adj., din fr. censurable. În censură și der. săi, s sună aproape totdeauna ca z (inversul produce efectul unui purism afectat și învechit), probabil prin influența pronunțării germane.

cens, censuri, s.n. (arh.) (în societatea feudală) Rentă în bani sau natură datorată seniorului de către proprietarul pământului: „Restaurarea va fi stat în acea că, după ce au fost scoși Cumanii și Tatari din Moldova, Dragoș voievod și urmașii lui au recunoscut dreptul suzeran al coroanei ungurești și va fi plătit censul obicinuit” (Mihaly, 1900: 50; dipl. 19). – Din lat. census „socoteală” (Scriban, DER).